tanase 222Revista APOSTROF din Cluj publică în ultimul număr – în premieră – un fragment din romanul inedit „Partida de vînătoare” de Stelian Tănase. Il reproduc mai jos cu mulțumirile mele adresate redacției.

PASAGERUL

” Vreme friguroasă cînd a debarcat la Paris. Cerul gri, un avion argintiu la decolare, turnul de control, ferestrele largi, holurile înțesate cu pasageri febrili. Eroul nostru a evadat din București, dorea să fie singur și invitația picase la țanc și nici nu avea în agendă vreo vinătoare. Le ducea dorul, se cam răriseră de la o vreme. A respirat adinc, l-a izbit un aer rece mirosind a kerosen. A observat că e luat la ochi de un antitero în salopetă neagră, cu un pistol automat agățat de umăr, vorbea la un celular prins de încheietura miinii. A ascultat un mesaj în urechelniță, a dat din cap. S-a apropiat și i-a cerut să scoată din buzunare ceasul, cheile, mărunţişul, telefonul, leptopul. La control, dispozitivul de pază a ţiuit ofticos, detecta fără greș ticăloșii ca el veniți de departe. I-a făcut semn să se intoarcă. Pasagerul, e clar, purta grenade ascunse sub haine și avea o privire de ucigaș profesionist. A împrumutat-o, nu îi aparţinea. Paşaport dubios de București, de nicăieri, nevalabil. Nu copii, nu însoţitori – cu ăștia care călătorsc singuri nu se știe niciodată. A mijit ochii și şi-a încleştat fălcile. I-a cerut sacadat să răscrăcăreze picioarele. I-a măsurat testiculele cu aparatul geiger. Era vesel ca un cîine mirosind trufa căţelei. I-a cerut să facă trei pași înapoi și să revină ținind mîinile sus. Și la această nouă încercare s-a auzit țiuitul care-i alarma viscerele. A devenit nervos deși era ințolit în negru,purta ochelari cu lentile oglindă, si avea pe cap cu cască moto, plus vestă antiglont, genunchiere, pistol automat pe piept. I-a cerut suspectului să-și scoată 030pantofii şi să treacă iar prin filtru, OK. Și-a strunit în lesă, animalul l-a privit pe eroul nostru amuzat, ca-ntre cîini. Desculţ, a trecut din nou pe sub Gate B – jucăria n-a mai ţiuit Pasagerul a surîs în fine fericit, a fost alarmă falsă. Antitero – dezamăgit – păcat, nu avea parte nici azi de marea lui captură. Împuţită e lumea, ţi-am zis! a făcut pasagerul descins din Balcani. Mdeh, a ratat să-și petreacă noaptea în arestul Poliţiei. Ar avea ce povesti acasă damelor. Spre mirarea lui uite că scapă întreg din vama Occidentului. Oh, Parisul! A fost lăsat sa intre să iși facă de cap. A inspirat pînă la urmă încredere, dar tot un suspect rămine. I-a venit să borască și s-a refugiat intr-un WC. A ingenunchiat, a îmbrățișat vasul și-a vîrît două degete în gitlej și și-a golit conținutul stomacal. A tras apa, s-a ridicat, s-a spălat pe față, și-a privit îndelung mutra boțită în oglindă și s-a arătat iar pe holuri. Locul mirosea a hazna, a jeg gros, a clor, a spital și a moarte. Nu era neincrezator și ezitant,cum s-a spus. E o impresie grăbită în ce-l privește. Acum, că se deșertase de tot ce adusese de acasă intr-un closet nu avea decît să se amestece cu lumea, să se frece de idioți, să le fredoneze șlagăre midinetelor, să își facă loc pe bulevarde cu umerii lui lați. Orgoliul i-a rămas intact. Un tip antipatic, ce mai ! Nu e bun de cap afiș într-un roman foileton.

