20191011_120059CARMEN THEO FAGETEANU

„Realitatea nu e ceea ce pare, titlul cãrții cunoscutului fizician Carlo Rovelli, ar putea fi mesajul subliminal transmis de ultima apariție editorialã, „Marele Incendiator – Cronica unui fapt divers”a scriitorului Stelian Tănase, publicatã spre finalul anului 2019, la Editura Corint. Un scurt paragraf din cartea mai sus amintitã: „Omenirea e ca un copil care crește și descoperã cã lumea nu se reduce la odãița lui și la locul lui de joacã, ci e vastă și existã nenumãrate locuri de descoperit și de cunoscut, diferite de cele printre care a crescut”, mi-a evocat spațiul copilãriei autorului Stelian Tãnase de pe strada Avrig, un spațiul eliadesc, de București cu reminiscenþț interbelice, un spațiu boem și plin de viaþã, uneori excentric, colorat, cu prãvãlii, târgoveți, piețe aglomerate, cafenele, berãrii, restaurante, cinematografe, saloane de dans, iluminat de o aurã specialã, un amestec de veselie, melancolie, fericire, nostalgie, încântare și romanțã. Bucureștiul anilor 2000 mai deține câteva locuri, sau colțuri, cum le numește autorul, cu un puternic miros al trecutului afectiv, cuceritor. Romanele: Luxul melancoliei, Corpuri de iluminat, Playback, Maestro, Moartea unui dansator de tangou, Dracul și mumia, cât și Marele Incendiator – Cronica unui fapt divers, aduc în atenția lectorului imaginea capitalei, a Guberniei Valahiei, din diverse perioade istorice. Autorul surprinde orașul ca topos al melancoliei și din perspectiva timpului ce se scurge nestingherit, mai ales în realitatea obișnuitã, imediatã.

Un fapt banal, un câine ucis de o mașinã declanșeazã acțiunea romanului. Despre acest subiect, Stelian Tãnase mãrturisea într-un interviu cã a resimțit vinovãția dispariției câinelui din curtea vecinei pe care chiar el îl salvase de pe maidanele Bucureștiului. Poarta lãsatã deschisã a dus la moartea inevitabilã a unui semper fidelis sub roțile unei mașini. Dupã o lungã perioadã de elaborare, aproximativ cinsprezece ani, evenimentul, care poate pãrea nesemnificativ, „un fapt divers”, dar care i-a marcat sensibilitatea, transgreseazã epicul, reunind paginile într-o imago mundi balcanicã – Bucureștiul. Privit din spatele Pieței Obor, din perioada copilãriei autorului, Bucureștiul actual este un spațiu neatrãgãtor, urât, asimetric, un 20191011_115116spațiu care nu va mai fi niciodatã la fel ca cel de altãdatã, un „București – strict secret”. Marele Incendiator este un roman care fascineazã și provoacã interpretãri dintre cele mai diverse, pornind chiar de la cele douã mottouri semnificative, unul dintre ele, cel aparþinând lui Lamartine, trasând, oarecum, direcția de lecturã: „Acolo unde existã un nefericit, Dumnezeu trimite un câine”. Romanul este unul polimorf în sens postmodern, construit pe diverse teme: cãutarea identitãții, orașul decãzut, fuga de solitudine, Eros și Thanatos. Chiar și fotografia deține un rol central, deși inaparent, ca și în romanul românesc interbelic. Deși se resimte încã de la primele pagini nostalgia Bucureștiului interbelic, prin trimiterile subtile la versurile lui Miron Radu Paraschivescu, acțiunea se petrece în Bucureștiul anilor 2000, confruntat, printre altele, și cu problema câinilor maidanezi. În scrierile sale, inclusiv în Marele Incendiator, se observã, cã dincolo de idea de topos, Bucureștiul devine un personaj „picanteresc”, cãruia Stelian Tãnase îi cunoaște toate colțurile, realizând o geografie simbolicã, surprinsã și evidențiatã magistral de Andreea Rãsuceanu în lucrarea – Bucureștiul literar – șase lecturi posibile ale orașului.

