NU SUNT MÎNDRU CĂ SUNT ROMÂN

By 11 octombrie 2011La zi

Un articol “Mi-e teamă să vorbesc românește” a provocat printre cititorii noștri un lung șir de reacțíi, peste 100, mai ales printre cei de origine română din Marea Britanie. Reproduc mai jos cîteva dintre aceste comentarii. Am puține cunoștințe despre lumea celor care au ales să trăiască în străinătate, deși copilul meu este de 12 ani în California. La vîrsta mea nu mai pleci. Dar au fost perioade cînd m-am gîndit serios să părăsesc Bucureștii și să mă instalez undeva departe, la Paris sau Londra. La fel, cînd am stat la New Yok cu o bursă Fullbrigh, la sfirșitul anilor 90, m-am întrebat dacă nu e mai bine pentru mine să nu mă mai întorc acasă. Mă adaptasem perfect, aveam prieteni, nu mi-ar fi fost greu să fiu profesor sau cercetător în continuare în SUA. M-am întors, nu aș spune că sunt bucuros că am făcut o alegere buna, dar asta e…

Citesc cu maxim interes poveștile acestor români dezțărați care au ales totuși, dînd dovadă de f. mult curaj, să nu se mai întoarcă. Este o experiență radicală pentru care am toata admirația. Dar iată schimbul de replici despre care am amintit. Mi se pare că spune cîteva lucruri esențiale despre condiția cuiva care pleacă din țară. Aici are de a face cu străinii, dar și cu conaționalii. Care experiență este mai dură!?

George Topor “ Nu stiu în ce zona locuiești tu, insă unde locuiesc eu nu-mi permit nici la telefon să răspund de răul romanilor. O să-ți explic și de ce: Cum cobor din stația de metrou și o iau către casă, dau de un Lidl în fața căruia cete de români, romi, țărani (a se distinge ca o categorie aparte). Unii joacă alba-neagra, alții stau pur su simplu în fund pe plasa lor de rafie, iar cei din urmă cică agață femeile cu apelative gen: Fă, sau fata, ți-a căzut vata! etc. Merg mai departe, catre stația de autobuz. Deschizi gura românește, se și bagă în vorbă un ars de soare cu geacă de blugi: ”salut colegu, ești român? (ce întrebare!!!) Nu știi ceva de muncă? Nu e pentru mine, e pentru cumătru’ sau cumnatu'(ca toti au cumetri și cumnați)”. Ok. Urc în autobuz, și ce văd? Doi boschetari care isi baga p…a in gura mare, că deh, nimeni nu-i înțelege. La următoarea, urcă alți 2 pârliți de soare cu un mixer, o galeata de aia flexibila în mână ți rucsacul in spate (musai), ți se împing ca vitele, ca asta e, e greu să-ți ceri voie în limba engleza. Cineva din autobuz le atrage atentia, la care primeste si raspunsul ”Orait….orait bos”. Cobor din autobuz și o iau către casa. Trec pe lânga primul off licence. Surpriză!!!(da de unde….rutină)….alti doi neculai cu berea de 13% în punga de carton. Inaintez…oups…dau peste magazinul românesc. În față 2-3 Passaturi parcate pe trotuar, apare și ăl mai șmecher cu BMW, trage bot în bot cu primul Passat. Alți 3 alcoolici stau cu sticla de Muscat de data asta în punga de carton. Deja dezgustat, ajung acasă şi ies in grădină să-mi răcoresc creierii, când încep sa bubuie manelele tematice la vecinul de la 3 case mai incolo: Vai mamă, străinatatea….Străinii, dușmanii mei, etc. Am relatat doar o călătorie de 10 minute de la statia de metrou până la mine acasa, și deja simt că mă aprind. De ce ar trebui toți ăștia să știe că sunt de-al lor? “” Este o vorba veche romaneasca: când te bagi în lături, te mănâncă porcii. Nu mi-e teamă, dar de ce să-mi dau bătăi de cap singur? Dacă raspund la telefon în limba română în autobuz, oare lumea nu o să ma confunde cu unul din ăia cu mai sus menționati? Am 1000 de contra-argumente, așa că e mai bine să mă abțin. Nu cred că faci infarct dacă nu vorbești românește pe stradă.“ Cris Tina ” Nu-ți e rușine doar te ferești. Înțeleg, nici eu nu locuiesc în zona predominant mioritică. “” La o adica faci și simți romănește, Începând cu nevasta și terminand cu vinul. Așa că…Trei culori cunosc pe lume ! “ George Topor “Au invadat ….să le zicem păstori……ciobanii, toată lumea, încât oriunde te-ai duce nu ai loc de ei. Nici nu vreau ca ei să știe că sunt român și nici oamenii de pe stradă să creada că sunt cu ei. NU SUNT MÂNDRU CĂ SUNT ROMÂN!!!…. și da, mi-e și rușine, nu teama! “ (din “Romanians in UK””)

