praga 11229 octombrie 1778 are loc la Praga premiera operei mele favorite, „Don Giovanni”de Mozart, la Standetheater. Profit de ocazia acestei zile pragheze sa-mi reamintesc unele lucruri din jurnal.

„Mi-am luat pe furiș cîteva zile de vacanță, sufocat de mizeriile umane cotidiene autohtone. Cam puține zile, pentru că a trebuit să revin repede în azilul psihiatric bucureștean. Praga e un oraș surprinzător (sunt pentru prima dată aici), mai frumos decît Viena sau Geneva, de exemplu. Viena o garnizoană cu ziduri groase de cazarmă, Geneva e un oraș auster, cenușiu, de bănci și bancheri. Arhitectural Praga are două straturi vizibile – unul baroc si altul art-nouveau. Ambele la fel de vii, de interesante, așezate potrivit peste un strat medieval.

kafkaAveam altă imagine pentru Praga – a unui oraș posomorît, poate pe filiera Kafka, a Golemului, etc. În realitate lucrurile sunt foarte diferite. Podul Carol, Hradul, Vltava, ulițele sunt o minunăție. Și mai este apoi lumea întîlnită pe străzi, în cafenele, în biserici etc. cu un „ceva” în atitudine care nu seamănă deloc cu ce văd la încovrigații sumbri și farisei cu care mă intersectez zilnic la București. Dovada că trecutul – și nu mă refer la decenii, ci la secole – contează imens în profilul psihologic al unei societăți. Prejudecata care mă însoțește la Praga ține mai ales de Kafka. M-a șocat pe la 16-17 ani ( în traducere a lui Gellu Naum dacă nu mă înșel) cînd mi-am format imaginea unui oraș apăsător, cenușiu. Dimpotrivă, Praga așa cum o găsesc în 2014 iulie, e colorată și vibrantă. În 1968 propunea o deschidere a stalinismului și nu e întîmplător. Era probabil cel mai viu oraș in anii 60 din blocul sovietic. Pe străzile orașului cred că am înțeles de ce – e vorba de mavrogheni 1trecutul adevărat, dens și nu improvizat cum e la București. Altă stofă, altă croială de oameni. Mai curînd Bucureștiul e un oraș kafkian. Valahul a pierdut „la joie de vivre”, veselia ( surprinsă de Caragiale cîndva), și-a pierdut culoarea din obraji. A devenit cenușiu, bîntuit, sumbru. Oamenii cu care mă întilnesc odată ajuns acasă au un aer cenușiu și nefericit. Sunt speriați de ce ar putea să li se întîmple. Cum e să uiți să te bucuri ? Explicația e că nu au nimic îndărăt, nimic de care să își amintească. Substanța unei civilizații e dată esențial de memorie. Mă întreb dacă sunt eu scriitorul acestor spectre în romanelel mele despre Bucuresti – Nocturna cu vampir opus 1, în mavrogheniPartida de vanatoare, în Moartea unui dansator de tango, în Maestro ….

Distanța în timp și civilizatie o dă un detaliu. Cînd la Praga avea loc premiera mondială cu Don Giovanni de Mozart, la București meterhaneaua (orchestra de muzica turcească) îi cinta nevestei ambasadorului britanic in Imperiul otoman, lord Craven, aflată in trecere de la Londra la Istanbul. Povestea avea loc pe unde este azi Muzeul țăranului român, lîngă biserica Mavrogheni. Ctitorul bisericii, Vodă Mavrogheni, o primise pe lady Craven în așa-zisul lui palat domnesc.

La București ( ca în toata Valahia) nu exista în acel timp niciun pian, spre deosebire de Praga. Nici un teatrul, nici opera. Nici o clădire din piatră… (pagini de jurnal)

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!