20181231_080534In vara anului 1975 eram student, treceam din anul doi in trei. Fără restanțe, eram liber să-mi petrec timpul cum voiam. Fiind fără resurse, nu plecasem nicăieri în vacanță… Scriam „Luxul melancoliei”, primul meu roman, dar mergea greu. Invățam cum se scrie, f[ceam exerciții de digitație, maltratam nocturn mașina de scris. Citeam pe rupte. Locuiam la etajul zece – ultimul – al unui bloc cu o singura scară, undeva la marginea orasului. În 75% din timp unicul lift era defect si reparația dura o săptămină/doua de fiecare dată. Trebuia să iau pieptiș pe scară cele zece etaje de cîteva ori pe zi. Cind ieșeam la piața după cartofi, ouă, roșii, după piine și popularul parizer. Cind ieșeam la ziare, cind plecam la școală și cînd veneam acasă. Cind mergeam în vizită la mama care locuia în apropiere la Piața Diham. Cine ieșeam la un film la Gloria sau patinoarul 23 august care vara se transforma în cinema. Orice aveai de făcut trebuia să urci și să cobori scara blestemată. Blocul era plasat în spatele fostelor uzine Malaxa – redenumite în 1948 Republica și 23 August. În apropiere lucra o betonieră care producea o poluare intensa. Am inghițit tone de ciment și praf cît am locuit aici. Garsoniera era pe acoperișul blocului. Soarele lovea ferestrele, te coceai, aer irespirabil. Zăpușeala din interior venea prin pereți, zidurile se supraincălzeau. Norocul era că în schimb iarna era frig ca afară. Facind o media era OK. Zidurile nu aveau niciun fel de protecție termică. Da, condiții de bloc proletar.

Conferința de la Helsinki, azi e complet uitată, dar la mijlocul anilor 70 a stîrnit speranțe. Apoi dezamgiri, inevitabil – pentru că nu a urmat nimic palpabil. Cizma armatei roșii incă apăsa pe gîtul țărilor ocupate in 1945. Cred că în 1955, cînd cei 4 mari s-au intîlnit intr-o conferință la Geneva, a fost la fel. Estul Europei (era după moartea lui Stalin, martie 53) a sperat că Occidentul va impune Kremlinului să redea libertatea țărilor ocupate. Avuseseră loc revoltele de la Berlin 1953, Budapesta 1956, Polonia 56/70 – Cehoslovacia 1968. Era clar ca aceste țări erau ținute cu forța in captivitate, astaîn ciuda retoricii sovietice care pretindea că sunt țări libere, de aza zisă democrație populară, de tipar bolșevic cu partid unic. Cam asta a fost pe scurt povestea in 1955, Nu s-a intimplat nimic bun. De fiecare data Vestul a jucat cartea compromisului, (deși era mult superior militar si economic in raport cu URSS), a ințelegerilor pe sub masă, a tocmelii și trocului.

helsinkiRadioul meu era dat 24 din 24 de ore pe ultrascurte – Europa liberă. Il ascultam adesea întins pe jos, era mai răcoare. Aparatul era pus pe podeaua acoperită cu linoleum urit maron/verde. În vara 1975 a fost Conferința de la Helsinki și am așteptay mîntuirea. Occidentul nu stătea prea bine la negocieri. Americanii mai ales erau în mare suferință. Abia reușiseră sa scape din Vietnam, după un război pierdut. Casa Alba încasase o chelfăneala babană de la Vietcong, comunismul se instala astfel și în sud după ce în anii 50 ii alungase din nord pe francezi. La Washington mai era și scandalul Watergate și demisia lui Nixon. SUA avea motive să caute un acord cu URSS – măcar ca să aibă liniște în Europa. Pe americani ii va costa scump. Rusii le-au băgat pe gît tone de gunoi în schimbul semnăturii lui Brejnev. În baia mea cu aburi de la etajul zece speram într-o minune – adică să se dezmeticească americanii și să se impuna tovarășilor de la Kremlin. Nu s-a intimplat așa, din pacate.

