REVELIONUL ÎN VREMEA DICTATURII

Ce cozi erau în decemIMGP3205brie pină în 1989! Lumea se mobiliza împreună cu tot familionul. Se făceau din timp planuri minuțioase de campanie. Alimentarele (magazine azi dispărute care vindeau…alimente) nu aveau aproape nimic pe rafturi în afară de conserve – ardei umpluți cu orez sau sleita fasole cu cîrnați. Asta cînd nu găseai decît ghiveci! Ziceai mersi că găseai totuși în raft ceva să duci acasă. Tot atunci se mai aduceau din import așa- zișii creveți vietnamezi. Dacă aveai ceva noroc puteai cumpăra după o așteptare de multe ore copite de porc, numite adidași, pentru piftie. Sau aripioare de pui numite frații Petreuș. Se căuta în draci șampania Zarea pentru miezul nopții. De fapt era un vin spumant plin de chimicale produs de o fabrică din Bucureștii noi.

Pe scurt – să ai ce-ți trebuia pe masă de Crăciun și de Anul nou era o mare aventură. Mai ales spre sfîrșitul anilor 80 cînd nu se găsea mai nimic. Toate produsele erau cartelate. Gospodinele își făceau din timp provizii în debarale – făină, ouă, unt, mălai etc. Nu aveai voie să cumperi cu cartela- însoțită la buletinul de identitate – decît de la un singur magazin. Asta se numea „arondare”. Și luai numai cind se aduce aici ceva. Nu intotdeauna. Cînd te gîndești că războiul se încheiase de 40 de ani, nu iți vine să crezi. Pare ceva SF, propagandă ostilă, anticomunistă, sau un basm pentru copii neascultători. Noile generații nu au văzut în viața lor vitrine complet goale.

În zilele de după Sfintul Nicolae începea zarva și agitația cea mare în tot orașul. Cine avea o Dacia, un Trabant, un Wartburg, un Olcit era vai de capul lui. Pe el cădea măgăreața să făcă nenumărate curse între diferite cartiere unde se zvonise că s-ar fi adus urechi de porc sau copite, pui congelați, cozonaci, portocale. Odiseea asta a durat pînă cînd s-a raționalizat și benzina și trăgeai pe dreapta pînă cînd se topea zăpada. Exista în acei ani o piață paralelă, subterană, destul de înfloritoare. Oameni probau o mare ingeniozitate. Mai avantajați erau cei cu rude la țară. De acolo, de la rude, puteau aduce ce nu se găsea de cumpărat în oraș. Respectivul rrebuia să fie cu băgare de seamă pentru că tăierile de porc erau interzise și se pedepseau cu închisoarea.

IMGP1813Miliția patrula prin sate, pe șosele. Dacă te prindea îți confisca porcul. De regulă plutonierul ducea carnea tovarășului comandant de la care avea ordin să facă rost de carne, așa cum îi ceruse nevasta. Mai ieftin scăpai atunci cînd milițianul era deja aprovizionat și dispus să împartă cu tine, șofer prins cu obiectul delict în portbagaj.

Era o mare diferență între modul de aprovizionare al oamenilor obișnuiți și tovărași, ștabii, secretarii de partid, etc. Nomenklatura centrală și județeană se declara egală cu prostimea dar nu era chiar egală. Unii – cei însemnați cu o stea roșie în frunte – erau ceva mai egali. Poporul muncitor” se afla la putere – oficial trăiam într-un regim de „dictatură a proletariatului”. Tovarășii găseau tot ce le trebuia consoartelor in bucătărie în rețelele de magazine ale Gospodăriei de partid. Copane, pachete de carne de porc, banane, portocale, cafea, ness, brînză, mezeluri, băuturi fine. Pentru că deși se nomenklatura se declara atee, ținea sărbătorile religioase foarte consecvent.

Îmi amintesc cozile infernale la portocale, banane sau ness. Se formau imediat. Camionul descărca marfa direct pe trotuar în fața magazinului. Nu o băga înăuntru pentru ca lumea nu ar fi încăput și exista riscul să se spargă vitrinele. Apărea o vînzătoare cu un cîntar, se înființa neapărat și un milițian, plus cițiva agenți în civil. Cozile reprezentau pericol de explozie socială. Erau ca butelia de aragaz. Totul se vindea pe loc, chiar acolo, pe trotuar. Erau niște lădițe din lemn, portocalele erau învelite în hîrtie de șervețel. Trecătorul își întrerupea ce ocupație avea cînd se ducea vestea că s-a adus portocale. De prin vecini, din stații de de tramvai lumea se repezea să își ocupe un loc la rînd. Toti avea plase, sacoșe prin buzunare, în caz că… Dacă aveai noroc să nu fii al o mie-lea cumpărător, după cîteva ceasuri, duceai acasă ceva fff rar, unul din aceste produse – ness, cafea, portocale, banane.

