woodstock 2Prima data cind am simțit fizic că sunt prizonier, închis intr-un lagăr, păzit de santinele să nu evadez, s-a intimplat în 1969 cind a fost festivalul de la Woodstock. Senzatia de spatiu inchis a trecut de la o abstracție fără efect la concretul vieti mele, ceva fizic si dureros. Am ințeles brusc că nu eram liber, nici eu, nici prietenii mei. Da, existau subiecte despre care nu aveam voie să vorbim. Dorințe pe care trebuia să ni le reprimăm. Tabu-uri. Mai ales despre libertate nu se putea vorbi. Ni se spunea (familie, școală, propaganda) că suntem liberi. Țările noastre – la est de cortina de fier – erau libere și ne ofereau adevărata libertate, singura posibilă. Nu era o libertate factice ca în Occident, ni se spunea. La București libertatea era „necesitate înțeleasă”. Pe scurt nu eram liber. În paradisul comunist trebuia să cer numai ce mi se dădea. Propaganda ne spunea repetat cit de incătușați erau tinerii în Occident și cît de liberi eram noi. Fericiților! Nemultumiților li se ia darul. Cum de ne-am imaginat ca am putea sa participăm la Woodstock!? Eram niste idioti. Băgați-vă mintile in cap! Bun, incepeam să simt că la mijloc e o mascaradă. Nu aveam niciun un dram de libertate. Era bine să nu vorbesc despre asta. Fireste că voiam să nu dau de dracu, recte, Organele statului. Ele vegheau să fiu fericit – mă rog, să mă prefac că sunt.

woodstockNu aveam voie să fac ce mi-as fi dori, nici sa citesc, exista cenzură. Nu aveam voie să văd ce filme mi-ar fi plăcut, nici să ascult ce muzică doream. Nici să mă imbrac cum aveam poftă. Nici să călătoresc, pentru că nu aveam pașaport. Daca îl cereai deveneai suspect că voiai să fugi, că idealurile comunismului nu te satisfac. Pe scurt erai dușmanul Regimului. Aș fi vrut să ajung în vara aceea,1969, la Woodstock, la festivalul rock. Era o nebunie. Nu-mi imaginam că nu puteam să mă duc. Nu vedeam nici un motiv, mă duceam și mă întorceam. Eram un adolescent normal care dorea să vadă lumea, să călătorească, să traiască experiențe diverse. Nu bănuiam că Regimul nu voia ca eu să văd lumea. Nici eu, nici altii. Am fi înțeles in ce lume de kko trăiam. Ne-am fi contaminat in Occident de cine stie ce boli. Cit de departe era Woodstock!? Era pe o altă planeta…Visam ca proștii.

Statul mă considera sclav pe moșia lui. Voia să mă folosească, eram bun ca brațe de muncă. Regimul avea ambitia să ne supună ideologic si ridica un zid între noi si restul lumii. Mă ținea prizonier. Mă aflam într-un lagăr imens, de la Praga și Berlin la Vladivostok sș Shanghai. Ca să reușească experimentul al cărui cobai eram trebuia să ne izoleze total de lumea exterioară. Asta ca să ne mintă, să ne controleze, să ne manipuleze. Nu știam atunci aceste lucruri, dar începusem să le intrevăd. Am așteptat 15 august infrigurat crezind că se va produce o minune. Eram mai mulți care aveau gindul rebel de a pleca – pe jos, cu autostopul, salahorind pe un vas, cum o fi, numai să ajungem. Eram fani rock, la festival urmau să apară mulți woodstock 3dintre idolii nostri ( Janis Joplin, Hendrix, Joe Cocker, Santana, etc. ). Clar, că nu ne credeam să avem vreo șansă, dar era un vis mișto. Incă nu ne resemnasem. Resemnarea urma mai tirziu. Minunea nu s-a produs. Nu am ajuns niciodată la Woodstock. Mi-am petrecut vara aceea toridă (în amintire, toate verile sunt toride) pe Flax, balta din cartier unde altadată fuseseră îngropate cadavrele ciumaților (1812).

Am rămas cu regretele, m-au urmărit pînă dincolo de studenție. Prin anii 80 circulau prin București înregistrări video. Nu prea bune, dar puteai să-ți faci cît de cit o impresie despre Woodstock. Pentru mine a fost cam tîrziu, pierdusem entuziasmul, eram cocoșat de poveri, trecusem binișor de 30. Divortasem la mijlocul anilor 80, două din romanele mele erau interzise, ma pregateam sa emigrez. Nu iesisem pina atunci niciodata din țară. Lumea mare imi era necunoscută. Doream să ma mut definitiv la vest de zidul de la Berlin. Priveam pe video Woodstock-ul cu sentimente amestecate. O experiență trebuie s-o trăiești la timpul ei. Ce n-ai trăit la timpul potrivit, nu vei mai trăi niciodată. Cind meditam asa, nici nu eram la Woodstock, live, ci în mahalaua Filantropiei în fața unui televizor hîrbuit, 20 de ani mai tîrziu, în vara 1989.

Fragment din volumul „Sunt un copil la razboiului rece” in curs de aparitie.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

 

 

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Jitaru Gheorghiță spune:

    Interesant este că MARILE DEMOCRAȚII reprezentate de Marea Britanie și Statele Unite pe un șervețel au făcut cadou lui Stalin,Estul Europei.
    Dacă tot a PRIMIT Stalin și-a introdus administrația de tip Sovietic.Marile democrații nu s-au opus.De ochii lumii funcționau câteva posturi de radio
    pentru amăgirea internațională.Ne facem că facem.Mulți sperau că o să vină Americanii.Pentru convingerile lor unii au plecat în munți ca să-i aștepte.
    Pe Regele Mihai cu importanța decisivă în stoparea războiului MARILE DEMOCRAȚII,l-au lăsat de izbeliște. NU A PRIMIT DE LA NIMENI AJUTOR.
    MARILE DEMOCRAȚII pe români prin reprezentanții noștri ne-au curățat de industrie,agricultură și comerț autohton.Nimeni nu îndrăznește să facă INVENTARUL să vedem CÂTĂ SUVERANITATE A MAI RĂMAS .

    • Stelian Tănase spune:

      Nu marile democratii au predat estul Europei lui Stalin. Stalin il luase deja incepind cu 1939/40 si apoi in 1944-45.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!