VENEŢIA SECRETĂ: BRIGATTE ROSSE

Într-o biserică fără credincioşi, o expoziţie cu maşinării de Leonardo da Vinci, reproduse la scară dupa desenele lui. *** Văd muzeul de artă contemporană, unde este o expoziţie anunţată cu multă reclamă, dar modestă. Un tablou de Klimt, atît, în rest, pictori de mîna a doua în cel mai bun caz. Şi organizatorii ştiu, pentru că au pus pe afiş Klimt, făcîndu-te să crezi că sunt multe lucruri de-ale lui, plus altele tot aşa de bune. Expoziţia e un kitsch şi o păcăleală. Dar drumul pe canale pîna acolo, pe Canal Grande, a meritat.*** Ghettoul, unde s-au produs drame pînă în anii 30/40 din bravul nostru secol. De aici vine cuvintul ‘ghetto’ după cartierul veneţian locuit de evrei. Clădiri banale, o piaţetă pustie, ziduri, unde s-a întins nişte sîrmă ghimpată şi au pus o sculptură. În rest nimic. Memoria însă conteaza. Simţi o apăsare. Indiferenţa riveranilor, care se uita de departe spre puţinii vizitatori, sunt agasaţi de ei. *** Apa a crescut, trebuie să defilez cu apa pînă dincolo de glezne, ca să ajung la o librărie, la Academia, unde s-ar putea să găsesc cărţi despre terorism, o specialitate a Italiei. Dar nu sunt. Brigade rosse au fost uitate aici. Acum 15 ani cînd am venit prima dată, la Roma, librăriile erau pline de eseuri, confesiuni, jurnale despre atentate, bombe, terorişti. Acum nici un titlu. Găsesc totuşi ceva, într-o altă librărie, la care ajung aproape inotind. Intr-un colţ nefrecventat de cititor, în ultimul raft. În unele zile, dimineaţa Venetia se inunda, apa este de 30 cm peste nivelul obişnuit. Veneţienii, instalează niste pasarele simple, urîte, dar practice, peste caldarîm. Aşa şi în Piaţa San Marco. Alţii preferă să umble pe papainoage, sau să-şi prindă pantofii în pungi de plastic. Se vînd şi nişte cizme de plastic, galbene. E un fenomen obişnuit, nimeni nu pare scandalizat, speriat.

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

  • Eusebiu spune:

    Klimt imi place si mie. Am un album, am vazut si la Viena ceva, unde am o sora. E elegant, are stil.

  • Ioana spune:

    Venetia este superba si cand este inundata…

  • Ioana spune:

    Brigazile Rosii au fost notorii prin anii ’70 si inceputul anilor ”80 cand actiunile lor criminale au culminat cu uciderea politicianului Aldo Moro. A urmat o perioada de declin dar prin 2000 a aparut o nou generatie. Nu este la fel de agresiva ca si predecesoarea sa dar are potential.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!