1207 A pasat tacticos paşaportul la o gheretă albă. O tipă cu păr roșu se hlizea într-un monitor. Bluza ca și pielea feţei vînăt/cenușie. La păsărică o fi la fel !?Nu voia să afle, și-a spus mestecînd gumă să nu-i miroasă gura. În situații confuze făcea pe relaxatul din instinct. Avea și alte înfațișări, de pildă uneori îl juca binisor pe Diavolul însuși. Știa să facă pe prostul, și să intrchipeze un tip care va muri fără glorie peste un nr. de episoade. Știa să fie respingător, mocofan, nedumerit, o mortăciune și chiar să simuleze starea de agregare a unui cadavru. Știa să se scălîmbăie, să tușească grav – totul pentru a supravieţui în pătrățica lui alocată de la naștere de buna Tumpi, însăși născocitoarea lui. Reușea să împrumute culoarea mediului în care respira. Nu îl distingeai dintr-un milion – se confunda la cerere cu mobilierul, cu draperiile, cu volumele din bibliotecă invelite-n piele. Semăna cu cei din jur – haine, alură, voce, tot. Acum s-a metamorfozat într-un pasager banal. Haină trei sferturi, bagaj standard, pălărie. Tipa nu s-a sinchisit de pașaportul lui, se ștergea cu el la popou. A silabisit cu buzele ţuguiate – Bar-bu Zef-ca-ri, ce nume e ăsta!? Nume! a zis complezent. Al cui e!? Al meu! Oh, lala! a exclamat femeia. A scuturat foile, le-a bătut cu degetele, a îndoit coperţile, a aşteptat să cadă păduchi, praful, mizeria Balcanilor. Nu a căzut nimic și s-a intristat. Oh, lumea nu mai este ce a fost! Jur! Credea c-o dă gata cu ochii lui tăciune, adumbriți de sprincene stufoase, cu bărbia lui de dur și cu obrazul ras la singe, cu umerii lui lați. Știa ce șarm letal are la dame cdin voia. Uite că lu asta nu i-a făcut nicio impresie. O fi pe invers. Oh, nu, sigur îi plac magrebienii. Bref, pe cind medita așa, i-a făcut semn să treacă cu o privirea aia dușmănoasă tipul antitero. A strănutat în pumn ca semn de recunoaştere între gușteri bipezi și făloși. Se vede, dama îl aproba pe tipul în negru intru totul. Ești un fraier ! S-a lipit de gheretă s-o ajute, nu cumva pasagerul din Est cf pașaport să-și lase sperma în colțul ei de lume.

061 În fine, destinul a vrut sa treacă de acea vamă cît universul. Băftosule, puţi a tot praful Orientului, l-ai adus de la Istanbul&Bosfor, de la Dunăre, din Bărăgan, din Valahia uitată. Mocofane, onanistule, tîmpiţel trist și rupt în cur, javră impuțită, japiță, nu ai aflat oare că Parisul e o jale, plin cu travestiti, și că gunoaiele au invadat bulevardele !? Îi mai dau ăștia cu spray, îlspală cu săpun, îl parfumează, dar degeaba, că tot pute. Barbu Zefcari scapă dincolode barieră, ajunge sub un soare de amiază roșu aprins. Undeva la orizont se ascundea marele oraș. “ Oh ! Paris, ia aminte ! Iadul era arhiplin, n-am găsit nici un loc liber! Așa că m-am întors. Iată-mă ! “ Cita un grafitti mîzgălit în pisoar. După ce și-a deșertat vezica l-a notat ca să nu il uite. Asta după ce a bătut cu copita pardoseala udă și și-a rotit coada puturoasă, și-a spus rugăciunea. După ce a rîgiit si grohăit , după ce și-a suflat nasul, și a tușit să-și dreagă glasul. Ce apariție sulfuroasăacea Barbu Zefcari ! A ieșit pe peron să respire aer curat. Un hamal a făcut semn cu degetele răschirate spre pasagerul nostru șia tras cocomitent de valiză. Ținea morţis să-l aibă client, onorat, chestie de viață și moarte. Eroul lui Țumpi a zis Niet! Hamalul nu știa engleză. Niet nu ii spunea mai nimic chiar dacă a dat din cap. Nici nu auzea bine, așa că Tumpi l-a alungat în umbră ca pe un figurant. Ajunsese deja la trotuar. Un avion tocmai dispărea dincolo de o streaşină. Nu avea decit să întindă ghiara și să-l ascundă sub braț, să se care dracu de acolo pînă nu vine tipul Antitero. Un convoi de buburuze galbene la bordură, şoferii, grămadă cu priviri 1264hăituite. Hamalul îl privea tîmp. Și-a întors buzunarele pe dos. Dezamăgit a pornit să-și caute alt client, a înțeles. Niet e niet, exact ca la Londra. A durat o clipă să pună ochii pe o blondă numai craci, genul hippie. E mai bine să fii hamal dacă vrei să agăţi gagici mișto și să nu-ți petreci noaptea cu filme porno și să ti-o iei la labă pe teritoriul inamic. Tocami in Occidentul putrefact. Să nu mori înecat cu propria ta vomă ori din plictiseală. Era finalul glorios la care visa Barbu Zefcari. O să tragă băşini prin estul Europei pînă va da colțul. Va fi găsit rece, vînăt, fără suflare, acoperit de frunze într-o rigolă…Asta da, viziune a sfirșitului care-l aștepta. Mereu se vedea mort in șanț, nu pe un catafalc cu gardă de onoare.

