1.
Isadora Duncan și Serghei Esenin s-au cunoscut in 1922 la Paris. Isadora Duncan era o dansatoare americancă, aflată în turneu în Franța, iar Esenin venise din Rusia într-o epocă in care se mai putea ieși de acolo. Erau foarte diferiți. Ea era născută la San Francisco în 1877. Era celebră, avea mari succese cu spectacolele pe care le prezenta prin Europa. Se afla veșnic pe prima pagina a ziarelor, prin excentricitățile ei. Era cert un mare star. Esenin, și el un poet de succes la el acasă. Necunoscut însă în Europa. Isadora Duncan era mai în vîrstă cu 17 ani decît tînărul Esenin (n.1895 )
Relația lor amoroasă va debuta furtunos, chiar în seara cînd s-au întilnit în atelierul unui pictor și a continuat la fel. A fost o poveste plină de pasiune, tulbure, desfășurată între beții, scene frenetice de amor, spectacole, turnee, jurăminte, droguri, disperare. În prima fază Esenin a urmat-o pe Duncan in turneele ei din Europa si Statele Unite. Apoi Isadora Duncan, s-a mutat in Rusia, la Moscova unde a deschis un studio de balet. El nu putea trăi în afara Rusiei. Aici devin repede personajele centrale ale boemei artistice moscovite. Rusia se afla în anii agoniei lui Lenin și nu punea mari opreliști artiștilor, culturii, deși începea deja să se simtă ceea ce va fi înghețul stalinist. Încă se putea respira. Mai erau artiști occidentali care se gîndeau chiar să se stabilească în Rusia, sau priveau cu admirație spre curentele artistice născute acolo începînd cu secolul XX.
Esenin, avea origini țărănești. A fost crescut de bunici, după ce a fost abandonat de părinți din cauza sărăciei. Poet precoce, s-a mutat la Moscova, unde devine cunoscut prin geniul său. A început studii universitare repede abandonate. A debutat în 1915, au urmat alte volume, mereu bine primite de cititori si critică. Era foarte popular mai ales datorita stilului său accesibil care amintește de folclorul rus. A fost în război, apoi s-a alăturat bolșevicilor, despre ale căror isprăvi a scris laudativ. Apoi dezamăgit, a luat distanțe. A fost căsătorit de 5 ori. Avea apariția unui tînăr rebel, angelic, mereu îndrăgostit și furios pe lumea din jur.
În toamna anului 1921, a cunoscut-o pe Isadora Duncan și în mai 1922, s-au căsătorit. Esenin face figură de prinț consort pe lingă această dansatoare supercelebră, subiect veșnic de presă din cauza vieții ei scandaloase. Scenele dintre ei, multe dintre ele petrecute în public, erau redate de ziarele de mare tiraj. Apar mereu știri – că s-au despărtit, că ea a fugit, că el a incediat camera hotelului în care locuiau etc. Căsătoria lor nu a durat. După un an s-au despărțit. Esenin s-a întors la Moscova. Divorțat de Isadora Duncan s-a recăsătorit. Căderea sa în alcoolism a continuat.
În decembrie 1925 Esenin s-a sinucis in condiții dramatice. Și-a tăiat venele de la mînă și cu sîngele a scris pe pereții camerei de hotel din Sankt Petersburg unde ședea, un ultim poem. Apoi s-a spînzurat de țevile caloriferului. Voia să fie sigur că nu supraviețuiește. Alcoolismul să fi fost cauza? Însingurarea? Dezamăgirea pe care i-o produsese Rusia? Ipotezele și explicațiile nu au încetat de atunci pină azi.
Isadora Ducnan nu a supraviețuit multă vreme. În 1927 la Nisa, a murit ștrangulată cu eșarfa pe care o avea la git – agățată sub o roată – atunci cind a pornit automobilul. Moartea ei stupidă și dramatică, a fost aidoma vieții imprevizibile pe care o dusese. FOTO Quotationsbook.com
2.
La 19 iulie 1893 s-a născut poetul Vladimir Maiakovski. In 1930, 14 aprilie, s-a sinucis. Intre acet date un destin dramatic, minat de pasiune şi de mari iluzii. Iată povestea lui şi a iubitei lui Lili Brik. Maiakovski, a fost poet, mare animator al artei ruse şi sovietice. A debutat ca poet futurist, campion al avangardei ruseşti.În anii 20, ai bolşevismului galopant, a devenit un campion al propagandei oficiale, bucurindu-se de privilegiile acordate de regim, premii, bani, călătorii in strainătate, de o maşinărie de propagandă uriaşă care il zeifica. A scris în 1924 un poem despre Lenin pe care l-a citit în mari mitinguri şi l-a tipărit în milionae de exemplare. Vladimir Maiakovski a fost un star al acelor ani, considerat un geniu in viaţă. În ciuda succesului său extraorcdinar, al statutului său privilegiat, de poet oficial, s-a sinucis (n 1893).
