20181231_063636Am fost facut pioner intr-o primavara împreuna cu alti cinci copii din clasa a treia – in Cimitirul Izvorul Nou, la mormintul unei uteciste Donca Simo, moarta de TBC în puscarie. Ni se vorbise in clasa despre eroismul cu care infruntase sbirii bughezo mosierimii. Profesoara aproape era în lacrimi cind a povestit despre moartea ei in beciurile Sigurantei. Eram impresionat. Pe peretele cu catedra se gaseau atirnate deasupra tablei portretele „eroilor clasei muncitoare”, intimplator și șefii partidului. Gheorghiu Dej, (soarele de pe cer), Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Emil Botnaras, Leontin Salajean, Alexandru Draghici, Alexandru Moghioros, Dumitru Coliu. Ii invatasem pe dinafară la indemnul dirigintei care arăta un portret și noi, copiii, trebuia să recităm pe silabe cine era tovarășul. Asa ni se intipărise în minte. Era primul lucru pe care-l învățasem in clasa a treia. Toti trecuseră pe la Doftana ani lungi și grei. Din inchisoare infruntasera odiosul regim burghezeo-mosieresc, gardienii si agenții de Siguranță. Erau cei mai buni fii ai poporului. Slavă lor!

Pe scurt, urma sa mergem la Doftana, lîngă Cîmpina, cu un autobuz însotiți de parinti, instructori UTM, profesori. Dar nu s-a mai facut si s-a ales în ultima clipă soluția să fim dusi la cimitirul Izvorul nou. Nu era tot atit de spectaculos si de semnificativ ca Doftana, dar asta s-a intimplat. Aș fi vrut sa merg acolo, aveam capul împuiat de poveștile cu comunisti ilegaliști care se sacrificasera pentru ca noi copiii să fim fericiți. Tuturor ni se părea că mai de soi ar fi fost să fim consacrați ca pionieri – curati ca zorile – la Doftana nu intr-un cimitir – simbolul obscurantismului. Prea multe cavouri, cruci și detestatii popi. Scoala era ruptă de biserică și religie, și nu prea intelegeam povestea cu primirea cravatei rosii pintre morți. Orici eram de entuziast sa devin pionier imi cam pierdusem elanul. Si eram contrariat. Ne lăsam pe mîna forțelor reacționare!? În casa la noi nu existau icoane, nu mergeam la slujbe, nu aveam o Biblie. Ni s-a explicat că așa dădeam un pumn în nas trecutului obscurantist. Nici moartea nu mai era ce a fost și nu va mai fi vreodată. IN viitor, cind vom ajunge in comunsit, cind voam scapa de dusmanii de clasa, moartea avea sa fie eradicată de pe pamint. Viitorul pe care il reprezentam pionierii va fi golit de credinte religioase și de misticism. Eram alesii, primii din promoția noastră care eram facuți pioneri. 20181231_070003Aveam totusi 10 pe linie în catalog. Premianții aveau onoarea să capete cravata rosie si s-o innoade la gît. Mă vedeam ca „Timur si baietii lui”, cu alti copii eroi sovietici imortalizati în cintece, in literatura, în filme. Văzusem citeva, citisem destule. Eram indoctrinat, visam la o viață eroica, dedicată revoluției proletare si omului nou.

Era o zi de duminică. Lume cernită printre cruci, pe alei lume cu hirtelete scormomonind. Mormintul Doncai Simo se găsea destul de aproape de intrare. Am ajuns la Izvorul nou înainte de prinz, pe niste drumuri prăfuite, insotiti de parinti grijulii, mai emotionati decit noi, copiii. Afisau marele pavoaz, taioare, coafuri proaspete, costune de haine bine calcate si sterse cu peria, palarii. Era toti scosi din cutie, parca mergeau la nunta. O multime de buchete de flori. Plus ceata profesorilor și tovarășii de la raion. Ne-am strins la parcela X. Citeva goarne au sunat, citeva tobe au rapait. Am inghetat de emoție. Apoi ni s–a citit textul unui jurămint. Juram solemn credință partidului, poporului, URSS etc etc. Am repetat cuvintele în cor toti copiii prezienți. Apoi cineva a trecut printre noi și ne-a legat cravatele roșii la gît. Clipe cînd mi s-a tăiat respirația. Ba unora le-au dat lacrimile, de ce nu!? Eu recunosc, m-am tinut batos, cum imi spusese tata. – Fii barbat! Sa nu te smiorcăi! După ce am avut cravata înnodata la git, am salutat cu degetele la timplă. Era cam militaros, ma rog. Trecusem de la om la semizeu și de la copil la un om matur. Tgoti cei sase elevi fruntași devenisem brusc așltceva. Citeva adulți au tinut cuvîntări înflăcărate din partea organizatiei UTM, a școlii, a părinților prezenti. Toți au spus ca trăim un mare moment care ne consacră pentru viață. Eram cam abulic, nu ințelegeam nimic din tot ce ce intimpla. Si cesi dadeau tipii atita importnata. Mai ales coperta 2cunulc a reciitise cuvitnar alui dintro foaie prin nite ochelare de sirma atirnati in virful nasului, ochelarii ii veneau peste mustață. Nu ma puteam concentra chiar dacă trăiam o zi mare. Privelistea cimitirului mă apăsa. Nu mai fusesem niciodata intru-unul, singur nu aș fi avut curaj să fiu acolo. Nu avusesem incă morți in familie, seria lungă a celor dragi dispăruți avea să fie deschisa de bunicul Filip in 1971, vara. Pina atunci voi ramine neștiutor în tainele morții. Îmi parea o abstracție indepartata care nu mă privea. Eram convins ca parintii si bunicii, unchii si matusile mele nu vor muri niciodata. Mai eram convins ca stiinta sovietica poate totul, ca omul va invinge natura, si in cursul vietii mele se va descoperi un leac contra mortii. Si vom fi toți nemuritori. Surprinsesem o discutie pe tema asta purtată în bucătărie la cafea între mama și vecină, dna Panait, și eram increzător. Omul putea orice. Așadar m-am crezut o vreme nemuritor din ziua cind am fost facut pionier intr-un cimir de la marginea Bucurestiului. În drum spre casa, aveam impresia că mă înalțasem cu 25 de cm.

Fragment din volumul „Sunt un copil al Razboiului Rece” in curs de aparitie la editura Corint/aprilie 2020. Se poate comanda la libris.ro cu discount 25%. Se livreaza cu autograful autorului.

DESKRTEPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!