In copilăria mea exista o Parascheva in Obor care omenea trecătorii cu oalele ei cu sarmale. De unde și vorba „sarmalele Paraschevei”care circula prin cartier . Bune, gustoase, ieftine. Iti dădea și gratis dacă te vedea infometat și amărît. Noi copii o mai necăjeam, ii tot ceream, ea ne alunga, apoi ne chema iar. Nu știu dacă gătea și altceva, după sezon, Eu atît imi amintesc, în spatele Halei în coltul străzii Cherestegii, dincolo de circiuma căreia îi zicea „La piuiul Mamii” – o oală mare cu sarmale și un ceaun de mămăligă, aburind. Coana Parascheva stătea pe un scaun de bucătărie, agitind un polonic și servea pe oricine se apropia. Nu prea se inghesuiau oamenii, asa ca ea cînta, scanda, glumea cu trecătorii. Unii se ducea înfipți la ea să le paseze două-trei din sarmalele ei proverbiale. Nu că nu avea succes, dar pe vremea aceea omul iși făcea în casă sarmale de sărbători. Nu trebuia nimeni să întindă mîna ca să fie omenit cu o porție. Lumea lua așa de poftă, să îi facă ei plăcere. Sărbătorile, posturile, erau respectate, erau adevăratul calendar după care se derula viața noastra prin Obor. Unii opreau să stea la taifas cu ea, sa afle una-alta. Avea o limba ascuțită și mult umor. Ii știa pe toți din mahala…Se zicea că nu e bine să intri în gura ei.

Am văzut scena de contrast aseară la Iasi, cu pelerini veniți la hramul sfintei Cuvioase Parascheva. Credinciosii nu s-au calcat in picioara, sa vedem ce-o fi azi. LA sarmale și un pahar din plastic cu vin. Totul e sa apuci ss te apropii – sa treci de barajul de jandarmi. Evlavia, se duce dracu- pacatele mele. PReotimea in par slujeste, si ce haine poartă, și cu ce Merțane-ca altfel tusesc. S-a facut si cam rece. Anul trecut s-au impartit 70.000 de sarmale. Cote vor fi in acest an? Daca vor fireste! E un spectacol de văzut.

Sentimentul religios, -cit e- amestecat cu sărăcia și mai ales lipsa de speranță, la care se adauga credulitatea în forme maximală a sărăcimii – produc la un loc asemenea manifestări care au grandoarea lor tragicomică. Iașul are parte de un mare spectacol. Biserica ortododoxă română de asemenea. Toată lumea mulțumită. Ingredientul acestui spectacol de weekend il dau laolaltă pandemia, criza și lipsa de speranță că vom ieși cîndva de această situație. Cei de ieri, pe care i-am văzut înghesuindu-se sunt o parte a celor deznădăjduiți. Nimeni nu le spune nimic de încurajare, le cere doar să creadă, să umple bisericile, să se roage, să se închine. O asemenea ceremonie are un efect terapeutic. Lumea se întoarce acasa crezînd că mai poate spera ceva doar pentru că a sărutat racla si ia vazut pe ierarhi in odajdii. Tine un an de zile, cind va veni iar să se închine și să asculte slujba, etc. Între timp se scufundă și mai tare în boli, sărăcie, uitare.

Credincioșii, amărîții, pelerinii vin și să se frece de stăpini, de mărimile țării, de domnii cei mari. De ei ar trebuie să atîrne speranța lor. Anul tretut ce înghesuiala de politicieni veniți – nu să-și mărturisească păcatele față de cei mulți si nici să-și ceara iertare – ci ca să fie luați la ochi de camerele teve cînd își fac cruci! Anul ăsta mai rarefiati! Le e teama de coronavirus. Începe campania și e bine, – din superstiți măcar, că nu se știe – să te ai bine cu Sfinta Cuvioasă Parascheva, mai populară decît oricare dintre ei.

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!