20181231_080534Era un dat. Primeai o repartiție si te mutai acolo unde ți se spunea. Adresa era notată pe foaie. Nu aveai de ales, nu locuiai unde-ți doreai ci unde voia partidul. Ziceai mulțumesc că te muți de la curte la bloc. Îți suiai calabalîcul în remorca unui camion și asta era tot. Puteai să dai de băut ca ai primit pe daiboj două camere în Berceni sau Rahova. Ti se facea pe loc instructajul propagandistic, să pricepi cine are are grija de tine si sa-i fii fidel. Blocul cu pricina era în mic imaginea societății românești. Așa cum și-o imagina ideologia expusă in manualul de marxism-leninism și în articole de prima pagină din Scânteia. Blocul era de fapt utopia comunistă. Asta era și ideea, erau înghesuiți la grămadă muncitorii, intelectualii, functionarii. Acestea erau categoriile sociale acceptate oficial de Serviciile de cadre. Erai ori una ori alta. Scopul acestei aduceri laolaltă era ca locatarii să se deteste reciproc, să se priveasca cu neincredere, în final să se denunțe la Militie&Securitate. Era un capitol important al luptei de clasă. Ce denunțau într-un bloc? Că X de la apartamentul vecin asculta radio Europa libera, că vine acasă cu femei. Sau că are rude in străinătate, sau spune bancuri cu Ceaușescu. Că ar cheltui prea mult, delatorul se întreba de unde are banii!? Vigilența locatarilor era esențială – ea ținea Regimul în viață. Era obligatoriu să nu fii lăsat singur, să nu te simți liber. Tovarăsii, vecinii, cetățenii vegheau. Vigilența revoluționară nu era o vorbă goală. Funcționa, tinea lumea mobilizata. Mereu în campanie! Nu exista intimitate, viață privată, secret. Indiscreția era la ea acasă. Pereții erau subțiri, făcuți din materiale proaste. Iarna era frig bocnă, vara arșiță, cuptor. În plus prin pereți se auzea tot. Dacă aveai urechi fine, înțelegeai multe despre cum traiesc cei din apartamentul de alături. Cind mergeau la closet, cind faceau duș, de exrmplu. Cind puneau aspiratorul. Cum se derulau partidele de amor, certurile din familie, orăcăitul copilului, filmul dat la televizor. Baia – mai ales la ore tîrzii – provoca mari satisfactii, grohaieli, arii din opere, folclor. Cind era un serial tare Kojak, Dallas lumea statea fixata cu ochii in micul ecran. Atunci puteam și eu să ma imbaiez, pentru simplul motiv ca erau singurele minutele cind apa ajungea la etajul X unde locuiam.

Aspecte de pe santierele muncii socialiste de pe soseaua Pantelimon - 1974 Mai interesant mi s-au părut mirosurile. Un poem. Igrasia de la subsol unde prin pinza de apa inaotau șobolani. Cînd traversam coridorul pe etajul meu, ghiceam instantaneu ce se gătea dincolo de ușă. Cînd prăjea cartofi, cind se dospea cozonacul, cind se prepara o tocăniță sau incalzea pe aragaz o mincare de varză. Ți se întorcea stomacul pe dos. Imi venea să vomit. Se adauga ca și cum nu era de ajuns, gingașul miros de gunoi venit de la ghenă. O duhoare de imputiciune, de putrefact, de rînced, de pestilential. Conducta care ducea de la ultimul etaj la subsol nu era etanseizata, nu mai avea capace ce de cind se dăduse blocul in folosință. Pe fiecare etaj acest miros iți strimba nasul. În plus de la subsol urca prin casa scarilor un miros greu si fetid de gunoi, igrasie si mucegai. Trebuia sa stai bine cu ficatul ca să reziști.

Da, locatarii se spionau unii pe altii. Si dacă nu ar fi vrut să afle ce se întimpla tot ar fi aflat – prea stăteau grămadă, ca-ntr-o baie publică. Cei mai mulți erau prima generație încălțată, veniți de la țară să slugărească în industrie. Erau fericiți că au apă curentă, căldură în calorifere și lumină electrică. Li se părea un lux. Pentru asta erau recunoscători partidului și fideli regimului. Chiar dacă vecinii circulau intre apartamente să împrumute o ceașca de ulei, o lingură de făina sau de zahăr, sau să ceară împrumut 100 lei pină la leafa. Zăream adesea pe palier siluete în capot și papuci, ele cu părul pus pe bigudiuri, ei in maieu, tragind dintr-un muc de tigara. Asta însemna că deveniseră familiari. Trăiau la comun, visul de aur al omenirii proletare, de la Marx citire.

