cristian teodorescuCRISTIAN TEODORESCU

„E prima oară cînd scriu de două ori despre aceeași carte. Din cauză că am apăsat pe un buton de pe tastatură, iar de pe urma apăsării a dispărut textul din computer. Așa că îl reiau, dar fără să încerc să-l copiez. Era vorba despre romanul lui Stelian Tănase, Marele incendiator. Cronica unui fapt divers. În prima variantă am început scriind despre autorul de romane care, pînă în 1989, s-a văzut cenzurat fatal, încît nu i-au apărut două cărți, despre care mi-a povestit cînd ne întîlneam, dar fără să treacă în postura de victimă a regimului, ci așteptînd ca regimul să cadă.

Ne cunoaștem de aproape 40 de ani, de cînd lui i-a apărut romanul de debut, Luxul melancoliei (1982). Pe atunci, Ceaușescu încă părea etern, dar Stelian Tănase era convins că acea eternitate nu va mai dura, așa că, în loc să-și lingă rănile ca autor cenzurat și să-și facă din asta o carieră, a continuat să scrie, cu o poftă nebună. Încît, după 1989, el avea două cărți interzise pe vremea lui Ceaușescu și se apucase deja de altele.

Pînă acum, Stelian Tănase a scris zece romane și, dacă punem la socoteală și cărțile lui de non-ficțiune, are la activ, cum se zice, peste douăzeci de volume apărute la edituri diferite. Căci, ca profesionist ce e, Stelian Tănase vrea să și cîștige ceva din cărțile pe care le publică.

I-am citit aproape toate romanele și pot să spun că și cele după care nu m-am înnebunit sînt scrise de un autor de prima mînă. Așa că nu am înțeles de ce Nicolae Manolescu, după ce s-a certat politic cu Tănase, l-a înnegrit în istoria sa. Doar ca să-i arate că el, Manolescu, e jupînul literaturii române? Asta mi se pare o răzbunare tristă a criticului literar, fost vremelnic șef de partid.

marele incendiatorAcest roman al lui Stelian Tănase mi se pare tot ce a scris el mai bun, artistic, de la debut încoace, peste și excelentul Partida de vînătoare, roman pe care i l-am lăudat fără rest anul trecut.

Aici, Tănase se avîntă într-o nebunie epică în care construiește tot soiul de voci, începînd de la aceea a unui cronicar care le povestește pe toate, continuînd cu un soi de echivalent al corului antic din piesele grecilor clasici și adăugînd la ele voci contemporane, nenumite, cu care alcătuiește acest roman formidabil în care sîntem contemporani și cu Bucureștiul din vechimea noastră, cîtă e, și cu Gubernia Valahă, cum a fost, dar și cu lumea pe care o știm cu toți, cea de azi. Citim, adică, deopotrivă un roman istoric, un roman de moravuri contemporane, povestea a doi îndrăgostiți, el fotograf, ea jurnalistă de fapt divers, toate astea într-o pasă epică formidabilă, cum nu s-a mai inventat la noi pînă la Stelian Tănase. De unde i se trage asta romancierului? Cred că, pe de o parte, din experiențele sale din cărțile non-ficționale, dar în cea mai mare parte din dorința lui de a topi într-o singură carte tot ce a adunat despre lumea noastră, mai veche sau recentă, ca un Balzac autohton.

Nu vă spun despre ce e vorba în carte fiindcă, dacă aș face-o, v-aș lipsi de plăcerea descoperirii personale a Marelui incendiator. Tot ce pot să vă spun e că o cronică a unui fapt divers poate deveni o istorie extraordinară, pe mai multe voci, în care descoperi că trecutul și prezentul sînt a filei două fețe. Iar autorul te trimite prin vocile sale pînă la orbul Homer, cel cu care se înrudește cronicarul din romanul său, un soi de homeless care le știe pe toate, dar pe care nu-l ia nimeni în serios. Chiar dacă are pe alocuri lungimi, romanul lui Stelian Tănase e una dintre cărțile noastre care vor face istorie în istoria literaturii româme.”
CRISTIAN TEODORESCU

Spune-ți opinia, fă-te auzit!