ZOO, ALTE DOUĂ

Și-a început strălucitoarea ei carieră de succes, invidiata de alte bagaboante cu mai puțin noroc, hălăduind la vedere prin cercurile mondene – asta înca de la o virstă fragedă cind inca mai mergea la luce, udne avea o idila sexoasă cu proful de mate. Bref, defila pe podium la prezentari de modă. Apoi a zăbovit prin niște studiouri de televiziune unde și-a arătat cracii, poponețul și decolteul, mă rog cînd purta sutien. Nu are treabă cu facturile, sunt achitate de diverși. A practicat în zile negre prostituția prin anumite hoteluri cu afaceriști din Orient, evrei sau arabi, nu conta, ea e o fata modernă fără fițe, fără discriminari, dacă firește iese și un ban. Treptat tariful ei a crescut simțitor. Era căutată. Nu refuza cadouri, ba le si pretindea. Te intreba tamnesam – Ce-mi iei de Ziua republicii, de sf Nicolae, de Crăciun, de 31 februarie, de ziua mea ? Orice zi e buna să primești pantofi, poșete, brățări, cercei, se intelege din aur veritabil nu cu pietre din drum. Le prefera pe cele cotate în catalog. Cum e superstițioasă, crede că pietrele prețioase ii poartă noroc, safirul, diamantul, topazul de ex. Mereu a fost o fată strîngătoare, cum a invățat-o mama ei, care era de principiul să îți traiești viața faao, nu a mine cu tactu Dzeu sa il odihnască Ghencea militar. Ocazional era si codoasa ei oficiala, dar s-au certat cind a descoperit ca o dijmuia ca tare. dama noastra poarta pietrele – lucrurile alea mici din viata ei – seara, cind iese în lume și vrea să satraga privirile. Nu are cine stie ce replică, dar dacă ai ceva de zis contra ei îti arată cerceii sau inelul. Țin loc de conversatie. Cind nu a e chef să poarte nimic pune doar un șirag de perle. Figura merge fără lenjerie intimă.

E curioasa să știe din timp de la iubițel (așa le spune la toți) unde o duci în vacanță. Are ca o regină trei sărbători oficiale pe an – de Anul Nou, de Paște, și lunga vară fierbinte. Iubește bronzul natural, nisipul fierbinte, plajele populate cu celebrități. Dacă nu ii convine unde îi propui s-o duci și ce vrei să faci cu ea, se dă bolnavă. În subsidiar are și alte oferte. Ține o listuță. Seara o găsești in vreun local de lux cu un guguf, il aburește, rîde, danseaza. Ii explică fraierului cît este de singură, cit e de devotată artei, gastronomiei, cățelului ei, un pudel adorabil. Ah, și cum stă ea la tv nopțile, blablabla. Să știi că dacă nu e cazată la un hotel 5 stele tușește. La fel dacă nu călătorește cu avionul la business class. Dacă respectivul nu ii asigură acest standard il consideră un sărăntoc, vrednic de dispreț, un zgîrțoman, meschin, fără perspectiv. Preferă, dulcică cum e, să rămîna la sol să caute un alt pretendent la farmcele ei inestimabile.

Un mic secret – își caută de la o vreme un soț, vrea o familie. În fiecare an prin primăvară se ridică alte gagicuțe noi, tinerele, puicuțe și ea își găsește amorezi mai greu. A observat asta statistic numărînd apelurile telefonice. Bref, trebuie să își găsească un prost să își pună pirostriile. Fosta-i lele cît ai fost, gata cu bagabonțeala. Aste e ceva mai nou la ea, să vrea să pară onorabila, la casa ei. Înainte sfida, se lăuda că e curvă, că e o femeie liberă etc. Acum nu mai are chef să se întinda contra cost cu toți șpuțerii de pe glob, cum se nimerește. Că la bătrînețe nu se știe.

