STEINHARDT, PUR ȘI SIMPLU

steinhardtNicu Steinhardt mi-a spus primul – intr-o discutie purtată în apropierea garsonierei unde locuia pe linga Casa Suțu – că regimul comunist se va prăbusi. 1/ Cum am iesit strada am observat agenții Securitatii într-o Dacie, doi au iesit din masina si s-au luat după noi. Prezența lor ne stimula…2/ Afirmatia nu venea hodoronc-tronc, ci continua o discuție despre Soljenitin începută la el acasă. Era bucuros să găsească un admirator al scriitorului rus. Citisem Gulag, Pavilionul Cancerosilor, O zi din viața lui Ivan Denisovici. Să spun ca avea în perete o fotografie color a lui Soljenitin, decupată dintr-o revistă occidentală. Soljenițin era unul din subiectele lui favorite. De aici am început să vorbim despre comunism. A ajuns sa-mi spună „o să traim sfirșitul lui!!! Ai să vezi! Nu mai e mult!” Eram în 1983. Nu prea se arătau semne. 99% aveau convingerea că vom trai vesnic cu un Ceaușescu deasupra capului. Cel puțin cit va exista URSS, i-am zis. E de neimaginat ca URSS să cadă sau să-si schimbe sistemul politic. Rușii sunt născuți pentru bolsevism. Le trebuie un cnut. Eram suspicios – de ce mi-a trintit asta cu căderea comunismului? Poate mă încearcă, mi-am zis. De ce ar avea incredere intr-un necunoscut care il provoca pe subiecte pe care mai nimeni nu avea curaj să le abordeze. Era letal dacă eram informator al Securitatii. Lumea noastră era bucsita cu ei. Circula butada că la doi români sunt trei informatori. Nu o credeam, dar după 1990, cind am cercetat in arhive, s-a adeverit că erau mult mai mulți decit credeam. M-am uitat lung la figura lui să văd daca nu blufeaza așa, să mă încurajeze, ii păream deprimat. Nu, deloc. Era senin, rostise un adevăr de neconstestat pentru el.

Nu îl stiam de prea multă vreme, m-am apropiat de el în 1982 după ce i-am dat „Luxul Melancoliei”. L-am cunoscut prin intermediul lui Alexandru Paleologu la Casa Scriitorilor. După cîteva zile mi-a spus că pleaca la Rohia, dar ia cartea cu el, fii fără grijă, nu am uitat ce am promis. Ne-am revăzut, dar nu la Bucuresti, ci la Bistrița, dupa citeva luni la un colocviu unde veneau scriitori și artisti plastici. Avem de vorbit! mi-a spus. Eram așezați în jurul unui blat de lung din lemn. Mînca numai brinză de vaci pe care o purta intr-o bucata de pînza. A desfăcut-o la masă ignorind toate bunătățile ardelenești. Suferea grav cu stomacul. I se trăgea din pușcărie. Ședeam umăr la umar, am schimbat doar citeva vorbe. Pe scurt – ” Grea carte ai scris frate Steliane…” Etc. Mă opresc aici. Restul ziselor lui avea un caracter privat. Imi era adresat numai mie. Imi amintesc că amesteca – așa cum ii plăcea – consideratii psihologice despre mine și literatura pe care incercam s-o scriu, apoi cadea pe un citat din sgfnt Sfinta Scriptură… Întii despre deznadejde. Era primul care observa și era adevărat. Mi-a spus ca pendulez nepermis intre credință si necredință și că nu sunt lămurit. El era evreu și se botezase in celula unei inchisori. Cred că înțeleageam ce voia să-mi spuna. N-am raspuns. Apoi – era curios sa vada cum voi continua. I-am relatat că depusesem in iarna la editură al doilea roman. Da? Si cum îi zice? „Playback”. La cine? La Geta Dimisianu. Aha! Ești pe mîini bune. Poti să tragi nadejde să apară …Dar de ce acest titlu? Nu îi placea, („Nu o să ințeleaga nimeni”). I-am spus că nu exista un echivalent românesc, e un cuvint tehnic care descrie un procedeu din televiziune. Eu am extins ințelesul lui la intreaga societate. I-am explicat și ce vrea să zică „playback”. Aha! A rămas să vorbim într-una din seri mai mult. Dar nu am mai apucat decit peste ceva vreme, cind a venit la Bucureșt, M-a anunțat prin telefon să ne vedem în trei și cu Conu Alecu. Statea puțin in oras – avea de facut o inregistrare la radio…

