Pe la mijlocul anilor 80 programele TV mai aveau doar două ore alb/negru și erau 100% propaganda ceaușistă. Devenisera de nevăzut. Nu mai deschidea nimeni televizorul…La cinema jucau numai filme vechi din care se scoteau secvențele de sex, replicile politice și imaginile care ne puneau pe ginduri. In ele se vedeau de pilda apartamente confortabile. Spectatorul se intreba de unde are un muncitor oarecare o mașină scumpă? Apăreau discuții incomode despre standardul de viață din Occident, comparativ cu cel din Estul Europei. Pe scurt, plictisul era mai mare ca oricînd, regimul nu mai reușea să ne distreze, nici să ne distragă atenția de la mizeria cotidiană și nici de la dictatura tot mai apăsată. Nu aveam pîine dat nici circ, situație periculoasă pentru regimul de dictatură introdus de Ceaușescu.
Lumea se stringea la bridge, citea, ieșea in parcuri, făcea excursii, se deda la partide de amor prelungite, nu intotdeauna cu nevasta/soțul. Moralitatea scădea vizibil, in ciuda Codului Etic lansat de Ceausescu cu tam-tam. Nemulțumirea era tot mai profundă. In acest context deprimant a apărut o drăcovenie care a schimbat fața lucrurilor. Se numea video. Era o sculă pe care puteai sa vezi filme, un fel de magnetofon cu imagini. A durat putin și isteria video cuprins lumea românească. Intii au avut asemenea aparate 
securiștii si ștabii de partid care călătoreau, tipii de la intreprinderile de Comerț Exterior, diplomatii. Au venit la rînd piloții si stewardesele TAROM. Apoi sportivii de top care ieșeau peste graniță. Acesti norocoși s-au imbogățit comercializind aparate video aduse din Occident. Făceau contrabanda la scara mare sub ochii vameșilor care își primeau partea și închideau ochii. Piața s-au umplut de aparate video. Altă sursa erau rudele care trăiau în Occident. Erau rugate cu disperare să nu mai trimită haine, medicamente etc, să trimită aparate video. Intîi pentru plăcerea lor, apoi pentru speculă. Puteai să vinzi 1-2 aparte si să cîștigi astfel mai mult decit salariul pe un an. Se vindeau f bine, deveniseră cea mai bună afacere. Se comercializau la bursa neagră la preț de ceva mai mult de o jumatate Dacia/un aparat recorder.
Lumea românească s-a divizat social vorbind în 1/ cei care aveau video și 2/ cei care nu aveau – fie pentru că nu aveau bani, fie sau nu aveau relații de unde sa cumpere. S-a căscat o falie socială. Nu mai eram împărțiți în muncitori, țărani și intelectuali vs nomenklatura. Existau de acum 1/ cei cu video si 2/ cei fără video. Cei cu dețineau aparate video se deosebeau de ceilalți, amărîții, sărăcimea, cei rămași outside. Ultimii rămaseră în ignoranță. Era una dacă ai văzut un film premiat la Cannes sau luase un Oscar și alta dacă nu avusesei fericirea asta! Era una dacă ai văzut Amadeus, să zicem, și alta dacă sau nu. Apăruse așadar o clasa suprapusă și alta de subsol. .
Se mergea nopțile în casele altora pentru a vedea filme. Orașul luase un aspect fantomatic, o duceam numai în revelioane. Noaptea era animație pe străzi. Trecătorii era spectatorii care veneau/se duceau să vadă filme pe video. Destui au deschis afaceri profitabile – cinematografe clandestine în apartamentele lor de bloc. Aveau televizor color (costa o avere, cam 10 salarii), un aparat video, casete si organizau vizionări. Într-o singură seară obțineau cit leafa pe o lună. Se dădeau 2-3 filme dura 4-5 ore. Intr-o sufragerie de bloc încăpeau cam 20 de persoane. Plăteai bilet ca la cinema, dar mai scump. O variantă era să aduci tu filmele, plăteai în natură.
