NEBUNIILE UNEI PRINTESE AMOREZATE

By 11 august 2020Graffiti

anna de noailles 2Decorul acestui episod – Paris/ la belle epoque. Nimic mai frumos. Trei românce făceau vîlvă prin saloane. Pentru că da, lumea bună se stringea in saloane. Spune-mi ce salon frecventezi, ca să-ți spun cine ești! Liste de invitați, zi fixă de primire, conversatii subțiri, tratație fină din partea casei. Artiști celebri, marea burghezie, aristocrați cam scăpătați, diplomați… Condițiile de primire – să ai inscris pe cartea de vizită un nume onorabil, bune maniere, sînge de preferință albastru, codul onoarei. Asta pe hîrtie, altfel se cam amestecau diverse personaje care cu o generatia in urma erau briganzi, bancheri faliți, boemi, filosofi de cafenea. Dar ștaiful era ștaif, stilul, stil.

Elena Văcărescu era neam de boieri vechi și mari din Valahia. Prea frumoasa Martha Bibescu iși zicea prințesă pentru că luase de soț pe George Valentin Bibescu, urmaș de domn. A treia, Anna de Noailles, iși zicea contesă. Amîndoua purtau titluri pe care le pun la indoială. Proveneau din negustori greci, din Fanar. Una era o Lahovary, celalaltă o Vogoride. Cel puțin în parte. Niciuna din familii nu era de singe albastru 100% Făcuseră avere din negustorie în Bosfor. Ce ciudat, în cea mai burgheză epocă, se făcea parada de titluri nobiliare. În Europa după Napoleon se produsese o devălmășie. Sîngele se amestecase. Numele mari cu cele cu bani mulți. Mai ales dupa 1848. Cit a anne de noailles 4suferit sărmanul Mateiu Caragiale! Taică-su degeaba i-a spus că ai lor aveau fruntea teșită de la tava de plăcinte pe care o duceau cînd veniseră săraci lipiți la București în suita lui Caragea vodă.

Anna de Noailles a fost o poetă foarte apreciata. Era o apariție elegantă, subțire, parfumată, cochetă scoasa din cutie. În fotografiile sepia care au supraviețuit este expresivă, cu niște ochi mari, melancolici. Poartă breton deasupra unei mutre de copil îmbufnat. A debutat cu poezie în volum în 1901, „Coeur Innombrable” cu succes. Nu știu dacă geniul ei era inventat de oamenii de casă ai lui Grigore Brâncoveanu, tatăl ei. Nu contează, azi nu o mai citește nimeni.

O apariție foarte remarcată in saloane. Amesteca ținutele occidentele de ultima modă cu detalii orientale. Nu pentru că îsi recunoștea rădăcinile, ci pentru că erau la modă. Se purta Orientul, Istanbulul, Levantul. Avea defectul ca vorbea fără oprire. Nu apucai să plasezi nicio remarcă în fața ei. Asta a făcut să fie ocolită chiar și de admiratori. Sacha Guitry spunea despre ea „” Cind venea la teatru în vizită (era director) de pe scară se auzeau vorbind nu una, ci doua femei. Cind pleca, se vedea o femeie nebună. Își dădea aere de non-confomistă. A scandalizat Parisul spunînd că e socialistă și anarhistă! Nu era nici una nici alta. Mai spunea și că este dreyfusardă. Adică ținea partea lui Dreyfuss, cel acuzat de spionaj si inchis. O prințesă să se declara dreyfusardă era ceva! Lumea se răanne de noailles 3sturnase cu fundul în sus! Ușor ridicolă aceasta bravă contesă cu aerele ei bizantine, venită să trăiască la Paris din Valahia – țară de care nu auzise nimeni.

Eroina noastra refuza să recunoască, fie și în trecere, că este româncă, măcar pe sfert. Se născuse la Paris in 1876 cu numele de Anna Elisabeta Bibescu Basarab Brancoveanu. A fost la București o singură dată, cu ocazia funeraliilor tatălui ei, Grigore Brâncoveanu (n. Craiova, 1827, m Paris 1886). Nu știu cît de traumatizantă a fost această experiență pentru copila de numai zece ani. Cert este că a refuzat pînă la moarte să mai calce în România. De altfel avea obiceiul nedelicat să își vorbească țara de rău. A debutat cu poezie în volum în 1901, „Coeur Innombrable”. Proust – cu care se cunoștea – o descrie în “In căutarea timpului pierdut”. S-a căsătorit cu contele Mathieu de Noailles, în aprilie 1897. Măritată a continuat să ducă existența de copil rasfățat. Rămînea de pildă tolănită după moda femeilor de la Istanbul pe canapea. Poza astfel fotografilor, pictorilor, vizitatorilor. Deloc simpatică, mi se pare. Prea arogantă…Se credea o zeiță sau un geniu. Totul era închipuire și oglinzi în jurul ei, o lume factice.

