PALEOLOGU – O ÎNTÎLNIRE PROVIDENȚIALĂ

By 27 octombrie 2020Litere & Comp.

tanase paleologuIntr-o zi pe la prinz, la Casa Scriitorilor, cineva mi-a făcut cunoștință cu Alexandru Paleologu. Era pe holul de la etaj, ieșea de la Secolul XX. Era îmbrăcat impecabil, batista albă la buzunarul de la piept. Avea o voce baritonală, sonoră. I-am oferit „Luxul melancoliei” și l-am rugat să mă aștepte un minut cît scriu un autograf. S-a așezat lingă mine pe banchetă și s-a uitat la mine curios. M-a studiat un minut ca un entomolog. A luat cartea cu grijă. A pipăit-o, a zis – Frumos titlu! Mata ești melancolic!? Așa s-ar zice. Evident numele meu nu ii spunea nimic. Vrei s-o citesc, nu!?

paleologuDacă aveți timp…Uite cum facem. Îmi arunc ochii prin ea și dacă-mi place o citesc. Vorbim atunci, dacă o fi! Dacă nu îmi place uităm totul…M-a descusut puțin (aștepta pe cineva și avea timp). I-am spus că romanul a fost publicat la Cartea românească, redactor mi-a fost Geta Dimisianu. Am fost recomandat editurii de Gelu Ionescu, care îmi era profesor. Aha, bun.

Pînă să deslușesc ce voia să spună, a apărut Nicu Steinhardt. Urca scările de marmoră rezemîndu-se de balustradă. Purta un basc larg, negru, costum cu vestă. Avea o umbrelă neagră pe care o folosea ca pe un baston. Era agitat, vorbea repede. S-au îmbrățișat zgomotos, era evident că se bucurau să se intilnească. Nu se văzuseră de ceva vreme…Nu știam atunci că fuseseră împreună la pușcărie. Aveam să scriu in anii 90 o carte despre procesul lor – după o lungă cercetare în arhive, și după ce am stat de vorbă cu supraviețuitorii – „Anatomia mistificării”.

Steinhardt venea din provincie, a relatat repede ce i se intimplase în tren, ceva vesel. Le plăcea să rîdă, mi-a fost limpede. Aveau clasă, erau asemănători, deși tipologic erau foarte diferiți. Făceau parte din altă lume decit a mea. Eu veneam de la periferia Bucureștiului, o lume măruntă, de funcționari. Cei doi se steinhardtcunoșteau demult și asta mi-a fost limpede. Alexandru Paleologu a spus – Uite dragă îți prezint un tînăr romancier. Nu se referise nimeni la mine astfel pînă atunci. Mi-a făcut o enormă plăcere să îl aud. Îi admiram pe amîndoi, ii citisem, nu-mi imaginam că în ziua aceea aveam să îi cunosc. Am mai scos un exemplar și i l-am dat „d-lui Steinhardt”, cum am scris în dedicație. L-a primit cu aceeași gesticulație. A pipăit-o, a măsurat-o, a răsfoit cîteva pagini. Nu stiu de ce, dar m-am așteptat s-o duca la ureche sa coperta Sunt un copil al RRasculte dacă nu zornăie. Nu a scos niciun sunet, păcat. După ce a primit autograful, a ascuns-o într-un fel de teșcherea. M-am scuzat pentru scrisul meu de necitit. Lasă draga!…M-am retras, voiau sa fie singuri, îi incomodam. Am pleacat spre piața Lahovary de unde am luat autobuzul 42 (era dublu avea un burduf la mijloc). Ducea la Barajul Dunării la betoniera unde se afla limita de Sud-Est a orașului. Spre fortul Cățelu.

M-a legat de cei doi – Paleologu si Steinhardt – o prietenie strinsă care debuta în acea zi. A fost mai degrabă un discipolat asumat de mine ca ucenic și de ei ca invatatori. Am învățat de la ei mai mult decît îmi imaginam că o să am norocul. Le sunt foarte dator. Nu îmi pot aminti anii 80 fără să fac legătură cu prezența lor în apropiere.

*** Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece” aparut la editura Corint Books, aprilie 2o20.

STELIAN TANASE

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!