STRADA AVRIG, LÎNGĂ HALA OBOR

obor 3Am copilărit în spatele halei Obor. Locuiam in casa bunicilor materni pe strada Popa Lazăr la nr 5 in coasta bisericii Sf Nicolae. O vedeam pe geam. Primii ani i-am petrecut in curtea bisericii. Era o curte mare. Tinea pină la strada Avrig unde m-am nascut in maternitatea din apropiere la 17 februarie 1952. Azi biserica este ascunsă după un bloc construit anume să mascheze viața religioasă a cartierului. E mereu plină de creștini. La Sf Nicolae i-am făcut slujba tatălui meu cind s-a prăpădit. Așa am văzut cum casa de la nr 5 nu mai există. Peste ea s-a intins curtea fabricii Mecanica fină, fostă SET – fabrica de avioane – unde fusese adus de la Brasov bunicul meu, Georg Filip. Casa de la nr 3, există încă și e identică cu cea de la nr 5. Erau case vagon, tip, cu camere de închiriat pentru oameni nevoiaşi, muncitori, calfe de prăvălie, ucenici, meşteri din fabrica de alături. Uzina Mecanica fină nu mai există nici ea. Pe locul halei unde se montau avioane este un maidan e acoperit de bălării unde se aciuiesc haitele de ciini ale mahalalei. Oborul cum arată azi nu amintește de felul cum arata în anii 50/60 cind l-am cunoscut.

obor 4 Primele mele amintiri provin din Tîrgul Moşilor din Obor. Se desfășura chiar la capătul străzii mele, cu mult timp inainte să vin pe lume. Era bîlciul cel mare al orașului. O lume extrem de vie, colorată, gălăgioasă, cu de toate. Cînd mă scufund cu amintirea in acea lume văd ultimele trăsuri cu scopiți pe capră. Işi ţineau echipajele în fața halei lui Horia Creanga lîngă linia de tramvai. Seara ii găseai pe strada Făinari unde înnoptau. Mai văd căluşei, carusele, roata, motocicliştii rotindu-se la zidul morţii. Mai erau și ţiganii zlătari cu urși tinuți cu belciug în nas dansînd pe spinările unor mahalagii care sufereau de dureri de sale. Îmi amintesc sunetele, atmosfera, coloritul – bîlciul, scamatorii, acrobații, clownii, artistii. Zarva. Apoi comercianţii mărunţi de sirop, gogoşi, vată de zahăr, bragă, îngheţată pe băţ. Ei au alcătuit obor 6mediul natural in care am crescut, sunt experiența mea de viață esentiala. Inseamnă de fapt tot ce știu/simt despre viață. Ma vad mereu ca un copil rătăcind printre carusele, leagăne, chișcuri colrate cu cu bunătăți, acrobați și clowni. Habar nu aveam ca lumea aceea era in agonie. Credeam că este eterna, de la facereaa lumii despre care ne vorbea popa la slujbă. Pe părinte il chema Popescu, cu fi-su Lucian eram prieten la cataramă.

Bref, nimerisem la est de Cortina de fier. Avusese loc un război. Era o prăpastie intre est si vest, între trecut si prezent. Era cum ai tăia un măr … Rușii cu tancurile lor erau aici. Le-am zărit nu odata tîrîndu-se lent pe străzi. Ocoleau piata, dispăreau spre nord urîmdind sina tramvaiului spre Piata Victoriei. Circulatia era intretupra, agentii cu niste palete indrumau coloana, masinile, cărutele erau trase pe dreapta cu tignale care-ti întepau urechile. Lumea se oprea pe unde o găsea să vadă defilarea -în fața magazinelor, în stații. Tancurile erau niste arătari spectaculoase. Iți vîrau frica in oase. Pe trotuare lumea injura în gind. In apropiere, la Iancului, cred, sau Vatra Luminoasă, era o cazarma nu rusi. O santinela la poarta cazărmii se întorcea rotind arma cu mișcări sacadate. Puștii ii priveam curiosi. Insoțitorii nostri mai putin. Ii priveau cu teama, nu vedeai la ei pic de entuziasm. Uneori soldatii ieseau în permisie si se plimbau prin Obor în mici grupuri. Ne priveau de sus, intimidau. Erau rasa superioara, ne invinsesera în război și ne ocupaseră. Nu era bine să ai de a face cu ei. Cînd se lăsa intunericul mai se imbatau intr-una din nenumăratele cîrciumi din zonă. Faceau scandal se luau la bătaie cu cine nimereau și cereu devuski, fete. Apărea brusc o patrulă motorizată (rusească) și ii ridica fără multă vorba. Soldații se supuneau, erau ascultatori cu șefii lor. Se rugau să nu ii trimita acasă, in Rusia, Intelegeam din asta că la ei în țara era rău. Soldatii erau buni la ceva. Țineau de sperietoare pentru pustii din cartier. Eu și Iță, alti copii eram amenintati cind nu eram cuminti că vine un soldat rus și ne duce tocmai in Siberia. Amenințarea functiona zeiss, ne cumințeam instantaneu.

