VODĂ LĂPUŞNEANU RELOADED – BĂSESCU de MIHAI CIUCĂ

By 12 iulie 2012Zona Libera

Moldovean pe linie paternă, cu copilăria și adolescența petrecute la Iași și Bacău, președintele suspendat al României are multe lucruri în comun cu domnitorul moldav. A făcut primul an de gimnaziu la Liceul Costache Negruzzi din Iași. Probabil ca personalitatea acestuia l-a impresionat pe junele Băsescu. De aici și până la adoptarea ca model în viață n-a fost decât un pas. Și Băsescu și Alexandru Lăpușneanu au avut două mandate. Dacă primul mandat al lui Băsescu s-a clătinat serios la acțiunea celor 322, Lăpușneanu chiar a fost izgonit de Iacob Eraclide. Și Băsescu și Lăpușneanu au condus prin intrigi, trăgând sforile atât la intern cât și, mai ales, la extern. Amândoi au fost experți în alianțe și trădări, promisiunile neîmplinite fiind o normă.

Și unul și celălalt au avut o plăcere perversă de a ciurui, de „a le-o trage adversarilor”. Memorabil tratamentul aplicat de Lăpușneanu boierilor, la revenirea pe tron. I-a invitat la masă, asigurându-i de iertare. Dar, în timpul petrecerii, mercenarii străini i-au măcelărit. Nici pe pragul morții nu s-a lăsat mai prejos. Mai mult mort decât viu este călugărit. Își revine pentru scurtă vreme, amenințând: „Că de mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu!” La fel, Traian Băsescu este cunoscut pentru o combativitate care adesea depășește măsura. Nu este niciun secret agresivitatea lui verbală. Modul în care își vânează adversarii politici dovedește că ia totul pe plan personal, reacționând visceral. Nu uită, nu iartă, nu trece cu vederea!

Amândoi au dovedit slăbiciune pentru progenituri. Lăpușneanu i-a pus sceptrul în mână fiului său Bogdan. Băsescu, cu opțiuni mai reduse, a plasat-o pe EBA în Parlamentul European.

Și în politica externă cei doi par a fi suflete pereche. Lăpușneanu s-a făcut preș în fața polonezilor și a turcilor. La cererea otomanilor a umplut toate cetățile cu lemne și le-a dat foc. A mutat capitala din Suceava la Iași, un târg lipsit de fortificații. Traian Băsescu s-a făcut și el preș în fața liderilor occidentali, fără a avea parte de respectul lor. Sarkozy în mod special i-a dat flit de câte ori a putut. Puțină atenție arătată de occidentali a fost numai când era conjugată cu interese strategice: gaze de șist, Roșia Montană, autostrăzi, avioane SH, baze militare etc.

Amândoi s-au cramponat de putere, extrem de avizi după controlul absolut. Dragostea cu forța e paradigma lor preferată. Iată cum descrie Negruzzi dialogul dintre boieri și vodă:

„— Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui; știu că țara m-așteaptă cu bucurie.

— Să nu bănuiești, măria-ta, zise Moțoc, țara este liniștită și poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt; căci așa este obiceiul norodului nostru, să facă din țînțar armăsar. Pentru aceea obștia ne-au trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește și măria ta să te întorci înapoi ca…

— Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră.”

Azi Băsescu ne zice exact același lucru. Dacă voi nu mă vreți eu vă vreau și voi merge ori cu voia ori fără voia voastră. Dacă-l lăsăm, chiar că ne merităm soarta.

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

Spune-ți opinia, fă-te auzit!