A fost o epocă tulbure, a unor mari violenţe, de răsturnări sociale. Avusese loc un război cu milioane de victime, apoi un alt război, civil, care însîngerase din nou Rrusia. Pacea nu a fost nici ea ce ar fi putut să fie. Rusia a fost traversată în continuare de nenorociri. De turbulenţe, de masacre, de foamete, de marea minciună care a fost bolşevismul. Cînd Maiakovski a înţeles zădărnicia artei sale, de drumul înfundat in care intrase, cînd a înţeles că se lăsase folosit, cînd a văzut că speranţele şi iluziile sale se spulberau, s-a restras în apartamentul lui, a luat un pistol şi s-a împuşcat.
Probabil că lucrul cel mai frumos care i s-a întîmpla în viaţă, dincolo de poezia din anii de început, cînd se anunţa a fi un mare poet, a fost povestea de dragoste cu Lili Brik. S-au cunoscut în vara 1915, prin mijlocirea surorii mai mici, Elsa ( mai tîrziu soţia lui Louis Aragon http://www.stelian-tanase.ro/amorul-la-paris/). Lili era măritată cu Ossip Brik. Vladimir Maiakovski făcea figura de rebel, tinără speranţă a marii poeziei ruse. A fost o relaţie, cum spunem azi, în zigzag, cu certuri, despărţiri, vetc, dar vreme de 15 ani Lili Brik, în ciuda tuturor situaţiilor neprevăzute, a fost muza lui. Lili Brik a inspirat şi alţi artişti ai vremii. S-a aflat in mijlocul avangardei ruseşti din acei ani. În anturajul ei se găseau Meyerhold, Eisenstein, Pasternak, Roman Jakobson. În apartamentul celor doi din Petrograd apoi din Moscova, erau mereu serate literare, întilniri, cenacluri. Aici se pregăteau reviste, evenimente, cabale literare. Se aranjau spectacole de teatru, filme, turnee. Cele mai importante figuri se regăseau acolo atrase ca un magnet de energia, histrionismul, de 
geniul lui Maiakovski. Era cel mai influent artist, trecea drept poetul oficial al regimului. Era f apreciat la Kremlin, care il folosea ca armă propagandistică.
Maiakovski mergea frecvent prin oraşele Rusiei unde recita şi conferenţia despre Lenin, bolşevism, despre marile victorii şi viitorul luminos. În anii 20 a călătorit mult în Franţa, in Germania, in SUA, in Italia etc. Ce a intrigat in povestea de dragose între poet şi muza lui, a fost faptul ca Ossip si Lili Brik nu au divorţat. A fost un menage a trois ? Poate la inceput, dar e cert că atunci cînd Maiakovski îşi găsea altă muză, cei doi soţi se reconciliau. Au rămas în bune relaţii pină la sfirşit. Ii vedem in fotografii de epoca pe toţi trei – Maiakovski, Ossip Brik, Lili împreună.
De ce s-a sinucis Maiakovski? Lili Brik sugerează in cartea ei de interviuri inregistrată în anii 70 la Moscova, “Avec Maiakovski”/1980, că se temea de bătrîneţe. Foarte probabil, mai multi au remarcat in amintirile lor asta. Dar mai era ceva, Maiakovski simţea că îi trecuse vremea. Rusia o lua – sub pumnul de fier al lui Stalin – spre alte orizonturi. Dictatura se instala tot mai vădit şi contrela deja literatura. Cenzura şi KGB făceau restul. În anii preluării puterii de de Lenin şi bolşevicii lui, Maiakovski fusese foarte util, şi de aceea, preţuit. Acm nu mai era nevoie de el. În lumea literară îşi făcuseră loc activişti duri, scriitori duplicitari, servili, slugi ale partidului. Ei făceau jocurile. Maiakovski era omul anilor 20, al NEP-ului leninist. Pentru el nu mai era loc şi oricum nu ca un privilegiat. Dacă ar fi supravieţuit anului 1930l il aştepta Gullag-ul. Singura opţiune era să devina un propagandist al lui Stalin, Cred că Maiakovski, mai avea în suflet anii de început ai futurismului şi avangardei. El crezuse că bolşevismul va elibera omul, că viitorul aparţine libertăţii. Aflase la sfişitul anilor 20 că era exact pe dos. În acest context s-a sinucis. Era de prisos.