580 Își dă mutra la întors și într-o clipă intruchipează un burghez grav, scorțos și sictirit. Nu s-a hlizit la vitrine și galantare, n-a fixat indecent minijupele, nu a grohăit porcește. A luat aerul unui domn oarecare de vîrstă mijlocie. Și-a ascuns masca de pasager blazat venit cu treburi importante. A rămas sub copertină ascultînd ploaia. Fiecare ploaie are sunetul ei distinct. Acum auzea un amestec cu ciripit de vrăbii și urale pe stadion. Amiază de duminică. Trotuar populat de tipi pe care îi doare fix în cur de tine. A catadicsit să ridice mîna, taxiul a apărut la minut, degeaba s-a temut că va aștepta o veșnicie. Șoferul a ascultat adresa hotelului, a întors cheia în contact, a pornit aparatul de taxat, a pus muzică. Vă deranjează!? Nu. Așa a pătruns în suburbii, taxiul era un viermişor ieşind dintr-o borîtură. Intantaneu – lui Barbu Zefcari fuga de acasă i-a făcut bine. Schimba aerul imbîcsit. De fapt nu se simtea acasă nicăieri. Era un azilant, un expat, ceva acolo, un rahat, sub cerul întunecat. Staţii de benzină, parcări acaparate de caroserii, depozite, maidane, intersecţii luminate, panouri publicitare, peisajul ştiut. Dacă tot am ajuns aici, să spunem că a stat cu timpla lipită de geamul rece privind orb amiaza pariziană. Înșiruire cazonă de fațade, cearșafuri de reclame, vitrinele împopoțonate pentru sărbători. Motocicliști gălăgioși, neoane licărind, cohorte de mașini la semafor, trecători rari și grăbiți, mușterii rari stînd zgribuliți pe trotuare la mese. Orașul străin, umed şi friguros îl învăluia hipnotic. Plutea prin ploaie ca-ntr-un acvariu. Ceva amenințător 1398în atmosferă, lumea printr-un parbriz, luminile aburoase, farurile aprinse ziua-n amiaza mare. Flashuri, imagini care explodau puternic pe parbriz. Posomorîtul Bucureşti a rămas în urmă, înăbuşit de mirosul de motorină, praf şi fecale. Are în urechi hămăitul cîinilor din cartier. A venit la Paris să-și deșerte jumătatea de suflet pe care o mai avea și să dea prilejul cîinilor s-o sfîșie pe cealaltă. Ce entuziasm debordant ! L-a apucat un hohot de rîs, spre mirarea șoferului. A ținut să se ascundă departe de casă. Cert, începea să se simtă bine în indiferenţa din jur. Parisul în acea duminică era un coteţ mare şi pustiu. Cu magazinele ferecate, cu obloanele trase. Scaunele de pe terase strînse grămadă pe mese. Bătea vîntul, izbea obloanele, umfla copertinele. Şoferul posac, era supărat că umblă cu clienţi şi nu stă acasă cu grăsana lui. I-a arătat poze cu nevasta și plozii pe o plajă in costume de baie. La nuntă cu nașii, ea în mireasa el în costum de ginere sugrumat de papillon. În grădina casei, de Crăciun cu copiii lingă bradul impodobit. Perfect, d-aia a venit de la București pină aici – să găsească un familist ahtiat să lăcrimeze, dornic să fie şters de muci cu batista. Si el inca mai voia ceva de la viața asta – să fie călcat pe bombeuri, să-i rîgîie careva în nas. Vivat!

