133Scufundarea vaporului de pasageri Titanic chiar in prima sa cursă, aprilie 1912, este probabil cea mai cunoscută catastrofă din sec. XX. Cu o zi două în urmă – după miezul nopţii – am urmărit un episod dintr-un film documentar despre ea, şi descoperirea epavei in 1985. Mi-am amintit unele lucruri pe care le ştiam, dar am afla şi multe altele de care habar nu aveam. Anul trecut 2012 la o sută de ani de la impactul cu un aiseberg în Atlanticul de nord, a fost o perioadă de intensă aducere aminte. Massmedia a dedicat mii de materiale, s-au publicat evocări, s-au dedicat carţi, au fost descoperite noi documente, etc.

Am aflat despre Titanic, copil fiind, pe la sfirşitul anilor 50, cind mama m-a dus la un cinema de cartier, în Bariera Vergului, să văd un film(alb negru ) despre Titanic. Nu mi amintesc actorii, nici povestea. Superproducţia color de acum cîţiva ani cu nu am vrut să o văd. Nu îmi plac filmele despre catastrofe, vulcani care izbucnesc peste oraşe, avioane prăbuşite. inundaţii, etc. Titanic a fost ambalat stil Hollywood, intr-un blockbuster menit să facă bani mulţi. Ideea – f lucrativă de altfel- mi s-a părut cinică. O catastrofă a fost transformată într-o afacere extrem de rentabilă.

103Citeva date seci merită menţionat. Titanic a fost proiectat la Belfast în Irlanda de nord, incepînd cu 1907 de compania WhiteStar care nu voia să piardă supremaţia curselor de pasageri peste Atlantic. Era un colos pentru acele timpuri, ( 269 m lungime), părea imposibil de scufundat, absolut sigur. Era prezentat ca un oraş plutitor. Era cel mai mare pachebot construit pănă atunci, putea transporta 2200 pasageri. Totuşi la numai 4 zile după plecarea din portul Southampton – la 14 aprilie, la ora 23,40, 550 km sud de Terra Nova, Canada – Titanic se loveşte de un aibserg şi se scufundă. A doua zi, 15 aprilie, presa publică deja ştirea dezastrului. Părea cu totul incredibil – nimeni nu credea că este posibil. Apar apoi relatări terifiante din noaptea fatală. Marele perdant a fost directorul compania WhiteStar aflat la bord ( Josef Bruce Ismay) şi care a preferat să se salveze pe sine, sărind intr-una din puţinele bărci de salvare, ( pentru 2200 pasageri existau doar 1176 locuri în 20 de bărci) în loc să organizeze salvarea pasagerilor. Ştirile despre acea noapte se amplifică după 18 aprilie cînd supravieţuitorii ajung la New York. Imaginile, poveştile, detaliile etc. au produs un adevărat şoc. Din 2200 pasageri 1500 au dispărut în Atlantic, nu atît inecaţi, cît inghetaţi, morţi de inima in primele 10 minute de cînd au ajuns in apa extrem de rece.

Ce a dus la catastrofă !? Ceasul rău ! aş spune. Cauze concrete – interesele comerciale ale companiei WhiteStar, lipsa de prevedere, legislaţia cu multe defecte, cunoştinţele inginereşti insuficiente din în acel timp, eroarea umană, au dus toate aici. Dar şi sfidarea naturii, increderea oarbă, fără limite, în geniul uman. Natura s-a răzbunat pe aroganţa omului din cel timp, la belle epoque, care era ferm convins că nimic nu îi stă în cale. S-a dovedit în acea noapte a tragediei că lucrurile sunt departe de a sta aşa.

Epava a fost descoperită la 3800 m adincime la 1 septembrie 1985…

Spune-ți opinia, fă-te auzit!