helsinki 3La Helsinki, Occidentul a recunoscut URSS si regimurile comuniste din estul Europei. A acceptat o Europa impărțită, cu doua blocuri și două tipuri de regim politic. Le-a dat astfel legitimitate comuniștilor. O mare victorie pentru Kremlin. Asta in retorica Moscovei se numea „destindere” Insemna de fapt ce e al meu este al meu ce e al tau e al nostru. De neineles pentru mine și dezamăgitor – ca pentru multă lume. Occidentalii au părut hipnotizați’si parte a unui joc murdar. Ar fi cedat orice numai să mai ia presiunea sovietica de pe ei. La Munchen in 1938 Chamberlain ;i Daladier fuseseser[ anesteziati identic de Hitler ;i Mussolini. Au acceptat să fie ciuntit[ Cehoslovacia ca să aiba liniște la Paris si Londra. Ce păcăleala! La Helsinki, 1975, partida a fost ciștigată de Kremlin. Ascultam la radio si nu îmi venea sa cred. Un jucător de sah din cartier, pensionar, mi-a zis in acele zile „Occidentalii sunt niște căcăcioși! Tinere, nu spera nimic. E degeaba.Țările din Est se vor elibera singure, cînd o fi! ” Mi-am amintit un citat din Lenin găsit intro nota de subsol bun pentru examen – Occidentalul este gata să-ți vinda funia de care il vei spînzura! Generatia virstnică pricepea mai exact miza jocului.Tinerii erau școliți sub comunism, nu fusesera in Occident macar o zi. Erau ideologizați, erau cistigati de bolșevism, dar mai ales se acomodau. Se inchinau la Lenin, Mao, Che mai ales după 1968, cind rușii intraseră cu tancurile in Cehoslovacia. Bătrinii (cu care comentam uneori stirile in parculetul din apropiere unde se juca șah) trăiaseră ocupația Armatei rosii, abdicarea regelui, cultul lui Stalin, revoluția de la Budapesta, și comentariile lor erau mai perspicace decit ale celor din generatia mea. Vorbeam cu fereală – nu știai cui te mărturisești și te trezeai cu un denunț la Secu. De asta ne temeam foarte tare.

helsinki 4Vara aceea a trecut fără să lase urme. Viața noastră nu s-a schimbat după Helsinki cu o iota deși eram convins că se va intimpla contrariul. Kremlinul și sateliții săi au acceptat să acorde popoarelor lor libertăți în schimbul recunoașterii granițelor și a schimburilor comerciale. URSS-ului i s-au recunoscut teritorille ocupate în 1940 si 1945. Într-o zi Scînteia și Rmania libera au publicat documentul final al Conferinței de Helsinki care consacra”destinderea între Est si Vest, adică accepta doctrina Breknev, a suveranității limitate. Jalnic acest Occident.

Am stat la coadă ca să reusesc sa cumpăr ziarul, multă lume era inresesată să afle la ce ce acord se ajunsese. L-am păstrat vreo douăzeci de ani. L-am citit in timp atunci cind eram deznădăjduit. Prin 88-89 l-am citit din nou cu creionul in mina. cind incercam sa organizez un grup disident. In document scria negru pe alb că suntem liberi, că putem călători fără opreliști in străinătate, ca statul respectă drepturile omului, că nu mai exista cenzură și că guvernele semnatare – 35 la număr- se obligau să protejeze aceste libertăți. Am renunțat la acel ziar – mult după căderea zidului de la Berlin – cînd m-am mutat cu locuința. Semn ca nu mai insemna nimic pentru mine. Era o fărîmă de trecut care merita uitată.

helsinki 5După vara aceea, lucrurile au continuat ca și pînă atunci. Cum funcționau de fapt incepind cu 1945 cind tancurile cu stea roșie s-au instalat in inima Europei – la Berlin, Praga și Viena. Orașe pe care eram convins că n-am sa le văd vreodată. Visele mele erau strivite cu talpa – 1 august 1975 Helsinki. Regimul a rămas intact, cu restricții, interdicții și aceeași cronică absență de libertate. Conferința mi s-a părut o farsă, și așa au considerat-o mulți și au tratat-o ca atare. Pe scurt politicienii s-au înțeles peste capetele și în paguba populației de la Praga la Vladivostok. M-am întrebat adesea ce a ciștigat Occidentul din toată mascarada. Ceva a fost, dar se va vedea odată cu apariția miracolului – Soljenițin, Saharov, Vaclav Havel, Jan Patocka, Jacek Kuron, Solidarnosc – care au cerut pur și simplu guvernelor lor să-și respecte semnătura de la Helsinki. Anul 1989 iși are rădăcina aici.

Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece” în curs de aparitie

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!