Astfel monopolul statului asupra informației ( cinematograf, televiziune) a dispărut pentru prima dată după 1948. Cenzura încă exista dar iși pierduse rolul.Nu prea mai reușea sa interzică ceva. Apăruse un embrion de capitalism. Improvizat, era un sector privat care prospera. Fenomenul a scăpat de sub control. Miliția, Secu, în urma unui denunț făceau descinderi inopinate, dar era degeaba. Fenomenul luase amploare. Chiar cei care băteau la ușa nefericitului antreprenor făceau parte din rețea, traficau aparate video, filme, casete etc. Banii puși în joc erau prea mulți, trebuiau și ei să trăiasca. In plus erau în afacere.
Mai era un aspect. România era tot mai izolată – față de țările din blocul sovietic dar și față de Occident. Ne sufocam, trăiam ca-ntr-un lagăr, înconjurați de cenzură și propagandă. Ideea de a fugi din țară, de a trece Dunărea inot devenise o obsesie – mai ales printre cei tineri. Nu exista discuție între noi care să nu vorbim despre asta. Cine nu isi dorea să-si continue în Occident? Aflam în fiecare săptămînă/lună că a mai dispărut unul din cartier. Spontan bănuiam că a fugit in Vest. Il fericeam și îl invidiam. Uneori veneau scrisori de la ei. Alteori aflam că a fost „impușcat în timpul unei incercări de trecere ilegală a frontierei”. Securitatea răspîndea acest zvon ca să intimideze. Dar noi tot visam cu ochii deschiși la Occident. Era un Occident pe care nu îl cunoșteam, nu fusese nici unul din cartier acolo. Era un Occident imaginar, confecționat din secvențe din filme video mai ales, poate din ceva cărți și reviste străine.
Acest Occident fictiv era un basm, dar devenise sensul vieții fiecăruia. In ce consta el? Era un amestec de blugi, cocacola, muzică rock, fete mișto, libertate sexuală, călătorii, bani, mașini mișto și cam atît. Din anii 80 imaginea rîvnită ne venea în Bariera Vergului în casete video. A fost un bombardament asupra imaginației tuturor, produs de mii de săli clandestine din toată țara, unde rulau filme fără viza cenzurii. Era o spalere a creierului, dar alta decit cea dorita de regim. Influența lor s-a dovedit uriașă. Apăruseră ca ciupercile după ploaie – in case de cultură, cluburi, cămine culturale, restaurante, terase. Nu exista sat fără o videotecă măcar. Programele se derulau liber, nu cenzura nimeni filmele cu Bruce Lee, despre Mafia, de aventuri ca Indiana Jones etc. Esential este ca impactul a afectat nu numai elitele, ca orice lucru venit din Occident, ci si asa-zisele „mase populare”. In plus elita nu prea frecventau sălile clandestine. Se hrăneau sufletește in singurătate și secret cu filme occidentale interzise.
Ar trebui studiat felul cum s-a schimbat mentalitatea românilor sub bombardamentul informational din anii 80 – efect al fenomenului video. Cum a dorit lumea să-și apropie acel occident cunoscut prin intermediul casetelor. Cum ne-am dezideologizat, cum am scăpat de sub controlul propagandei oficiale, cum ne-am eliberat mental. Acest fenomen a fost preludiul a ceea ce a urmat. Orice revoluție are o etapă pedagogică, inevitabil. Ar trebui scris și despre cum am ieșit pe străzi in decembrie 1989 avind in minte imaginile video ale unui Occident de împrumut, idealizat.
Impactul istoric, transformarea realitații în altceva sunt produse nu numai de adevăr ci și de inchipuiri. Și de minciună. Mai ales de ea. (VA URMA)
Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece”, în curs de apariție.
STELIAN TĂNASE
DESKREPORT
Excelent! Ca de obicei!