MAVROCORDAT, COANDĂ, CANTACUZINO

By 25 noiembrie 2013Jurnal de bord

mavrocordat nicolae 2LUNI 25 NOIEMBRIE 2013

METEO: Începând din nord-vestul țării vremea începe să se răcească. Cerul va fi înnorat şi sunt aşteptate în cursul zilei precipitaţii mixte în vest, centru şi nord şi îndeosebi la munte. În cursul nopții precipitațiile se mută spre regiunile sudice şi sud-estice unde vor fi ploi şi trecător lapoviţă. În zona Carpaţilor Orientali va ninge iar cantităţile de zăpadă vor fi importante. Vântul va sufla cu putere în regiunile extracarpatice și în zona montană unde trecător va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse îmavrocordat nicolaentre 3 grade în nordul Moldovei, Maramureş şi dealurile Crişanei şi 14 grade în Dobrogea iar minimele între -4 și 6 grade.

CURSUL VALUTAR: Euro: 4,4521 | USD: 3,2944 / Euro/USD: 1,3514

*Este a 329-a zi din acest an. Mai sunt 36 de zile până la sfârșitul anului. Zodia Săgetătorului. Soarele răsare la ora 7:24 și apune la ora 16:41./ *În calendarul ortodox – Sf. Mare Mucenita Ecaterina; Sf. Mare Mucenic Mercurie. Odovania Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului / *În calendarul catolic – Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m. / Ziua internațională a nonviolenței / Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

manastirea vacaresti 1*MAXIMA ZILEI: „Știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu.” – SOCRATE

STIRI CULTURALE: Concert Holograf – Cat de departe, Sala Palatului, București, ora 19:30 / Jurnal athonit. Pagini de ucenicie / Clubul Țăranului, ora 18:30

woodyEVENIMENT : /1510 Portughezii cuceresc Goa in India /1715: În Tara Românească încep domniile fanariote, cu Nicolae Mavrocordat. / 1783: Ultimele trupe britanice părăsesc New York-ul. / 1867: Alfred Nobel patentează dinamita. / 1915: Este refondată, în SUA, organizația Ku Klux Klan / 1916: Bătălia pentru București dintre armata româna și armatele Puterilor Centrale / 1937: În Franța, la Paris, se închide Expoziția Mondială din Paris, 31.200.000 vizitatori. / 1940: Debutul desenului animat agatha christie„Ciocănitoarea Woody Woodpecker „de Walter Lantz. /1952 Are loc la Londra premiera piesa „Capcana de soareci” de Agatha Christie/1963: JF Kennedy este înmormântat la Cimitirul Arlington din Washington/1966 – The Jimi Hendrix Experience isi face debutul la Londra la Bag O’ Nails Club./1970 Scriitorul japonez Yukio Mishima de 45 ans se sinucide facindu-si harakiri/ 1973: Este răsturnat printr-un puci in Grecia regimul generalului Papadopoulos. / 1990: Lech Walesa este ales presedinte in Polonia. /1992 – Parlamentul ceh voteaza separa de Slovacia incepind cu ianuarie 1, 1993. / 2005 – Arhivele Pactului de la Varșovia sunt deschise publicului. / 2007: ioan cantacuzinoAlegeri parlamentare și referendum în România.

S-AU NĂSCUT: 1562: Lope de Vega scriitor și dramaturg spaniol (d. 1635) / 1814: Matei Millo, autor dramatic (d. 1896) / 1863: Ion Cantacuzino, medic și bacteriolog român (d. 1934) / 1896: George Vraca, actor român (d. 1964) /1914 Joe DiMaggio, sotul Marylin coandaMonroe, mare jucator de baseball / 1915: Augusto Pinochet Ugarte, general chilian., dictator /1940 Percy Sledge cintaret american / 1960: John F. Kennedy Jr., fiul președintelui american John F. Kennedy (d. 1999)

AU DECEDAT: 1885: Grigore Alexandrescu, poet și fabulist român (n. 1810) / 1959 – Gérard Philipe, actor francez (n. 1922) / 1972: Henri Coandă, inventator român(n 1886) / 1994: Gheorghe Vitanidis, regizor român (n. 1929)/1997 Barbara, cintareaţă franceză /

DACIANA PANAIT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!