O MUZĂ LA ÎNCEPUT DE SECOL

By 4 noiembrie 2020Graffiti

lou salome 5Am descoperit-o prima dată pe Lou Salome în mod direct la Nisa cind am gasit adresa unde a locuit nefericitul si exaltatul Nietzche.Venea aici intr-o vreme sa-si destindă nervii subreziți. Citeva cartulii gasite prin librarii, tirguri de carte second-hand si vechituri diverse m-au pus în temă. Lou Salome a fost une „femme de lettres” si o femeie fatală deopotriva. Am descoperit-o curios si incîntat. Știam despre ea doar că frecventa cercul lui Freud la Viena. I-am citit cîteva cărti îndată ce m-am intors la București. Enigma ei m-a cucerit.

Cert este că a rupt inimi care au contat în epoca ei, ca și azi. Printre cei căzuți în admiratia ei – Nietzche, Wagner, Rilke, Freud, plus alți cîțiva mai puțin gloriosi. Imi aminteste bine de Alma Mahler, și ea muză și colectionară de genii. Cind l-a cunoscut la Roma pe Nietzche, incă un filosof debutant, venea de la Skt Petersburg. S-a născut în 1861 într-un apartament, vizavi de Palatul de iarnă. Era fiica unui general apropiat de Curtea țarului. Rădăcinile ei sunt amestecate, dar nimic rusesc. Tatăl provenea dintr-o bună familie franceză din Avignon. Mama sa era danezo-germană. Au avut sase copii.

Lou Salome, este avida de citit, poliglotă, etc. La 20 de ani debarca la Zurich cu mama să-si continue studiile. Coboara in sud la Roma unde îi intilneste pe nietzche-2Nietzche si alt filosof, Paul Ree (care se va sinucide in 1902). Începe un menaj a trois, literar nu erotic. Calatoresc mult – prin Italia, Germania, Elveția. Cum era și natural amindoi barbații si-o dispută. Nietzche declara că ea este femeia vieții lui, că nu își poate imagina viata fără ea. Concluzie – și marile spirite împărtăsesc sentimentele cele mai comune. Geniul nu-ți asigura imunitatea față de ceea ce este omenesc. Lou Salome il respinge pe Nietzche preferindu-l pe celălalt, mai terestru, cu care fuge la Berlin să ducă o existență quasi-maritală. Se produce ruptura de Nietzche – termina de scris – inspirat de ea – „Also sprach Zaratrustra”, cartea care il consacră.

rilke 2Paul Ree nu este stația ei terminus. Spre surpriza celor care o cunoșteau se marita cu un universitar banal, Andreas, care o amenință că se sinucide dacă nu se căsătoresc. Ea accepta, dar îi impune condiția să nu aiba impreună relatii sexuale!!! El accepta si vor rămîne căsătoriți pina la moartea lui, în 1930. Un soț discret, care nu are multe de comentat vizavi de aventurile ei amoroase.

Următoarea intilnire providentială este cea cu poetul german Rainer Maria Rilke, mai tinăr decit ea cu 14 ani(21/35) Poetul este marea ei dragoste, după cîte se pare. Au o relatie plina de pasiune. Ea are o mare inriurire asupra operei și a vietii deopotrivă. Desi relația lor fizică dureaza doar trei ani, povestea i-a marcat esențial pe amindoi. Dovada cele peste 200 de scrisori pe care le schimbă. Ea il invață limba rusă, și călătoresc de două ori în Rusia, prilej să îl întilnească pe Tolstoi. In timpul celei de doua călătorii Lou Salomee hotărăște să-l părăseasca pe Rilke considerind relația cu el prea apăsătoare.

freud 3La Viena in 1911, (are 50 de ani si un nume) îl cunoaste pe creatorul psihanalizei Sigmund Freud, care ii arata admiratia lui. O găsim de aici încolo în cercul lui de apropiați. Participă frecvent la intilnirile grupului – singura femeie de altfel. Cînd nu se afla la Viena, corespondează. Este un psihanalist de prim rang, apropiată de Freud. Ecourile gîndirii lui Nietzche (despre carea scris prima carte) sunt și ele prezente in lucrările ei.

Se stinge la Gottingen dupa o cariera de psihanalist si scriitoare prolifică. Avea 76 de ani. După moartea ei nazistii i-au incendiat biblioteca (de mare valoare) sub pretext că are cărti interzise in Reich si ca practicase „o stiință evreiască” Este uitată o vreme. A revenit în centrul atentiei in anii 90, ai acestui secol cind republicarea mai multor cartile ei semnate de ea e remarcată. De asemenea a contribuit la acest comeback tiparirea unor carti dedicate vietii (mai ales) si operei ei. În 2016 a fost produs un film artistitic dedicat relației ei cu Rilke, care a avut ecou. Dar pînă la descoperirea personalității ei atit de sofisticate mai este…

tanase rep 3*** Fragment din „Repertoarul amorului” aparut la editura Hyperliteratura, bestseller 2019. ***Gasiti volumul l, bestseller 2019, la elefant.ro, carturesti.ro libris.ro librarie.net Hyperliteratura.ro esteto.ro. De asemenea in librariile Carturesti, Humanitas, Diverta, etc.

*** In septembrie a aparut volumul doi „Repertoarul amorului – alte 69 de povești de dragoste din istoria lumii” la aceeasi editura. Poate fi comandat prin libris.ro , elefant.ro, carturesti.ro etc.

DESKREPORT

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!