chaplin 12Am văzut „Piciul” in copilărie la Cinema Munca, zis odată Atheneu Vergu. A devenit indata filmul meu favorit. Ai mei divorțau și ma simteam părăsit, singur. Mă regaseam in personajul lui Jackie Coogan. Am trecut recent pe la Bariera Vergului, nu am mai recunoscut nimic. Locul e străin si pentru mine care am copilărit aici. A ajuns un fel de Chicago sau NY de lumea a treia. Sticlă, betoane, aluminiu – cladiri hîde ieșite din scară. Poti citi de departe pe un zid din intersectie că acolo a fost cindva Atheneu Vergu. Atheneele erau case de cultură ridicate în anii 20 prin mai toate cartierele. Erau gîndite să ridice nivelul cultural al mahalagiilor. Veneau aici conferențiari, se proiectau filme, jucau trupe de teatru. Dupa război sala a fost dedicată exclusiv proiecțiilor de film si botezată „Cinema Munca”. Azi e o sala de bingo și un restaurant la parter, cu mese pe trotuar vara unde insetatii beau bere si infuleca mici. Poate cineva ar trebui să scrie îndurerat cum au dispărut sălile de cinema din Bucuresti în anii 90, mai ales cinematografele de cartier. Mă cuprinde melancolia cea ma grea cînd mă gîndesc.

Copil fiind visam să mă fac – cînd voi fi mare – casier sau plasator la Cinema Munca pentru a putea vedea filmele gratis. Erau meseriile cele mai de invidiat pentru mine. Aveam un gînd secret, pe care il ascundeam de părinți care mă vedeam un geniu al pianului. Îmi mai doream să locuiesc – din același interes meschin în acel imobil unde se afla cinematograful (avea și locuințe, nu era doar o sala de cinema). Presupuneam naiv că unele apartamente aveau ferestre chaplin 15care dădeu direct în sala de proiectie și te puteai uita la orice film gratis. Biletele costau in aceea vreme 1,75, apoi s-au scumpit la 2,50. Cred că o vreme prețurile au coexistat. Biletele mai scumpe erau mai bune, adică iți dădea dreptul să vezi filmul din rîndurile din față. Mai tîrziu s-au făcut 3 și 4 lei, prețul unei pîini. Filmele se schimbau lunea, nu ca azi vineri. Era mai sigur să să mergi la film în prima parte a săptăminii pentru că după joi încolo era lume multă și riscai să nu prinzi bilet. Dacă aveai bani cumpărai de la bișnițarii postați în fața cinematografului bilete la suprapreț. Dădeai și 10 lei sa vezi „Angelica marchiza ingerilor” sau „Spartacus”. Dar eu nu aveam acesti bani așa că eram constrîns să merg la film luni sau marti cînd sala era goală. Obsesia noastră, a copiilor din cartier, era cum să intrăm fără să plătim. Folclorul era bogat cu isprăvi de acest tip. Nu cred sa fi reușit cineva să se strecoare in sala fără să arate biletul.

La începutul anilor 60, cînd Gheorghiu Dej lua distanță față de Moscova, au început să apară filmele din Occident și – concomitent – să dispară cele sovietice. Cred că primele au fost niște filme de montaj, „Zile de fior si ris” și „Cind comedia era rege”. Ele puneau cap la cap secvențe din comedii burlești. Așa i-am văzut prima dată pe Buster Keaton, Stan și Bran, Harrold Loyd. Apoi au venit filmele lui Charlie Chaplin, tot așa – intii filme de montaj, apoi filme întregi, „Piciul”, „Goana dupa aur”, „Luminile orașului”. Ecoul cel mai mare ( și datorită vîrstei ) l-a avut asupra mea Piciul cu Jackie Coogan. Firește mă vedeam un fel de Pici plecat în aventura vieții cu Charlot. Eram un copil singuratec și îmi căutam un reazem, ceva care să mă ajute să merg mai departe. Personajele lui Chaplin ( le țin bine minte pină azi, la distanță de o epocă) în universalismul lor, povesteau inclusiv despre mine diverse lucruri pe care nu le știam incă dar pe care între timp le-am aflat.

Intre aceste două momente s-a asternut urîțenia lumi. Mi-am pierdut candoarea, am devenit sceptic, m-am resemnat. E clar de ce Charlot are un loc aparte – și va avea întotdeauna – în inima mea.”

Fragment din volumul „Sunt un copil al razboiului rece” in curs de aparitie, editura Corint, 2020.

ST
DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Mircea Victor Ifrim spune:

    Apropo de cinematografele de cartier. In copilaria mea am vazut multe filme in astfel de cinematografe .Am locuit douazeci si ceva de ani in Filaret ,in spatele garii Filaret. De aici mergeam la cinema Libertatii( Odeon ) in piata Fantanii Zodiacurilor . Mai jos pe 11iunie la Balcescu. Nu era propriu zis cinematograf,era un fel de Casa de Cultura. Mai departe pe Calea Rahovei era Cinema Rahova ,iar mai sus spre Chirigiu,era Cinema Aida,care avea o sala plata care se folosea si ca sala de dans. Pe Serban Voda era cinema Adesgo ,iar mai sus pe la Pieptanari era Cinema Bacovia. Mai tarziu s-au deschis cinematografe moderne ( cu ecran lat ) Flamura pe Giurgiului si Modern pe bd. Cosbuc .Ce timpuri !

Spune-ți opinia, fă-te auzit!