Ce ziceți!? Nu reușim să scăpăm unii de alții nicăieri.

Alătură-te discuției 11 opinii publicate

  • Nick spune:

    Solutiile, daca mai sunt, sunt acasa, nu in strainatate. Nu in sensul ca cei care au plecat sa se intoarca. Ci in sensul ca aici ar trebui investit mult in educatie si in cei sapte ani de acasa. In Bucuresti te izbeste peste tot agresivitatea si mitocania. Chiar si la categoriile aparent mai civilizate. De ne-norocitii de care povesteste George Topor ce sa mai vorbim…Si exportam totul…Imi pare rau ca se intampla ce se intampla.

  • Din pacate aceasta situatie o gasim si in alte parti.Eu sunt in Italia din 2000 si descrierea se potriveste si la Milano si la Roma.Am trecut si eu prin faza aceasta de „a-mi fi rusine ” cu nationalitatea mea dar din fericire am depasit-o.Mi-am dat seama cit de usor imi era sa critic si sa stau deopartela adapostul anonimatului.Dar tot roman eram si tot roman eram vazut si cind vorbeam cu italienii in a caror tara am venit fara voia lor.La inceput ma simteam magulit de aprecierile lor precum”tu nu esti ca ceilalti” sau „nici nu pot sa cred ca esti roman” sau „daca ar fi toti ca tine”.Ei da,daca ar fi toti ca mine…si aici mi s-a facut rusine din nou,dar de mine insumi.Am gindit atunci ca daca Horea,Closca si Crisan,si toti ceilalti martiri ai neamului nostru ar fi facut ca mine azi eu nu as mai fi fost roman si nu ar mai fi existat Romania. Si am iesit la lumina.Nici ei nu conduceau armate de gentilomi educati si cu bune maniere,ei insisi nu erau prea educati si nu aveau alt cod al bunelor maniere decit stramosescul nostru BUN SIMT ROMANESC atit de instinctiv si caracteristic noua.Am decis sa demonstrez ca totul nu este decit o idee prefabricata de mass-media si insusita de toti din comoditate,din lipsa unui exercitiu al gindirii, din ignoranta pura.Si va rog sa nu va simtiti jigniti,se poate fi ignorant si dupa ce ai terminat 2 facultati.Imaginea mea ca roman nu o pot schimba decit romanii.Asa ca am infiintat cu alti prieteni o asociatie si am inceput sa muncim ptr romanii nostri dar mai ales ptr NOI si viitorul copiilor Nostri.Astazi avem o echipa de fotbal inscrisa in campionatul judetean al provinciei Bergamo si foarte multe actiuni si participari la evenimente proprii dar si in calitate de invitati la altele unde ne aratam adevarata fata si demonstram ca nu suntem nici cocalari nici pastori ci oameni adevarati cu o istorie importanta si cu demnitatea pe care trebuie sa o aiba oricine indiferent de nationalitate.Si inca ceva foarte important,Nu avem o culoare politica!Fiecare are parerile sale si atit.In doua cuvinte,ne AUTOEDUCAM!Este greu dar este singurul mod pentru a scapa de rusine si a trai in mod normal ca un roman adevarat. EU SUNT MINDRU CA SUNT ROMAN!