Lili Brik i-a supravieţuit lui Vladimit Maiakovski. S-a sinucis în 1978, din cauza unei boli plină de suferinţe.(n 1891)
3/
La Nisa, in vechiul port, am descoperit întîmplător o placă înfipta in zid care aminteste că în anii 40-43 Louis Aragon și Elsa Triolet s-au refugiat in acel loc. Erau comuniști foarte cunoscuți și puteau oricind să cada în ghearele Gestapoului.
După război a existat la Paris cuplul Jean Paul Sartre – Simone de Beauvoir care şi-a propus să ţină prim-planul scenei literare pariziene. A existat încă un cuplu de neignorat – la fel de ahtiat după mondenităţi, glorie, dispute ideologice şi bani – Louis Aragon şi Elsa Triolet. Elsa Triolet era sora muzei lui Maiakovski, Lili Brik. Era aşadar rusoaică, născută într-o familie evreiască bogată. A avut o bună educaţie, făcea parte din lumea selectă a Moscovei. A studiat arhitectura. În 1917 ajunge în Franţa ca soţie a ofiţerului Triolet de care divorţează zece ani mai tîrziu. În 1928 apare la o petrecere în 
Montparnasse la un un local la modă, La Coupole – unde se adunau de regulă suprarealiştii sub comanda lui Andre Breton. Venise special să îl cunoască pe Aragon, scriitor de succes la aceea vreme. ”Vederea” reuşeşte, cei doi devin un cuplu.
Figura lui Aragon e la fel de fluu. Era bastard, (n 3 octombrie 1897 ) situaţie care l-a făcut să sufere toată viaţa. Tatăl lui natural, un politician influent, a preferat să nu il recunoască. Aragon a aflat abia la tinereţe că femeia care se dădea drept sora mai mare, apoi mătuşa etc, era chiar mama lui. A fost secretul său, care l-a făcut să sufere cît a trăit. I-a şi dat o vulnerabilitate emoţională marcată. Un ex. Părăsit de o iubită, o bogată americancă pe seama căreia trăia, a încercat să se sinucidă. 
În tinerețe a avut episoade homosexuale, cum scrie Drieu de la Rochelle, prietenul cel mai apropiat, ( fascist, apoi colaboraţionist în anii 40, se sinucide imediat după război). Aragon s-a lăsat mereu dominat, a căutat mereu protecţie. Întîi la suprarealişti, apoi la comunişti. Dar figura dominantă a vieţii lui a fost Elsa Triolet.
In anii 20 Aragon a fost unul din personajele cheie ale avangardei. A scris poeme, romane, a făcut gazetărie. În 1927 ianuarie Louis Aragon s-a înscris în PCF. Va rămîne comunist pînă la moarte. A fost un fidel al Moscovei, adeziunea sa a fost una zgomotoasă, ferventă. În 1931 a publicat de ex. “Trăiască GPU”, un elogiu adus aparatului represiv sovietic. A vizitat URSS insoţit de Elsa Triolet de mai multe ori, de unde a revenit de fiecare dată plin de entuziasm. L-a susţinut pe Stalin şi dictatura lui singeroasa – Marea Teroare, procesele din anii 36-38, pactul Ribbentrop-Molotov. etc. A condus mai multe publicaţii controlate de Kremlin şi a participat la campanii de propagandă duse de Comintern. Moscova i-a furnizat fondurile. Louis Aragon îşi impresiona contemporanii prin standardul său de viaţă. Afişa, în 
ciuda ideologiei proletare, aere aristocratice, îi plăcea să arate ca un dandy. Ca şi Elsa Triolet, mereu supraelegantă, de care era nedesparţit. Ea a fost principala lui sfătuitoare. Nu a lipsit niciodată din deciziile lui. S-a speculat că ar fi existat legături între ea şi Comintern sau chiar KGB. Misiunea ei ar fi fost să il manipuleze, sa îl influenţeze să ia poziţii favorabile URSS. Deocamdată probele şi documentele invocate sunt doar indirecte.
