VECHIUL FAR GENOVEZ DIN MANGALIA

By 5 aprilie 2012Graffiti

DE WALTER KLEINS

„Bătrânul şi ponositul far din capătul vechiului dig din Mangalia. Etern şi singur, scrijelit de împătimiţi în ale insemnelor de iubire în eternitate, mi-a călăuzit paşii în noapte, în momentele când voiam să evadez din vacarmul falezei şi de-a îmbrăţişa marea în imensitatea ei.

Totul începea de la primele ore ale dimineţii. Printre zborul aparent haotic, ca o mişcare browniană a rândunenelor ce-şi aveau cuibul în Casa de cultura a Mangaliei, şi strălucirea marmurei şlefuite de paşii îndragostiţtilor de mare, în soarele înalţat de doua suliţe pe cer, ne găseam drumul spre faleza ce ducea spre plajă. O plajă imensă in anii’70 care te chema cu acea căldura mângâietoare cum numai căldura şi mirosul unui cuptor plămădit din pamant pentru pâine te poate îmbia.

Farul se zărea pe fundalul mării, printre marginile caraghioase ale stabilopozilor, anticipând parcă tumultul de peste zi al pescăruşilor obraznici şi gălăgioţi, dar şi al pescarilor amatori.

Cine a mai calatorit pe alte meleaguri şi a făcut plajă pe litoralul altor mări şi oceane, nu a mai găsit mirosul inconfundabil de scoici şi iarba de mare lăsate-n soare, care-l emană litoralul Mării Negre. Am fost la Oceanul Atlantic, la Marea Mediterană, Marea Adriatica, dar nicăieri nu am fost întâmpinat de aceasta mireasmă inconfundabilă, care-ţi arata că ai ajuns în locul perfect de reverie şi stimulare a simţurilor adormite de peste iarnă – Marea Neagra.

Locul perfect pentru a lua masa de prânz în acea perioadă era o terasa lângă Telefoane cu lacto-bar ( de fapt era o măcelarie ), unde cu legumele la purtător şi cu o alegere iscusită a unei bucăţi de carne tăiată de un măcelar plictisit de atâţia plimbăreţi, puteai să-ţi faci personal o friptură pe grătarul terasei şi o salată pe cinste .

Seara târziu, după multe ezitări de-a pleca de la malul mării, alungat de pescăruşi şi toropit de soarele de peste zi şi de zbenguiala organizată ce se numea volei de plajă. Dupa un duş revigorant, singurul loc unde îmi reveneam subit: discoteca Cazino. Dans după dans, hit dupa hit, oboseala îşi făcea prezenţa, iar singurul loc unde puteai să-ţi aduni energiile şi gandurile era ….marea .

Digul vechi părea să aiba o dimensiune imensă, valurile care se spărgeau de blocurile masive din beton păreau ireal de spumoase, sclipind în lumina lunii. Bătrânul far genovez , la ceas de noapte, nu mai avea să fie singur. Zeci de cupluri de tineri îşi găseau liniştea şi intimitatea lângă acest călăuzitor de drumuri în noapte.

În mijlocul mării agitate,îmbraţişati de întunericul tăiat, sacadat de far, cu un braţ înstelat al Căii Lactee, căzut parca peste întinderea mării, sentimentele de iubire păreau fără de sfârşit. Pentru cei mai curajosi în acele vremuri distracţia suprema era o baie în mare, în bezna ce ne-nconjura. Bineinţeles slipul era opţional – de regulă faceam baie fără !

Perechi, perechi ne retrageam spre o terasă micuţă şi ponosită de vitregiile vremii, a unui localnic tătar, aşezată chiar la malul marii spre Saturn, unde, cu câteva hamsii şi o bere, ascultând în surdina acorduri de muzica grecească, ne pierdeam în îmbrătişări şi sărutari pasionale în acompaniamentul valurilor.

Cel mai greu era să ne despărţim de neagra, agitata şi imensa mare. Cutreieram ţărmul mării în lung, în căutarea pietrei cu gaura şlefuită de mare, perfecta pentru colier, adulmecând ultimele mirosuri şi respirând cu toată fiinţa briza care te invăluia cu parfumul ei inconfundabil.”

P.S.Dragi prieteni, nu uitati,va astept cu amintiri cu tot, aici pe blog. Scrieti cu curaj. ST

 

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

  • Au disparut crismele de cartier .Imi aduc aminte de una unde cu 30 de lei in anii 70,mincam si beam si o tarie .
    Este vorba de Licuriciul ,o mica crisma de cartier ,curatica de altfel ,aflata la coltul strazii Stefan Furtuna cu Dinicu Golescu .
    Dar cea mai veche crisma a copilariei mele era crisma din colt de la liceul Sf. Sava .m am nascut si am stat in acea casa pin ala 8 ani cind ne am mutat .Este vorba de o casa interbelica aflata pe str. Transilvaniei nr.1[vis a vis de celebrul nr 2 ,fost al ziarului ZIUA,in zilele noastre ].
    Dupa 89 am fost sa mai vad casa si inca era ocupata de oameni obisnuiti .Prin 95-96 au facut o crisma mica .Cineva cu niste acte false s a dat mostenitor si a luat casa .
    Casa a apartinut a bijutierului regal Joseph Rech si nu avea mostenitori .
    Acum vreo 3 ani cind am mai trecut prin zona ,poarta era zavorita cu lant si era o placuta cu numele unei asociatii sau firme unguresti .
    Si mi se pare ca acum 3 ani ,inca mai scria ceva vis a vis pe o placuta ,la intrare ,ZIUA,publicitate.[poate m am inselat la ani ]

  • Nicky spune:

    Frumoasa poveste! Mangalia e un oras care imi place si mie

Spune-ți opinia, fă-te auzit!