Uite așa a nimerit in brațele unui senator mai copt, divorțat, navetînd pe ruta Ardeal/București, care iși dorea conversație, așternut, (mai rar, e drept ) și o muiere frumoasă cu care să apară la ocazii, să se fuduleasca cu ochii ei de peruzea și să il invidieze fauna și flora patriei noastre. Totul a mers strună. A apărut în rochie de mireasă la primărie, primarul cu cocarda tricoloră, ea intre blitzuri făcînd pe fericita. Pe soț nu prea l-a văzut. Dama a negociat la sînge cu revistele de cancan și televiziunile cît fac tantiemele ei. I-a stors ca pe o lamiie la meserie. Măcar atît a învățat în viața ei de damă obligată să își tarifeze serviciile. Apoi a apărut în mireasă la biserică și la nunta cu lăutari și 500 de invitați la Snagov. Pfiu ce bairam, toată lume bună în păr era acolo – miniștri, bancheri, etc. Ea s-a cam plictisit să se întrețină cu burtoși, chelioși, dar s-a revanșat a doua zi cind iubíțel a căutat-o întîmplător și și-au tras-o in figuri juma de zi pe înserat pentru că bravul ei senator avea o lungă ședință în plen unde a dat un discurs epocal (i-a povestit el mai tirziu, ) patriotic, înflăcărat. Ceva despre tricolor, istorie, armata română și hotare. Ea habar nu avea ce a zis pentru ca iubițel a ținut-o mai mult sub cearceaf.

Cum dama a devenit onorabilă și nu a mai bagabonțit decit fff discret, a căpătat o slujbă. A devenit peste noapte șefa unei agenții guvernamentale, grație experienței ei vaste. A invățat repede șmenul, că nu e proastă deloc. Cum să iei plicuri, cum să dosești un dosar, cum să truchezi o licitație și să încasezi parandărătul, cum se face o clientelă. Ce făcuse înainte ca meserie o ajuta teribil, tot o negustorie era. D-asta o și pusese soțiorul acolo, ca să căpătuiasca familia, chiar dacă în ciuda insistențelor lui, ea a refuzat să ii facă un copil. Ceva mai greu a fost cînd a aflat că senatorul patriot a fost ridicat de mascați, casa percheziționată ( a durat trei zile ptr că avea 1200 m patrați, plus anexe, garaje, sera de plante, piscina, popicăria, etc). A fost și un mare scandal în presă. Dama s-a imbrăcat in negru si a apărut pe la toate televiziunile facind pe nevinovata, pe victima, pe soția iubitoare. A fost indignată intîi că a fost arestat ditamai omul, apoi pentru că soțiorul ei a încălcat legea, drept pentru care a divorțat. La partaj bunuri a luat totul din casă, bijuterii, tablouri, vesela, covoare, mobila, plus două vile, un BMW și un Audi Quatro, plus căsuța din Austria unde a și plecat să se reculeagă. I s-a pierdut urma. Unii zic că e prin Caraibe, alții la Mont Carlo.

2/

Viermelui cel mai bine ii stă într-un măr unde are hrană la discreție – e f. mult de ronțăit – și stă și ascuns, pasiunea lui. Cam aste e meseria lui – să trăiască bine dar să nu se expună, să nu îl știe nimeni ce învîrte. Adună neobosit, cu pasiune informații despre ceilalți și le face dosare. Nu se arată pentru știe că lumii îi e scîrbă de apariția lui. E flasc, ia diferite forme, nu are oase. Nu se poate afișa cu mutra lui pocită, cu hidoșenia lui fizică. Dosarele sunt revanșa lui, viața lui reală. Ca infățișare viermii seamănă foarte mult între ei. Am văzut sute de exemplare. Sunt și interșanjabili. Trece – ca orice vierme – prin metamorfoze, dar tot vierme rămîne chiar dacă la un moment dat arată ca un fluture. Scopul viermelui e folosul, paraua și utilizează șantajul, amenințarea, dosarele. Il ajută aparența lui insignifiantă, faptul că se tîrăște. Duce o existență secretă. Îi place cel mai mult să facă rău, să vadă pe cineva că suferă, că îi e frică de el – un vierme.Moarede dorință să participe la doborirea cuiva.