Nu cred că in anii 80 am mîncat babane sau portocale pentru că nu m-am așezat la coadă niciodată. Mi se părea umilitor și o pierdere mare de vreme. Puteam să trăiesc și fără…Aveai voieIMGP2270 să cumperi o cantitate limitată. Să zicem un kil de brînză sau trei banane sau o cutie de ness. Odată am văzut o bătaie zdravănă între niște gospodine la piața Kogălniceanu. Oricum, lumea dacă apuca sa cumpere era fericită să ducă acasă captura ca pe un mare trofeu. Cu cit mai mare coada, cu atît mai mare mîndria! Ne îndobitocisem.

Pentru Revelion, la București multă lumea se strîngea la Pavilionul Expoziției Naționale (Romexpo). Se făceau liste în intreprinderi prin UTC și sindicat. Asta te scăpa de servitutea /isteria cumpărăturilor. Nu mai erai silit să umbli de bezmetic prin oraș ca să te aprovizionezi. Nici să aștepți o zi la coadă ca să îți umpli sifoanele sau să cumperi pîine. Ti se servea cu porția la „revelionul oamenilor muncii” o banană, o portocală, o friptura de porc. Dacă te hotărai să-l petreci totuși acasă, trebuia sa te organizezi. Obiceiurile perioadei erau extrem de interesante. Dacă aveai o familie mai mare organizarea era cam așa. Unul aducea murăturile, altul salata de boeuf, altul cu friptura. Se puneau firește la bătaie relațiile, cumetriile, obligațiile, totul ca în noaptea de Anul nou să treacă cu bine. Un văr la Aprozar, un ginere la Alimentara, un cumnat la un depozit de vinuri valorau aur.

IMGP1639Văd în povestea asta întii incapacitatea regimului de a asigura o aprovizionare normală, (azi se cam vede ce înseamnă asta ), dar și o încercare vădită de umilire. Cineva/ceva deținea aceste mărfuri. Ca să le obții trebuia să faci mari eforturi, să te ploconești, să pierzi vremea. „Tovarășa Ceaușescu” era chiar de părere că ne dădea să mîncăm ca la chiori ! Și primii secretari de județ, siliți totuși de imprejurări să scoată cite ceva pe piață, măcar în decembrie, gîndeau la fel. Era o gîndire de castă, ciocoiască sau cum zicea un amic „de scroafă cocoțată în copac”. Niște desculți ajunși mari ștabi cărora le puțea la nas lumea obișnuită – care nu se livrase partidului în scopul de a se bucura de privilegii. Pe scurt, exista porc de Crăciun, portocale pe masă de Anul nou, ness. Așa își plătea PCR cadrele – cu aceste mici favoruri. Asta părea să le dea dreptul să îi disprețuiască pe acei nefericiți, milioane, siliți să alerge de colo-colo cu plasele la ei, gata să se așeze la coadă dacă „se băga ceva la magazin”. Era afișarea unei pretinse superiorități care trăda și altceva. Tovarășii aveau magaIMGP1629zine speciale, nu aveau o probleme să își procure ce le trebuia pentru Sărbători. Asta marca cu o linie roșie diferența dintre oamenii regimului, privilegiații și toți ceilalți.

Mai exista o categorie intermediară – speculanții, descurcăreți, învîrtiții, cei cu relații, piloșii. Era un fel de piață liberă improvizată. Unii ofereau contraservicii – pasau țigări, casete video, blugi, băuturi. Cafeaua de exemplu era mai rară ca aurul în anii 80. Ce se găsea în magazine nu era cafea adevărată ci un surogat – îi zicea în derîdere nechezol pentru că după ce beai licoarea nechezai. Doctorii ofereau consultații în regim de troc, pe țigări, whisky sau pachete cu carne. Leul nu aveau nicio valoare pentru că nu aveai ce cumpăra cu el. La fel și profesorii, dădeau meditații elevilor cu plata în natură. La asta ajunsese economia românească după peste 40 de ani de pace sub regim comunist. Vorba unui profesor – „Ăstora (comuniștilor) le-a trebuit 40 de ani să risipească ce a adunat burghezia în 20 de ani!” Era o economie de penurie în care consumatorii erau comparați de nomenklaturiști cu o invazie de lăcuste. Poate că devenisem niște lăcuste, mai știi !

