SUNTEM LA CHEREMUL MEMORIEI

coperta 2OVIDIU SIMONCA, OBSERVATOR CULTURAL

„După ce, în ultimii 12 ani, a fost un prolific autor de romane, bine primite de cititori (Maestro, Dracul și Mumia, Moartea unui dansator de tango, Skepsis, Nocturnă cu vampir.Opus I, Partida de vînătoare, Marele incendiator), Stelian Tănase surprinde printr-un volum memorialistic, Sunt un copil al Războiului Rece, apărut la Editura Corint, chiar în perioada starii de urgență și difuzat prin curieri. Volumul n-a avut lansări, nu este în librării (închise de o lună și jumătate), dar ajunge la cititori prin comenzi online.

Născut pe 17 februarie 1952, Stelian Tănase (68 de ani) parcurge 40 de ani de dictatură, fără să-și mistifice traseul existenței, fără se se scoată în evidență ca opozant, deși regimul comunist îi refuză două romane, respinse de cenzură (Corpuri de iluminat și Playback), după debutul cu Luxul melancoliei (1982). Sunt un copil al Războiului Rece are ca borne istorice două momente: moartea lui Stalin în martie 1953 și execuția lui Ceaușescu, în decembrie 1989. Între aceste două momente, este lumea unui copil retractil, a unui tînăr simpatic și iubăreț, care devine conștient de presiunea sistemului, după terminarea facultății, cînd o navetă în Bărăgan, ca profesor, îl face să vadă și să simtă absurdul, grotescul și teroarea bine înfipte în societatea românească.

Lumea românească descrisă de Stelian Tănase nu este una eminamente politică, deși „Epilogul“ este o comprehensivă analiză a comunismului românesc, a prăbușirii sale, cu două pagini îngemănate despre zădărnicie și absurd ‒ „Am trăit scene de umor în tot timpul Regimului ceaușist. Pe lîngă aspectul sumbru, terifiant, îmfricoșător, dictaturile sînt pline de grotesc, burlești, cu umor voluntar și ne oferă prilejuri de a rîde, prin comicul nebun al situațiilor absurde pe care le provoacă“. Dar cartea este, în primul rînd, o înlănțuire fascinantă de amintiri, în care își fac loc filme, cărți, muzică (ah, Janis Joplin!), dorințe ale omului sovietic și american de a călători și explora spațiul cosmic, întîlniri amoroase, dar și un verdict despre mișcarea Goma din 1977: „Scriitorii s-au abținut să-l sprijine. De neînțeles! Mai tîrziu, am căpătat convingerea că dacă în 1977 scriitorii ar fi observator culturalfăcut bloc cu Goma (momentul internațional era foarte bun) și s-ar fi strîns 100-200 de semnături de scriitori cunoscuți, cu prestigiu, scriitori cu cititori, regimul nu ar fi trecut prin deriva jalnică din anii ’80“. I-am trimis cîteva întrebări, prin e-mail, lui Stelian Tănase. Răspunsurile le publicăm acum, în varianta online a revistei Observator cultural.

De ce acest volum de memorialistică, Sunt un copil al Războiului rece? Nu mulți scriitori își pun viața pe tavă, dvs. ați făcut-o, de ce?

Nu prea știu, cel mai bun răspuns ‒ așa mi-a venit. Într-o dimineață, fără să fi planuit nimic, m-am trezit în fața monitorului, cu tastatura în față. Mi-am adus aminte un episod din copilărie. L-am notat toată dimineața. Apoi, cartea s-a dezvoltat vreme de un an de zile, pînă a ajuns la 250 de pagini. Nimic altceva. Nu am avut de gînd să scriu o carte, așa a ieșit, amintindu-mi ceva din copilărie.

Cum funcționează la dvs. melancolia? Este melancolia motorul de care au pornit aceste rememorări?

Motto-ul cărții este: „Întîi te ucide melancolia, abia mai tîrziu bătrînețea și boala“, citez din memorie. Primul meu roman (Editura Cartea Românească, 1982) se intitula Luxul melancoliei. Totul e aici. Toate cărțile mele s-ar putea intitula așa, ca primul roman. Sunt un copil al Razboiului Rece e o carte a melancoliei declarate, a timpului. Dar și a furiei, a despărțirii de trecut.