In timpul vieții ei a fost percepută ca o devoratore de bărbați. Listele de amanți presupuși/reali erau lungi. Era intens birfită pentru „cuceririle”ei. Asta nu îi displacea, voia să treaca drept o seducatore, chiar o femeie fatală. Azi biografii ei sunt mai reticenți pe acest subiect. Ii placea să se inflameze, dar numai în scris. Pentru ea viața și literatura erau același lucru.

anne de noiailles 3Cea mai cunoscută poveste este cea care o leagă de Maurice Barres. S-ar părea – marele ei amor! Cine era Maurice Barres? Nu se potriveau de nici o culoare. De exemplu, intr-o Franță polarizata de scandalul Dreyfuss, ei se găseau in tabere opuse. Dar cîte nu!? Maurice Barres era plebeu ea, aristocrata. El omul mulțimilor, mare orator, opusul ei. Anne de Noailles avea fobia mulțimilor. Prefera să ramina zile acasă si să nu vada pe nimeni. Estimp scria… Se inchipuia scriitoare, mai mult – un geniul al literaturii franceze, pe care o innobila cu grațioasa ei prezență. Incheiat citatul. A fost primită in Academia belgiana, a primit legiunea de onoare în grad de comandor. Avea motive deci să se creada zeiță. Barres, era si el membru al Academiei, franceze, de data asta. Politician de dreapta, cu priză la mase, parlamentar de cursă lunga. Naționalist convins. Făcea parte din generatia care resimțise înfringerea de la Sedan, din 1870 in fata nemților. Visa la revanșă cu ochii deschisi. Ce avea in comun Anna de Noailles cu Barres? Cred că mai curind nimic. Dar ea era la virsta cind – dupa succesele literare si din saloane – trebuia să se indragosteasca. Așa era de bon ton la Paris. Moda – la trecerea din splendddul secol XlX, in mizerabilul secol XX – era să ai un amant – unul celebru. Ea a pus ochii pe Maurice Barres. Tocmai diferența dintre ei o atrăgea. Cum era teribilistă, voia să epateze și prin alegere amantului. Dacă declarase presei că este socialistă și anarhistă, ea ditamai contesa, ce mai conta un Barres?

anne de noailles 5Numai că de la vorba la fapte, de la scrisorile de amor pina la pat, este drum lung. Relatia lor, după ani de frecușuri, amăgiri, jurăminte fierbinți, tone de scrisori, a ramas platonică. Contesei ii plăcea sa pară îndrăgostita, sa se afiseze la braț cu cucerirea, ei, să treaca prin saloane ca un cuplu de indrăgostiti.Ins schimb, uita să finalizeze experiența. Intre ei nu a existat ceva carnal. Maurice Barres s-a intimplat sa fie un barbat normal care nu se gindeste decit la sex, ca toți bărbații. Intr-o bună zi a părăsit-o pe contesa lui. Firește cu o splendidă scrisoare de adio. Ere meșter la cuvinte. Apoi s-a incurcat pentru treaba aceea cu diva scenelor franceze, Cecil Sorel una dintre cele mai frumoase femei.

Cit despre Anne de Noailes, după despărțirea de Maurice Barres, și-a cam pierdut mințile. A intrat perfect in rolul amantei părăsite, rol onorabil, de ce nu!? S-a inchis în apartamentul ei pregatită să traiască singură. Ca Proust, si-a tapetat pereții unei camere, ca să nu audă zgomotul. S-a plins insistent că migrenele nu îi dau pace. S-a dedicat exclusiv scrisului. Soțul ei o repudiase după dupa povestea cu Maurice Barres, o poveste expusă în toate presa și in saloane. A răbdat ani de zile ofensa, dar a trebuit să-și apere onoarea. Nu l-a provocat la duel ”pe infam”, in schimb i-a cerut nevestei să părăsească domiciliul conjugal. Ceea ce ea a făcut. Dădea bine pentru inchipuirea ei. Drama a fost că și-a pierdut inspirația. A produs incepînd de atunci numai texte care pastișau scrierile lui Maurice Barres. A fost un fenomen psihic de dedublare. Anne de Noailles l-a acuzat pe Barres – pentru care făcuse o fixatie – ca i-ar fi furat sufletul. Cred că nu prea știa cum să ii atraga atenția. Inventa lucruri. Un nepot al lui Barres, căruia ea i-a acordat prea mare atenție, s-a sinucis. Lumea pariziană i-a reproșat nenorocirea. Avaturile ei nu sfîrsesc aici.

Esential este că la belle epoque luase sfirsit. Amîndoi erau personaje ale trecutului. În 1923 Maurice Barres moare într-o Franță care ciștigase războiul și-și impusese conditiile la pacea de la Versailles. Da, Germania era umilită, așa cum visase. Zece ani mai tirziu, în 1933 moare și contesa Anne Noailles. Iși păstrase titlul. Nu putea fi decît contesa! Aici era tot chichirezul. Lumea o uitase, dar tot a mai găsit un dram de amintiri, cît sa populeze mitingul funerar. 10 000 de parizieni au ținut să-și ia adio de la unul dintre personajele favorite ale unei întregi epoci. Mathieu de tanase rep 3Noailles s-a stins in 1942 într-un moment mult mai puțin fericit pentru Franta – ocupația germană. Nimeni nu și-a mai amintit de el. Oricum dusese o existență discretă, spre deosebire de foarte speciala lui soție. Saloanele pariziene dispărusera deja de mult.

Fragment din „Repertoarul amorului” volumul 2 in pregatire la editura Hyperliteratura, septembrie 2020.

Gasiti volumul l, bestseller 2019, la elefant.ro, carturesti.ro libris.ro librarie.net Hyperliteratura.ro esteto.ro De asemenea in librariile Carturesti, Humanitas, Diverta, etc.

***Începând din 5 august, până pe 16 septembrie, Repertoarul amorului volumul 2 – alte 69 de povești de dragoste din istoria lumii de Stelian Tănase poate fi comandat prin Libris.ro. Primele 500 de exemplare se livreaza cu discount ( 34, 65 lei) si autograful autorului.

DESKREPORT

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!