WIKILEAKS – O DURERE-N PIX

Teribilele informaţii pe care le aflăm pe wikileaks nu sunt chiar noi. Mass media a tratat aceste subiecte fierbinţi abundent şi din vreme. Ei bine – atunci dezminţite cu indignare de respectiv – acum se dovedesc adevărate. Adică. d-le, s-au auzit pînă la Washingotn, învîrtelile, ticăloşiile, turpitudinea, intrigile din Gubernia asta. Nimic nu rămîne secret. Nici cu cine te joci in pat, (wikileaks povesteste cu voluptate despre amantlîcuri la nivel înalt), nici cîti bani furi, vezi cf aceloraşi surse măcar exemplul spălarii de bani. Scandalurile de presă, bucureştene nu sunt aşadar – dacă luăm de bune ce aflăm din corespondenţa diplomatică reprodusă de wikileaks, rodul imaginaţiei şi neprofesionalismului, al cîtorva articleri plătiţi să mintă, sau în căutare de audienţă, ci tristul nostru adevăr cotidian.

Nu am fost zguduit la citirea informaţiilor despre faptul că mafia controlează Romania. Era evident. Nici că între lumea interlopă şi Poliţie sunt legături stîrnse. Nici citind că fenomenul corupţiei este deja de necontrolat, şi că oamenii statului sunt bravii ei agenţi. Nici că o mînă de oameni au facut averi colosale, într-o ţară grav sărăcită, şi că fac jocuri politice, că se folosesc de instituţiile statului să-şi consolideze averile. Că-şi cumpără pur şi simplu demnitarii de care au nevoie. De ce nu mă miră toate astea?

Trăiesc 24 din 24 de ore între aceste realitaţi, sunt adevăruri banale. Eu fac parte dintr-o lume care s-a obişnuit în asemenea măsură cu răul încît nu îl mai vede, nici vorbă să îl mai şi combată. Aşa că rapoartele wikileaks, mă lasă rece, pentru ca nu fac decît să confirme ceea eu ştiam (ştim toţi ) bine. E aerul pe care il respirăm. Ce este totuşi interesant în povestea asta, este cum ne văd diplomaţii americani de la Bucureşti. Sunt informaţii valoroase, dar şi multă maculatură, bîrfe culese prin tîrg şi livrate Washingtonului ca mari secrete. Destule cancanuri şi zvonuri. Superficialitatea multor informaţii cu care ambasadorul Taubman îşi bombarda şefii de la Departementul de Stat, m-a durut drept in pixul cu care scriu de obicei. Mi-am zis – Uite, dle, cu ce-şi pierd vremea oamenii singurei supraputeri la acest început de secol!

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • elena spune:

    Eu cred ca tocmai asta e problema noastra: ca ne-am obisnuit asa de tare cu raul ca nimic nu ne mai mira. In ciuda faptului ca prea putin din ce spun celebrele stenograme este nou, ele au in sine ceva socant. Noi nu le aparem celorlalti ca o tara saraca, le aparem celorlalti ca o tara mizerabila. Una e sa fii sarac, dar sa te straduiesti sa iesi din saracie, modest, dar cu demnitate; alta e sa te tarasti ca o nevertebrata in fata superiorilor in timp ce pe cei mai mici decat tine ii tratezi ca pe gandaci.

  • Florin spune:

    Pentru americani nu sunt adevăruri banale. Pe baza acestor mărturisiri ale „turnătorilor” la ambasade se fac fişe de caz pentru fiecare politician în parte, inclusiv pentru „gură-spartă”, ca să se ştie unde trebuie apăsat butonul ca „păpuşa” să reacţioneze.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!