STELIAN TĂNASE

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!

Copyright DESKREPORT

Alătură-te discuției 7 opinii publicate

  • Rodica spune:

    Nici eu nu stateam la coada, din acelasi motiv. Neavand un spirit gregar statul la coada,ore intregi imi repugna. Si totusi… Era in mica piata Dorobanti, pe vremea cand nu era inchisa. Nu stiu cum circula aerul, dar tot timpul era vant. De obicei gaseai tarani cu legaturi de morcovi si patrunjel. In acea zi de toamna tarzie se vindeau struguri, albi si negri, ciorchini bogati, cu boabe mari. Nu mai vazusem din copilarie. Se vindeau pe doua randuri. M-am asezat la unul si inaintea mea cu doua persoane vanzatorul à inchis. M-am asezat la cealalta coada, s-au terminat la mine. Infrigurata de la vant, frustrata de tripla umilinta de a sta de doua ori la coada fara sa iau nimic, cu gura plina de saliva, m-am dus la aprozarul din colt. Aici, seara sau noaptea veneau Volgi negre care parcau cu portbagajul in usa magazinului. Am inceput sa fac scandal, cam cum fac si acum pe internet. La inceput nu-mi era frica. Mi s-a facut atunci cand am fost luata de o aripa si impinsa inauntru. Am vrut sa-mi continui protestul in ciuda picioarelor ce-mi tremurau dar, Cu un zambet ironic, am fost intrebata „care ladita o doriti?” Nu cred ca am avut bani pentru intreaga ladita, dar au fost cei mai vindicativi struguri pe care i-am mancat vreodata.
    Stiti cine o duceau foarte bine? Profesorii care meditau, la romana, la matematica, mai ales daca faceau parte din sistemul de invatamant, caci stiau cam pe ce sa puna accentul pentru à medita cu succès. Ça sa-ti vezi copilul intrat la liceu sau facultate, o cutie de ness sau o sticla de cognac nu era un sacrificiu.

  • Rafu spune:

    Arhiplin de greșeli de ortografie ( ca deobicei ) .

    • Stelian Tănase spune:

      Scurtul dvs text are o greseala. Se scrie „de obicei”(in doua cuvinte, nu intr-un cuvint, „deobicei”, asa cum ati scris dvs.

  • gabriel pop spune:

    f. bine rezumata atmosfera timpului (bune si pozele alb-negru)…din pacate, si astazi, continua dispretul conducatorilor fata de cetatenii obisnuiti (in mare parte din aceleasi considerente pe care le ati subliniat mai sus). Deci, pe aceste meleaguri istoria isi continua cursul la nivelul mentalitatilor…

  • radu nicolescu spune:

    Cateva completari si precizari:
    1. De obicei, marfurile alimentare din import ( citrice, banane, cafea, ness etc ) erau aprovizionate dupa ziua de Craciun, in preajma zilei de 30 decembrie. Intreprinderea de Distributie cu Ridicata a Marfurilor Alimentare din Import ( IDRMAI ) avea instructiuni precise asupra datei livrarilor catre magazine a marfurilor cautate in preajma Craciunului si apoi a Revelionului
    2. Gospodaria de partid nu avea magazine de vanzare cu amanuntul. De la gospodaria de partid, alimentele se livrau direct la ” casele ” nomenclaturii. Exista un magazin in strada Dianei dar acesta nu avea nici o legatura cu gospodaria partidului
    3. La ” Pavilionul Realizarilor Economiei Nationale ” se organizau revelioane pentru utecisti, tineret, la cantinele -restaurant din marile intreprinderi se organizau revelioanele clasei muncitoare. La restaurantele intreprinderii de turism hoteluri si restaturante cat si ale intreprinderilor de alimentatie publica locala, revelioanle erau una dintre cele mai importante si „urmarite” actiuni ale anului, revelioane la care participau mii de oameni.
    4. In scopul eliminarii sarbatoririi Craciunului, comunistii au supralicitat sarbatoarea Revelionului.

  • Sf. Sisoie spune:

    In perioada interbelica te duceai la „La Mitica” si in galantar gaseai carne… In perioada socialismului lorios (sic!) te duceai la „Carne” si in galantar il gaseai pe Mitica.. :)

  • George spune:

    Articolul bine scris, ca de obicei. Imi amintesc ca pe 22 decembrie 1989, pe peretele unui bloc statea scris cu creta: „Vrem oua!” si sa stiti ca pe 30 chiar au aparut in cofragii specifici, semn ca lucrurile se schimbasera deja. Am luat si eu, da nu am scris acea lozinca, va jur.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!