obor 7Habar nu aveam ca asistam la ultimele clipe ale acelei lumi care mă fascina. Că negustorii, barăcile, cîrciumile, prăvăliații, Oborul întreg, dispar. Istorie e istorie, universul copilăriei nu e legat de istorie și, in general, de trecerea timpului. Pentru mine acel Obor din anii 50 se identifica 100% cu lumea. Trecerea evenimentelor peste mine, părinti, vecinii din curtea de pe strada Popa Lazăr inca nu o întelegeam. Totul imi părea etern, ca universul. Voi descoperi tirziu ca lucrurile dispar așa cum au apărut. Că trăim sub conditia trecerii timpului, a efemerului. Oborul a dat copilului care eram primele imagini ale lumii si primele învățături. Ii datorez totul…Tot ce sunt și stiu provine din bîlciul de acolo. Da, lumea este un bîlci imens. Sunt esențial legat de acest loc magic – Oborul.

Mai trec uneori pe aici, cu, şi mai ales, fără treabă, încercînd să retrăiesc acele timpuri, tot mai nostalgic – fără să reusesc măcar cu o iota. Totul a dispărut, nimic din ce era nu mai există, sunt neputinicios în privința asta. Chiar nu pot face nimic să aduc la suprafață ceva din ce a fost. Doar sa scriu pina cînd ma va dobori melancolia. Nu boala si virsta ne ucid. Mai intii te doboară melancolia, regretele. Abia dupa ce melancolia iși face efectul devastator, vine si moartea să-ți închidă ochii. Murim înstrăinați, profund nefericiti. Nu avem cum altfel.

Fragment din volumul ‘Sunt un copil al războiului rece ” in curs de apariție,

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

  • Mircea spune:

    Domnule Tanase,de multa vreme doresc sa–ti scriu citeva rinduri,si sa-ti multumesc pentru minunatele articole pe care le citesc,de departe,adica din Italia.Revad cu mare nostalgie, acele locuri pe care le-am batut si eu, tot pe atunci (m-am nascut in 1949) chiar daca locuiam in str.Linariei.Am fost la mosi de multe ori cu parintii,si acum merg, cind vin la Bucuresti sa mininc mititei.Eu zic ca sint cei mai buni din Bucuresti,la taraba, cu o berica buna si daca mai pica si un interlocutor simpatic..Dar sa continui.De cite ori citesc articolele ma simt acolo,in acel timp,cu acelasi obiceiuri,cu aceiasi suferinta legata de frustrarile prin care treceam.De multe ori ma intreb”de ce oare nu am cunoscut acest om atunci”Cine stie ce bazaconii am mai fi facut? Oricum felicitari sincere pentru Bucuresti strict secret.Apropo de biserica sf.Niculae,in blocul de linga, au locuit socrii fratelui meu.De la etajul 6 vedeam in curtea bisericii.Asi avea multe lucruri de spus,dar tare mi-ar face placere sa putem vorbi la citva mici si o berica la taraba la Obor.Eu sosesc in Bucuresti la sfirsitul lui August.Cine stie,poate ne vedem.Pina atunci,multa sanatate sa va dea Dumnezeu, ca sa poti continua tot asa.P.S Am vazut ce mare iubitor de pisici sunteti si de aceea am sa-ti trimet ceva simpatic,pe motanul fiului meu Gordito.

  • Mircea spune:

    Domnule Tanase,ma bucur ca ati citit rindurile mele. Folosesc aceasta cale pentru a comunica, deoarece nu am pagina fb.Sosesc in Bucuresti pe 26 August si am sa stau pina pe 25 Septembrie.Luna septembrie este luna festivalului Enescu si prin natura profesiei mele sint legat de aceste momente.In plus este luna cind am hotarit cu colegii mei de liceu,sa ne intilnim, in fiecare an.Anul trecut am aniversat 50 de ani de la terminarea liceului.Nu ma gindeam cind mergeam la bar Katanga sau pe terasa de la Lido, unde mincam alune si beam bere cu colegii,ca o sa zboare anii asa de repede…iar noi vom fi aruncati pe toate meleagurile.Daca aveti timp in primul rind si apoi dorinta sa ne impartasim momente de nostalgie(eu sint un nostalgic si nu vreau sa accept ca totul a fost si nu se mai repeta) atunci sint pregatit pentru ceva mici si o berica,la una din terasele din Obor si evident un prim schimb de opinii. Ma puteti contacta daca doriti pe adresa e.mail.Mare placere mi-ar face!Sper ca Motanul Gordito a placut.Cu multa stima Mircea Popescu.P.S. am mobil cu numar romanesc si pot sa il comunic pe e.mailul personal.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!