Faţadele defilînd prin parbriz. Panouri, vitrine, semafoare, benere. A simţit în aer apropierea oraşului. El, încă euforic, tropatrop prin Paris. Sictirul îl podidește între două bulevarde unde un polițist înfipt în intersecție, ud pină la piele norocosul, dădea din miini ca un mecanism cu cheiță. Parisul e un loc periculos pentru vizitatori singurateci ca Barbu Zefcari. Brusc, hotelul a apărut prin cortina de apă, pe o stradă îngustă cu sens unic. Firma pîlpîia verde, neonul avea citeva litere lipsă. Frînă bruscă, nervoasă. Să-şi rupă gura izbit de parbriz. Soferul s-a revanșat asupra personajului nostru improvizat. Zefcari a căpătat un aer eroic, romantic, insîngerat după un duel. 570Plăteşte bombănit de şofer. II dă impresia că îl cară în spate ca pe un cadavru. I-o şi zice. Străinul răspunde că fiecare e dus în spate de cineva. Eu pe tine. Şi eu am un cadavru, am venit să îl arunc în Sena fără să mă vadă nimeni. Cînd trîntește portiera, e un idiot şi un filosof, ceea ce e tot aia. L-a avut in privirea periferică pe șofer cum il fixa prin oglinda retrovizoare.

A intrat într-un bistro la gura metroului. N-avea chef să urce de hotel. Voia să vadă alți fraieri ca el, zgribuliți, să-și spună multumit să nici ăștia n-au cu cine petrece o duminica. Privește prin uşa batantă clienţii, sunt destui care nu au pe nimeni de asemenea. Eh, chestia l-a făcut euforic. Bravo, mpart acelaşi rahat. Barbu Zefcari antieroul imaginat de Țumpi face stînga imprejur, trece vizavi, depune bagajul la recepția hotelului și o ia la pas prin 610artier. Exact ca un cîine în recunoaștere – să se ușureze pe copaci, să-și facă o idee, să simtă atmosfera. Măsoară cornișa, vitrinele, ( o agenție imobiliară cu poze color, o,florărie, o băcănie, un ciber-cafe ). Dă tîrcoale, schimbă cîteva vorbe cu un trecător, cumpără o unghieră si un ghid, intră să vadă un film. Jumătate din timp a ațipit într-o sală cu 7 plătitori. A ieșit înainte mult de final. Altfel Țumpi cu lipsa ei de experiență într-ale scrisului s-ar fi grăbit să ne povestească filmul intreg. Înainte să-și ia camera în primire, Barbu Zefcari a trecut iar pe la bistroul de alături să să mai vadă odată mușterii singurateci, să le arunce o privire asasină. Grup statuar cu întîrziaţi. Azilanţi, străini, magrebieni, meteci. Suntem la fel de aranjaţi de viaţă, domnilor ! Jandarm scobindu-se în nas cu degetul arătător. Un timp in salopetă cu şapca pe ochi joacă la păcănele. O bătrînă distinsă soarbe din cafea. În faţa ei un fost curtezan citeşte ziarul. Patronul crucificat pe o masă învelită în muşama roșie toacă politică, s-a enervat și e vînăt. Personajele nu s-au mişcat o iota. Stop-cadru, fotografie rece. Voma asta de lume. „

Fragment din romanul „PARTIDA DE VÎNĂTOARE”

CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Copyright DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!