Acum 25 de ani am auzit despre de o explozie nucleară în piaţa Filantropia unde cineva a întrebat dacă verdeţurile de pe taraba sărăcioasă a unui ţăran sunt iradiate. Radio Bucureşti nu zicea nimic. Presa scrisă, Scînteia, Romania liberă, la fel, nici un rînd. Pe stradă, în birouri, cunoştinţele la telefon (cu fereală, că erau ascultate) vorbeau ceva, dar imprecis. Nimeni nu ştia exact despre ce este vorba. Am dat pe radio Europa Liberă, şi am aflat că un nor radioctiv fusese observat deasupra Poloniei, Mării Baltice şi Scandinaviei. După două zile, ştirile au venit în cascadă. Avusese loc un accident oribil la Cernobil în Ucraina, unde se gasea o veche centrală nucleară. Se pare ca era cel mai mare accident din istorie.

Lumea la Bucureşti era tot mai speriată. Se încercau leacuri băbeşti, se spălau bine legumele, dar şi apa era infestată, gîndeam. Nişte vecini au pus staniol la ferestre. Am văzut oameni cu batiste la gură prin staţii de autobuz… Unii înghiţeau pastile de iod date de farmacişti. Brusc le-a crescut preţul. Ne temeam toţi de efectul exploziei. Aveam în minte Hiroshima şi Nagasaki… Kremlinul tăcea. La Moscova, ni se spunea, se fac pregătiri pentru demonstraţia oamenilor muncii din Piaţa Roşie. Era tot ce avea de transmis TASS. Apoi a venit o şedinţă a Biroului Politic al PCUS prezidată de Gorbaciov, cînd tovii au înţeles, în sfirşit, că sunt rupţi de realitate. Lumea toată se cutremura de catastrofă, şi la Kremlin încă ezitau să ia măsuri şi să anunţe ce s-a întîmplat… A fost un şoc. Presupun azi că fără tragedia de la Cernobil, perestroika si glasnost nu ar mai fi avut loc. Atunci a fost ceasul adevărului pentru Moscova.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!