  • Ioana spune:

    Tocmai ce m-am intors de la Londra si, cu toate ca incerc sa nu cad in plasa acestor partis pris-uri, a existat un moment cand mi-a fost sincer rusine ca sunt din Romania. Se intampla chiar pe Westminster Bridge, unde vreo trei grupulete de romani se agitau nevoie mare, in mijlocul turistilor, invartind trei pahare intr-o alba-neagra sa toata frumusetea. La capatul podului, si de-o parte si de alta, erau politisti, treaba care crea si o stare de anxietate, ridicand strasnic nivelul de adrenalina in sangele occidentalului care isi incerca norocul. Nu vorbeau deloc engleza, asa ca limba romana era la ea acasa. Mai mult, santinelele, trimise sa semnaleze eventuala apropiere a organelor de ordine aveau chiar grija sa tipe ca din gura de sarpe: „vezi ba ca vine!” La Londra este, insa, mai putin dramatica situatia, in comparatie cu Roma sau Paris. Un bun prieten din Venezia, italian, imi aducea in atentie o chestiune chiar interesanta: incapacitatea romanilor de a se adapta. Cu toate ca multi romani traiesc in occident de ani buni, ei nu reusesc sa se integreze, de multe ori nici nu vor, isi mentin stilul vestimentar care ii distinge dintr-o mie, au o infatisare care ii tradeaza, prezenta pe starda devine stridenta, atat prin atitudine, cat si prin zgomotul produs. In Italia s-a creat chiar si un stereotip: romanii au automobile cu neoane, asculta manele pe telefon, in plina strada, se imbraca in treninguri de naylon si, cel mai des, se incalta cu papuci. Desigur, vorbim in termeni de majoritati. Ma intreb… acesti oameni nu vor sau nu pot sa se adapteze? De ce nu internalizeaza nimic din exemplele din jur? Care sunt sansele ca lucrurile sa se schimbe si sa poata purta si romanii nostri de la Londra costume, exact ca un britanic?

  • dragos spune:

    Imi place , ai talent omule!Prin asta ti-ai mai castigat un cititor, bafta si la cat mai multe articole!

  • daniel spune:

    Am locuit timp de 8 ani în Italia. Viaţa de român a fost frumoasă până prin 2004. Ţin minte că la Perugia am auzit pentru prima dată vorbindu-se româneşte abia după 6 luni. Puţini italieni auziseră de români, eram văzuţi ca nişte italieni. După care a venit invazia. Câteva familii lărgite de rromi au descălecat şi s-au aşezat în două parcuri perugine. Şi-au construit corturi din folie de plastic şi se spalau în fântănile din parc. Şoc total din partea italienilor, nu ştiau ce trebuie să facă. A urmat al doilea val,de români care au venit la muncă, la început imaginea a fost bună însă numărul din ce în ce mai mare a creat probleme. Iar vara au început să apară problemele. Berea a început să curgă în valuri prin parcările de la Supermarket, câte unul de pe la noi mai voios care se distra pe mijlocul străzii, câte unul care mai adormea cu capul pe caldarâm de oboseală. Ce să mai zic, o combinaţie mortală. Iar imaginea a început să se schimbe. Românii au fost identificaţi cu barbarii care au invadat Roma odată. ” Prietenii” noştrii îşi trimiteau copii la cerşit, făceau un sac de bani iar viaţa mergea înainte. După 2007 viaţa s-a schimbat, poliţia a început să acţioneze, românaşii au început să fie culeşi de pe străzi, iar tinerele vlăstare au început să primească din ce în ce mai puţini bani de la cerşit. Când apăreau discuţii între prieteni italieni şi români, primii dintre aceştia nesfiindu-se săi înjure pe ceilalţi la protestul românilor din grup italienii răspundeau sec. Voi nu sunteţi ca românii ăia, voi sunteţi italieni, voi v-aţi integrat, voi faceţi parte din acest motiv din grupul nostru, sunteţi unii din noi.
    Morala
    Cred că dacă autorităţile din Europa ar fi mai decise în impunerea respectării legii multe probleme ar fi rezolvate. nu dealtceva dar de la concetăţenii noştri mi-am pierdut speranţa.

  • MAUDE spune:

    Domnul George Topor are o poveste interesanta…..s-a intamplat ca pe aeroportul din Luton sa intalnesc romani care vbeau in limba engleza atunci cand auzeau vbindu-se romaneste in jurul lor!Mandria de a fi roman se reduce la cei 7 ani de acasa pe care ii avem fiecare d-le Topor- sau nu dupa cum a dovedit-o povestea dvs- si cu toate atea nu ar trebui sa ne adresam unora altora ca si cum am fi ciumati……Sa fii om e un lucru mare!