În Cronica unui fapt divers sunt zugrãvite moravurile societãții contemporane, o lume caragialescã, o satirã, o frescã vãzutã de „cronicarul-povestaș” în mod original, scriere care devine în cele din urmã o alegorie. Acțiunea romanului penduleazã în jurul cuplului shakespearian – Vivi Lazãr, un fotograf idealist, freelancer și Zoe Firescu, o jurnalistã dedicatã care se ocupa de rubrica „Fapt divers”, a marelui cotidian „Aurora”. Cei doi îndrãgostiți trãiesc într-o societate sterilã, degradatã moral ce se ghideazã dupã rânduieli anacronice, balcanice, ce vor macula viața tânãrului cuplu. Astfel, cei doi vor fi condamnați pentru cãutarea adevãrului transpersonal și pentru cã au încercat sã-și salveze propria lume. De altfel, romanul are o construcție de tip concentric: centrul cercului îl reprezintã câinele Zgaibã, în cercul interior se aflã Zoe, iar cercul din afarã este reprezentat de Vivi, a cărui lume se identificã inițial cu Zgaibã, câinele mult iubit, apoi cu Zoe. Realitatea comunã, banalã a celor doi se transformã într-o irealitate imediatã, fantasticã, halucinantã, ilogicã și absurdã. Titlul romanului reflectã cum un banal fapt divers devine sursa unui roman-cronicã și cum un om simplu, modest, precum Vivi Lazãr: „Sunt un oarecare, un maidanez – ca Zgaibã”, ajunge sã reactualizeze arhetipul Marelui Incendiator al Lumii Antice, întro lume modernã. Dacã pentru împãratul roman contextul era altul, acela de a crea o lume nouã, aici se aduce în actualitate un Nero specific lumii moderne. Diferența dintre cei doi este cã primul incendiazã Cetatea Eternã, iar Vivi Lazãr însemnele lumii marcate de alienarea prin tehnicã, prin pierderea sensului existenþei. SUV-urile negre pe care le incendiazã și care l-au readus la statutul de rãzvrãtit nu simbolizeazã doar puterea materialã, exterioarã, ci și o epocã crepuscularã, în derivã. Protestele la care asistãm în roman, conferințele de presã, vizitele oficiale, massmedia româneascã, instituțiile statului scot la luminã decrepitudinea și jegoșenia nesfârșitã a Bucureștiului, faptul divers fiind prezentat astfel din mai multe perspective.

coperta 1 marele incendiator backupPrin Marele Incendiator – Cronica unui fapt divers prolificul prozator a reușit sã creeze o frescã în spiritul noului realism, prezent la noi mai ales în cinematograful contemporan, dar cu subtilitãți specifice neorealismului din filmul italian, dublatã printr-un spectacol intertextual de o dimensiune simbolicã, resimțitã mai ales prin numele sugestive și expresive ale personajelor: Porfirițã Zaț, Tita Nemiluita, Jeg, Zexe, Fifine B, Aglae-zisã Țumpi, Pazvante Chiorul. Duritatea limbajului, uneori licențios, impregnat cu elemente de argou, elemente de jargon, neologisme, atmosfera tensionantã, inserțiile grotești evidențiazã și ele o lume în declin care, de cele mai multe ori, evolueazã în absurd. Marele incendiator Vivi Lazãr, prin reflectarea poliedricã, se oglindește în viziunea societãþii prin intermediul comentatorilor virtuali. Aceștia reprezintã vocea mulțimii, care în tragedia anticã era reprezentatã de Cor, urmãrind dreptatea celui nedreptãþit și condamnarea celui vinovat. Referitor la avatarul comentatorilor virtuali mi-a atras atenția un element extrem de semnificativ: se observã cum romanul este strãbãtut de un întreg filon al tradiției literare ce-și aflã paternitatea în Urmuz, prin personaje ca Pâlnia și Stamate, sau Fuks – personajul principal din „Fuksiada”, apoi prin Apunake, un alt comentator virtual, care amintește de distopica povestire a lui Grigore Cugler, ramificându-se apoi în balcanismul de tip matein, foarte evident și el prin personaje precum Gore Pirgu sau Amadeo Pantazi. Finalul romanului nu este unul deschis în privința personajelor principale și nici cu Happy End, ci unul tragic și absurd, ca al altor povețti de dragoste din Repertoarul amorului. Romanul are un pronunțat aspect cinematografic și probabil cã mulți cititori și-ar dori sã vadă Marele Incendiator – Cronica unui fapt divers pe marile ecrane, evident, în scenariul si regia lui Stelian Tanase. ”

Revista literara MOZAIC.
DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!