Imi amintesc destul de bine cînd am întîlnit oficial un vierme. Eram redactor șef la săptămînalul „22” prin febr. 90 cînd a intrat la mine in birou un ins cu îmbrăcat în haină de piele, cam neras, ducînd o servietă sub braț. S-a așezat pe marginea scaunului din fața mea cu un aer modest. Vorbea cam în șoaptă, gutural. Cam nesigur de el, a cerut un pahar cu apă, era transpirat. Apoi cînd s-a liniștit, după ce m-a scrutat, mi-a spus că în servieta lui burdușită, cintărind greu, se află o comoară care ar distruge mulți indivizi ajunși sus după decembrie 89. Ar putea chiar răsturna guvernul. Cum revista făcea opoziție FSN-ului, vizitatorul credea că o să-mi frec mîinile de bucurie. M-am mirat, era ceva nou. Nu începuse isteria cu dosarele. Atunci eram un naiv care aștepta ca în România să se întîmple numai lucruri bune. Necunoscutul mi-a spus că lucrase la Securitate și plecase cu acele dosare. De unde venea el, dosarele erau distruse. Voia să se afle adevărul, zicea. Avea în servietă citeva din dosarele celor mai puternici oameni ai zilei, politicieni, revoluționari, intelectuali. Bătea în servietă cu palma ca un geambaș crupa calului. Iși prețuia marfa. Se lăuda că mai are acasă vreo „200 de piese la fel de tari. Vi le dau să le publicați.”

Părea să fie fericit cu asta. Toata cariera lui distrusese destine, demascase, intimidase, șantajase cu dosarele lui. X era poponar, Y era agent sovietic, Z era un delapidator veros, Q fusese informator etc. Spera să obțină un preț bun pe colecția lui de abjecții. Personajul din fața mea deși se prezenta ca un iubitor de adevăr, un justițiar, era de fapt un abject. Un vierme. Cum stătea trîntit în scaun luase realmente forma unui vierme. Cu ochii bulbucați, cu obrazul lătăreț, cu niște mîini lungi pe care le tot ascundea în buzunare, de unde scotea o batistă cit o basma, cenușie cu care își ștergea palmele.

Nu am suportat niciodată delațiunea. Imi provoacă și azi aversiune – ca și regimurile care o incurajează, și cei care o fac. Să îți torni rudele, amicii, colegii, vecinii mi se pare cît se poate de infam. Numai un tip de delator poate fi scutit de oprobiu – cel care a acceptat să toarne în timp ce se afla în închisoare. Noi cei care nu am fost închiși nu avem voie să judecăm prin ce au trecut ei după gratii. Dar să fii liber și să accepți pactul cu Diavolul îmi depășește ințelegerea. Delațiunea ca fenoment face mult rău unei societăți. E ca un cancer, e boala nevindecabilă a unei lumi. Îi anihilează sufletul, îi distruge spiritul. Ii face pe oameni să se spioneze, să se deteste, să se teamă unii de alții, să se suspecteze. Face viața un infern. Delațiunea generează paranoia. E suficient să o încurajezi, ca un regim să se folosească de turnătorie și să îi premieze pe cei in cauză. Efectul este totdeauna devastator – se distruge substanța societății, rețelele sociale se fac praf. Apoi se poate că unele din informațiile deținute de acel vierme erau exacte. Conteaza și calea prin care ai ajuns la adevărul unei povești. Orice ai afla trăgind cu ureche, strîngînd cu ușa, amenințînd, este fără valoare. Este un adevăr fără morală, și ca atare este un fals, o minciună.

Fără să ii dau aceste lungi explicații l-am concediat pe vierme din birou. A plecat dezamăgit, credea că dă lovitura, trece de partea revoluției și se umple de bani. Nici măcar n-am atins dosarele lui murdare. După ce a ieșit pe ușă am deschis geamurile și le-am lăsat multă vreme așa. Le-am închis cînd a intrat cineva în birou și m-a întrebat de ce stau în frig ?

STELIAN TANASE

CITESTE SI DA MAI DEPARTE!

Ilustratia Toulouse-Lautrec si Jeronimus Bosch
DESKREPORT