1.D.A.Sturdza

In 1906 domnia lui Carol dura de 40 de ani. O perioadă de stabilitate şi progres. Romania a devenit cea mai influentă ţară din regiune. Petrolul, mărfurile agricole, grînele mai ales, susţin o prosperitate care se vede. Oraşele se împodobesc cu edificii publice moderne. Industria, deşi la începuturi, se dezvoltă. Leul românesc e o monedă puternică. O clasă mijlocie activă, tot mai instruită, îşi face loc.

Viaţa politică, în ciuda conflictelor dintre conservatori şi liberali, este una democratică. Rotativa guvernamentală atent regizată de regele Carol 1, funcţionează ca un ceas elveţian, din care regele are o întreagă colecţie. Carol este mai influent ca niciodată. Toate firele politicii româneşti trec pe la Peleş sau prin palatul din Calea Victoriei.

Tema principală a acestor ani este situaţia românilor din Transilvania. Constiinţa naţională impune tot mai puternic în Vechiul regat, cerinţa unităţii naţionale. Opinia publică este tot mai preocupată de problema românilor transilvăneni. La Bucureşti, ca şi la Budapesta, Viena, Cernăuţi, sau Sibiu, Arad şi Cluj.

În 1901 liberalii lui Dimitre Sturza sînt chemati de rege la putere. Guvernul Sturza rezistă patru ani, după care conservatorii sub conducerea lui Gogu Cantacuzino Nababul – cel mai bogat om din Romania – preia Guvernul. În timpul acestui guvern au loc răscoalele tărăneşti din 1907. Măcinat de conflicte interne ireconciliabile dintre Take Ionescu, Nicu Filipescu, Petre Carp, Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu, în martie 1907 conservatorii sînt nevoiţi să se retragă. Dimitre Sturza revine ca premier. Ministrul de război, generalul Averescu, şi cel de interne, Ionel I.C.Brătianu, fiul marelui Ion Brătianu pacifică satele răsculate. Cînd se face linişte, Guvernul liberal ia măsuri pentru rezolvarea situaţiei disperate a ţăranilor.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!