  • Misu spune:

    sincer, mie mi-e rusine sa vorbesc romaneste de fiecare data cand merg in occident. pur si simplu

  • sorin spune:

    Maude,

    Cei 7 ani de acasa nu au nici o legatura cu apartenenta la o nationalitate sau alta.
    Din acestia, ca voi, care stau „acasa” si se bat cu pumnul in piept ca sunt romani, este tara plina, dar care critica si injura RO ca birjarii. Ori care au ramas sa isi planga de mila…
    Nu mai locuiesc in RO de multi ani si am curajul sa afirm ca sunt „mai roman” (daca ma pot exprima astfel) decat tine.

  • Andrei M. spune:

    Mie nu mi-e rușine că sunt român. Iar dacă și când voi emigra voi spune că sunt român. Dacă străinii nu mă vor accepta, nu va fi nicio supărare sau dezamăgire pentru mine pentru că respectivii nu știu ce au pierdut. Va fi un semn pentru mine că am ceva mai bun de făcut pentru românii mei.
    Opiniile sunt împărțite și depind și de educație.

  • Anonimus spune:

    Gândul nedeclarat că viața e frumoasă, că merită a fi trăită, ideea specială (și nu trivială) despre fericire… asta a menținut România în viață.
    Simțurile noastre, ale românilor, parcă s-au estompat după atâtea vești proaste (aproape zilnic vin știri ”bombă” despre noile măsuri guvernamentale de austeritate, eufemistic vorbind) și parcă am devenit imuni. Pe zi ce trece toate aceste evenimente au intrat în obișnuință.
    Cum se simt oare cei care sunt obligați de circumstanțe să emigreze? A emigra înseamnă într-un anumit fel a dezerta, dar consider că cei care aleg această cale nu sunt de blamat. Au de regretat ceva? Ar fi frumos să poată afirma asta, dar ce poți regreta atunci când nu mai ai de ales? Aici, în țară, coasa guvernamentală acționează fără milă. Pentru mulți e ca o moarte lentă astfel că aleg viața în exil. E dureros să-ți îngropi patria, să-ți schimbi identitatea națională și să nu mai menționezi vreodată prin lume, pe unde ajungi, că ești român.

    Dar românii care se mulțumesc cu o viață materială modestă cum fac față? Subzistă prin cultură, prin credința în oameni și prin speranța care nu va muri niciodată. E vorba de fondul cultural național românesc, un adevărat elixir pentru viață. E vorba de credința în respect, în iubirea interumană, în compasiune. Cine are posibilitatea de a emigra dar rămâne în România este curajos și își dorește să stea pe baricade, să muncească pentru puțini bani cu scopul nobil de a ridica standardul de viață din România la un nivel decent. De ce curajos? Pentru că nu stă cu teama că va rămâne mâine pe drumuri. România a înțeles că e o țară creștină și că singura cale dreaptă este cea ortodoxă (deși am devenit agnostic; biserica e contaminată iar dacă mergi să te spovedești preotul practic te pune la zid). Vin vremuri grele. Consider însă că România nu este în niciun fel o cauză pierdută ci o țară cu un mare potențial de depășire a acestui impas. Știu că sună excesiv de patriotic, însă eu cred (în secret) în România și o văd ca un viitor tărâm frumos, dar asta undeva după 2025. Românii sunt oameni capabili, totul constă în felul în care vor reuși să-și pună în valoare calitățile native și cele provenite din fondul ancestral.

  • paul simion spune:

    Facind o medie a celor plecati de acasa ,o sa vedeti ca sint urmasii celor adusi de Ceausescu sa munceasca la oras .Nu este nici o rusine sa fi primul copil care a avut pantofi ,insa situatia creata [cu buna stiinta ]in tara i-a impins intr-un fel de viata in care ei zic ca s-au adaptat .
    Au fost si au ramas niste dezradacinati .[vai ! ].
    Short-caturile propuse de infractori de toate speciile ,au prins mai repede si mai bine in lipsa de altceva .Pe deasupra situatia mondiala ,produce si alte neajunsuri .
    Sper totusi ,ca natia romana ,pe total sa mai aduca si puncte pozitive acasa .
    Au intrat miliarde de euro[prin banci ! ],prin munca celor cinstiti .
    Banii negri intra si ies fara sa lase urme palpabile.
    Va rog sa fiti pozitivi !

Spune-ți opinia, fă-te auzit!