nicu steinhardtNicu Steinhardt locuia intr-o chicinetă care amintea de o chilie, pe strada Ion Ghica 3. In anii care au urma ritual intre noi a fost același. Petrecea perioade lungi la mănăstirea Rohia în Maramureș, unde se ducea sa-si curețe sufteul… Cind poposea la Bucuresti, ne vedeam în Ion Ghica, sau in oras și făceam lungi plimbări. Peripatetizam pe citeva subiecte, cam aceleași. Era curios sa afle :”Ce mai e cu cărțile? Playback și Corpuri de iluminat. Se interesa ce făcusem la ultima vizită la editura, sau la cenzura. Mă scruta să vadă dacă cedez. Puțini rezista la o asemenea presiune. Marturisesc ca mi-a dat curaj, nu am cedat si pentru că mi-a fost rusine de el. Marele meu prieten si sfătuitor. M-a facut să mă țin tare. M-a încurajat să nu capitulez. Mi-a explicat, dacă voi fi anchetat, cum să ma comport, povestindu-mi nu o data, din propria lui experiență la Securitate. Mi-a folosit, recunosc, nu m-am lăsat intimidat. Il tachinam uneori pe chestiunea – cind ziceați că o să cada comunismul, dle Steinhardt? Ai să vezi! facea.Rabdare! Cum pe la mijllocul anilor 80 au inceput să apara semne ca URSS era grav bolnav, prindeam curaj. Mai mult eu, că el era deja convins că nu mai este mult pînă la final. Tavarasci konec! Avea o extraordinara dorință să asiste la ultimul act și să rîdă.

Din nefericire n-a mai apucat. Mi-a parut extrem de rău de figura pe care o i-o făcuse destinul. La asta m-am gindit în aprilie 1989 cind cineva m-a anunțat ca Nicu Steinhardt a murit la Rohia. Era singurul om pe care il cunosteam care trebuia neapărat să traiască zilele din toamna/iarna acelui an. Era cel mai bun dintre noi. Ințelese mai bine și înaintea noastră ce se intimplă. Dar asta am inteles dupa 22 decembrie.

Am călătorit intr-un tren de noapte de la Gara de nord. Am ajuns la Rohia a doua zi. Funeraliiile au fost de o tristete pe care nu mi-am imaginat să existe. Toată lumea strinsa la mănăstire l-a plins sincer și profund. Despărțirea a fost de o mare durere. Cel putin pentru mine – aveam secretul nostru. Știam că a murit neimplinit, că nu a apucat să traiasca ce prevazuse de atitea ori. Cînd priveam in jur și observam armata de agenți ai Securitatii care supravegheau/filmau/fotografiau inmormintarea marelui lor dusman, chiar am inceput să cred că nu mai e mult…

*** Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece” in curs de aparitie la editura Corint aprilie/ 2020. Comandati on-line la libris.ro. Discount 25%, in loc de 44,90, platiti 33,67.lei Primele 100 de exemplare vin cu autograful autorului.

DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Dany spune:

    Am comandat deja cartea pe 28 martie, sper sa primesc un exemplar cu autograf. Va ajunge la Piatra Neamt la tatal meu (care si el este avid de lectura). O voi recupera cand se va termina toata nebunia asta si vom ajunge pentru o scurta vacanta in Romania. Pacat ca nu apare si in format electronic (ebook, epub).

    • Stelian Tănase spune:

      Perfect o va primi in prima transa, fiti fara grija. De altfe primele 75 ex din prima suta s-au comandat deja in trei zile.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!