Femeile prin bucatării. Bărbații aveau alte ocupații. Stăteau jos, la intrarea in bloc și supravegheau cine intra/cine ieșe. Te măsurau lung. Dacă erai nou pe acolo, te intrebau la cine mergi și, eventual, îți spuneau dacă respectivul era acasă. Să nu urci degeaba. În antracte – cind nu jucau table – dezbăteau cu pasiune marile derbiuri Steaua vs Dinamo sau Rapid. Politică nu se discuta, Doamne ferește! Zidurile aveau urechi și informatori se găseau cu duiumul. Nimeni nu avea incredere în nimeni.

filantropia 1 mai piata Spre sfirsitul anilor 80, viata la bloc și-a schimbat aspectul. Pină atunci avea cît de cît aparența normalității, cu bune și rele, se putea trăi. Penuria din magazine a schimonosit relațiile dintre vecini. Cei care reușească totuși să-și procure hrană erau detestați. Îmi aduc aminte de personajul cel mai antipatic din bloc în preajma căderii lui Ceaușescu. Era unul la care venea un microbuz din care erau coborîte tot felul de pachete, baxuri de bere, carne, pungi de faină și zahăr, mezeluri, calupuri de brinză, portocale și banane, cutii de ness. Pînă atunci lumea din bloc îl simpatiza pentru că răspundea la salut și era politicos. Din ziua cind microbuzul a apărut prima dată în fața blocului, a fost urit. Invidia si-a facut repede loc, relațiile lui cu vecinii s-au stricat. După 22 decembrie 89 aproape a fost linșat – ca profitor al vechiului regim, ca unul care o dusese bine, în vreme ce ceilalti o duseseră mizerabil. Asta se plătește. Pe ușa lui poeți propaganda comunista 1ad-hoc i-au scris „biletele de amor”. Mașina i-a fost zgîriată, pneurile găurite. A trebuit să se mute în ianuarie 1990. Era ceva imposibil de contracarat.

In anii comunismului tirzu, seara pentru două ore se tăia curentul și rămîneam pe întuneric. Din avion Bucureștiul se vedea o mare de întuneric. Am învățat repede să avem pregătite lumînări – așa că bisericile s-au umplut iar de lume și cifra lor de afaceri a crescut. O lovitură dată de propaganda occidentală lui Ceausescu și utopiei lui. Cine nu știe că religia este opiu pentru popor? Marx dixit. Ne intorsesem la timpurile în care nu se descoperise electricitatea. Ceaușescu, în ciuda evidenței dezastrului, pretindea că ajunsesem printre cele mai dezvoltate țări din lume, că eram la concurență cu USA și Occidentul. Nu ne deranja că rămîneam fără televizor, pentru că nu mai aveai ce să vezi în afară de programe despre Ceaușescu, mărețul nostru conducător – rîrîit și bîlbîit, Carpatul gîndirii, lider de anvergură planetară. Propaganda (prin tăierea curentului, se făceau economii drastice ) eșua astfel să ne mai îndoctrineze suficient. Cum se spune, își dădea singură cu tesla în c…

coperta Sunt un copil al RRMai era ceva care ne făcea fericiți – nu mai erau gaze. Atîta vreme cit caloriferele erau reci ca gheața, puteai să aprinzi aragazul si să-l folosești ca sursă de căldură. Dacă puneai o cratiță cu apă la fiert – aburii mai dezmorțeau puțin aerul. Poate nu-ți mai clanțăneau dinții. Pe tema asta au circulat un milion de bancuri. Sistemul a funcționat pină cind au aflat cerberii regimului. Risipeam un bun al dictaturii proletariatului. Brusc ne-au lipsit și de gazul metan de pe țeavă, ca să nu consumăm atît și să facem pagube economiei naționale. Ideea era simplă – să ne congelăm. Cum de rezistă eschimosii la Polul nord și sunt sănătoși tun? Să ne călim, tovarăși, omul nou trebuia să fie sănătos ca să dea bătălii de clasă cu burghezia cea odioasă. Trebuia să devenim rezistenți la boli și să slujim patria! Spitalele – ca dovadă – s-au umplut de bolnavi de gripă, de pneumonie etc. Ceaușeasca a spus într-o plenară că nu avem decit să punem o haină în plus pe noi! Ce atîta gălăgie?”

***Fragment din volumul „Sunt un copil al Razboiulu Rece” aparut in 2020 la editura Corint Books.

*** Gasiti carte la libris.ro elefant.ro emag.ro, librariadelfin.ro librarie.net>De asemenea n librariile Humanitas, Centrul de librarii Bucuresti, etc

DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • doina spune:

    Ce PĂCAT că unii au ,,uitat” cât de greu a fost!!!

  • shinobi spune:

    „prin tăierea curentului se făceau economii drastice” / nu, nu se faceau; imbecilitatea regimului ajunsese la asemenea cote incat erau eludate ideologic desigur regulile fizicii; nu la consum casnic era problema, in cosul de energie national procentul era insignifiant; la marile combinate energofage era problema; no problem le intrerupeau & p’-alea; la repornire consumau mai mult decat daca ar fi fost lasate in functiune

Spune-ți opinia, fă-te auzit!