In anii 40 Aragon şi Elsa Triolet se refugiază în sud, în zona neocupată de nemţi, unde nu au avut de suferit şi unde scot o publicaţie clandestină de obedienţă comunistă(le-am vazut casa unde se ascundeau la Nisa). După război fac figură de mari rezistenţi. Aragon e principalul intelectual oficial al PCF. O uriaşă maşinărie de partid îl menţine în centrul atenţiei. Devine membru al CC al PCF, conduce revista partidului, Les Lettres francaises. Cei doi s-au alăturat tuturor campaniilor dirijate de Moscova- procesul Kravcenko, în favoarea soţilor Rosenberg, în legătura cu războiul din Coreea, etc.
Moartea lui Stalin la 5 martie 1953 nu îi schimbă atitudinea de subordonare totală faţă de Moscova. E criticat totuşi de Kremlin pentru publicarea unui portret al lui Stalin făcut de alt membru de vază al PCF, Pablo Picasso, considerat o blasfemie şi-şi pune cenuşă în cap public. Nu ştiu dacă a fost prea convins, dar sigur depindea de banii Moscovei, aşa că nu avea încotro.
Mereu pe linie, după Raportul Hruşciov din februarie 1956 care a demascat cultul personalitatii lui Stalin, Aragon lasă să treacă în paginile „Les Lettres francaises” cîteva note critice vizavi de Stalin şi de trecut. Totodată se manifestă ca un pro-hruşciovist. Primeşte în acel an premiul Lenin. Aragon a susţinut ferm politica Moscovei în legătură cu criza din Polonia. A fost de acord şi cu intervenţia tancurilor ruseşti la Budapesta. Astăzi e greu de inţeles rolul pe care l-au jucat cuplul Aragon Triolet în spaţiul cultural parizian şi cîtă putere 
au exercitat, mai ales în primele decenii după război, cînd făceau şi desfăceau totul – mai ales la stînga.
Cînd Armata roşie a invadat Cehoslovacia, poziţia lui Aragon s-a schimbat. Franţa evoluase mult. Aragon îmbătrînise. Poate se plictisise să fie soldatul credincios al Kremlinului. Poziţia sa de portavoce a URSS l-a pus adesea in situaţii ridicole şi ruşinoase moral şi intelectual. Sub Brejnev credibilitatea comunismului s-a diminuat mult. Atitudinile celor doi, Aragon şi Elsa Triolet, nu au mai găsit în Franţa ecoul din anii 50. Comunismul nu a mai fost ca altadată în Occident ceva la modă, şic, monden. A fi un rebel roşu, a visa revoluţia proletară, a conspira contra burgheziei erau deja atitudini vetuste. Şi nu mai aducea beneficii, nu mai asigura o carieră, bani, prestigiu. Mulţi militanţi comunişti francezi luau distanţe, mai ales intelectualii. Louis Aragon a înţeles schimbarea care se produsese în opinia publică şi a criticat invazia din 1968. Moscova – ca reacţie – a lăsat revista Les Lettres Francaises fără finanţare. 
A dat faliment şi a fost închisă în 1972.
Într-un fel Aragon era o pagina de istorie literară şi politică. Fusese în tinereţe un poet de talent, dar aservirea artei lui lui ideologiei marxist-staliniste şi cauzei Moscovei, l-a costat tot destinul literar pe care ar fi putut să îl aibe. Azi de ex. romanul său „Comuniştii” e de necitit, simplă maculatură. Putine din operele lui depăşesc această condiţie. Influenţa lui în cultura franceză a fost înşelătoare. Autoritatea lui era dată de susţinerea 
aparatulului PCF, nu de talentul sau valorea operei sale. Cheia a fost legăturile sale pivilegiate cu Moscova. Cît comunismul a părut să fie o cauză, rolul lui a fost pe măsură. Apoi s-a diminuat şi a dispărut – ca şi URSS mai tîrziu. Aragon poartă ca scriitor amprenta epocii sale, nu a lăsat în urma lui nimic care să reziste în timp.
În 1970 Elsa Triolet, marea lui dragoste, partenera lui de cabale literare pariziene, de ex-comunicări şi premieri, de scandaluri, de apariţii mondene şi polemici idelogice, a murit. A fost îngropată la moşia celor doi de la Saint Armould-en-Yvelines. Aragon i-a supravieţuit 12 ani. A murit şi el în 1982. Rămăşiţele lui odihnesc alături de cele ale Elsei Triolet.
Fragment din volumul „Repertoarul amorului” aparut la editura Hyperliteratura. Gasiti volumul on-line pe carturesti.ro librarie.net, cartepedia, esteto.ro De asemenea in librariile Carturesti din toata tara si Republica Moldova
STELIAN TANASE
DESKREPORT