Pînă la intrarea la facultate, ați învățat la internat, părinții dvs. s-au despărțit, v-ați îndrăgostit de o fată care era religioasă, care v-a adus la școală o Biblie și un sendviș. Erați destul de retras, de retractil. Ce alte momente ați dori să se rețină din acești primi 18-19 ani?

simoncaCele din carte. Memoria e capricioasă. S-ar putea ca la o nouă ediție să iasă la iveală și alte episoade, să se deschidă și alte sertare. Memoria nu e la cheremul nostru. Noi, oamenii, sîntem la cheremul ei.

M-am crezut nemuritor din ziua cînd am fost făcut pionier într-un cimitir de la marginea Bucureștiului“. Atît de mult să fi contat acest moment pentru dvs.?

Se vorbea atunci că știința sovietică va descoperi, pe durata vieții noastre, leacul nemuririi. Îmi imaginam că, odată ajuns pionier, ca Timur și băieții lui, am mai facut un pas spre utopia lui Marx-Engels-Lenin, spre cerurile veșnice… La prima ploaie, cînd am fost cuprins de o raceală, cu temperatură mare, mi-a trecut.

Vă înșir cîteva cuvinte pentru acei ani: muzică, sex, Coca-cola, petreceri, litoralul românesc. Cum rezonau cu dvs.?

Tare de tot. Toata lumea le voia. Era și o epocă de deschidere. Se aduceau în magazine mașini occidentale, frigidere etc. Lumea deschidea ochii… Prindea gust.

Să fie sexul o formă de rezistență în fața unei dictaturi?

Cu siguranță, sexul este una din armele de apărare cele mai puternice. Te refugiai într-un amor și nu mai știai ce se întîmplă în jur. Exact ăsta era scopul…

afis libris 1 Sunt un copil al RRDin toate filmele acelei perioade, recomandați un film (hai, două!) pe care cei de azi, tineri, ar trebui sa-l vadă/revadă?

Singurătatea alergătorului de cursă lungă, Blow-up, Amarcord

Cînd v-ati dat seama că ați devenit „suspect“?

Cînd Editura Cartea Românească și Cenzura mi-au refuzat romanul Playback. A urmat o supraveghere a autorului, filaj, telefoane ascultate, informatori în jur care raportau. Am găsit toate astea în dosarul meu de la CNSAS, după Revoluție. Dar i-am văzut pe tipi încă din anii 80, foind în jur. Nu eram orb și nici surd. La fel s-a întîmplat și cu Corpuri de iluminat respins.

Ce s-a întîmplat cu dvs. în anii 1977-1978, în timpul acelei epuizante navete, ca profesor?

Multe. Am descoperit altă lume. Veneam de pe asfaltul bulevardelor bucureștene și din biblioteci. Am nimerit brusc în praful cît casa din Bărăgan. Mi-am spus –Valahia, nene! Mortala experiență de viață. Nu numai altă țară, altă planetă.

Cînd ați fost convins că Ceaușescu avea zilele numărate?

Nu știu. Nu cred că am crezut vreo clipă că o să moară. Ceaușescu se aștepta și la Târgoviște la o minune, care să-l scape viu și nevătămat. Se credea nemuritor, ca toți dictatorii, cu diabetul lui cu tot.

tanase 999Revenind în actualitate, ce faceți în izolare? Cum rezistați?

Stau cuminte în casă, de două luni, cu Lena si pisicile. Cîinele se află la pension, la școala de dresaj, și îi ducem foarte mult dorul. Dar zilele astea se întoarce acasă. Va fi mai vesel puțin. Să stau închis în casă nu e ceva nou pentru mine, m-am mai izolat ca să scriu. M-am adaptat destul de usor. Așa că scriu de dimineața pînă seara, cît apuc. Sper să termin în vară o nouă carte, firește, dacă sînt liniștit și sănătos. În rest, citesc, ascult muzică, văd filme documentare. Ca să zicem așa, mă descurc. Încerc să nu las presiunea să mă apese prea tare. Să nu intru în panică, să nu cad pradă depresiei.

În vremuri normale, pe unde vă place să vă plimbați prin București? Vă întristează cînd reveniți la Obor și la Bariera Vergului, locuri ale copilăriei?

Pe unde se nimerește. Acum, prin Mahalaua Dracului, unde locuiesc. Filantropia. Dar îmi place și zona Plantelor, Sfîntul Ștefan, Mîntuleasa, Armenească… Din Obor și Bariera Vergului, cartierele copilariei mele, nu a mai rămas nimic. Nu mă mai duc pe acolo, sînt cardiac și nu îmi ofer emoții prea puternice.”

Interviu realizat de Ovidiu ȘIMONCA

DSKREPORT

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

Spune-ți opinia, fă-te auzit!