teodorescuIn nr 22/6-12 iunie 2018, Cațavencii publică sub semnătura lui Cristian Teodorescu o cronică la romanul „Partida de vânătoare” de Stelian Tănase, cu titlul „Ce face Stelian Tanase cu clasicii pe care ii iubeste”. Iata cîteva extrase.

„Prietenul meu începînd din anii 80 Stelian Tănase nu e numai un romancier puternic. E și unul dintre personajele cele mai vizibile ale lumii noastre de după revoluția din 1989. A înființat revista 22 a cărei perioadă de mare glorie a fost cînd el a condus-o. Apoi a deschis Sfera politicii, o revista de analiză cit se poate de plauzibilă, chiar dacă nu era destinată ca 22 publicului larg (…) În tot ce scrie Stelian Tănase, încă de la debutul său cu romanul „Luxul melancoliei”, simți că are cojones, adică o forță narativă care te cucerește și o inventivitate care-i lasă pe jos pe mulți alți romancieri de la noi. Că e posibil ca formula sau mai exact formulele literare din romanele lui Stelian Tănase să pară ciudate și neîncadrabile in găoacele literare de azi, începind cu cea post-modernă, asta nu cred că e vina lui. Ci mai degrabă un merit.”

IMG_9049„Trecut prin experiența romanelor non-ficționale, Stelian Tănase își ia periodic revanșa în romanele sale de ficțiune, cele în care face ce vrea cu personajele lui, la fel ca romancierii secolului XlX-lea, cei care își publicau romanele în foileton. (…) Stelian Tănase nu doar parodiază aici romanul foileton, la fel cum parodiază si scenariile serialelor de televiziune. Dar, una peste alta, romancierul știe sau ține minte de la maeștrii săi din secolul XlX-lea că, indiferent ce-ai face cu personajele tale, trebuie să ai grija ca ele să trăiască pentru cititori. Adică să le iei în serios. Cu ani în urmă Stelian Tănase își folosea personajele ca pe niște pretexte vorbitoare ale romanelor sale. Acum le-a descoperit corporalitatea, de care știe să se folosească artistic, dar mai ales psihologia, ca la Dostoievski, și toate astea fără să pară un ucenic silitor la clasici. Din contra, Stelian Tănase e suficient de obraznic cu marii autori de la care se revendică, încit să-ți dea impresia că nu el e personajul lor, ci ca ei sint personajele sale. Scurt si cuprinzător, „Partida de vânătoare” mi se pare cel mai bun roman al lui Stelian Tănase, dar și o carte cu care scriitorul se instalează pe primul raft al prozei românești de azi.”

DESKREPORT

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!