BĂSESCU ÎN NEBUNIA ISTORIEI

Chestionat asupra stării de tensiune pe care a provocat-o în România într-un interviu la Realitatea TV, Traian Băsescu a încercat să arunce răspunderea în istorie. „Fractura a început la 13-15 iunie şi s-a accentuat odată cu declaraţia de condamnare a regimului comunist”, a reluat el discursul care i-a adus victoria la precedentele încercări electorale. Atent, moderatorul i-a atras atenţia că „fractura” s-a accentuat şi mai tare atunci cînd l-a ameninţat pe Raed Arafat în direct, la telefon, că va fi dat afară cu „Ghici, ghicitoarea mea, cine o să plece?”. „A fost o mare greşeală”, a admis preşedintele suspendat, explicînd că graba şi viteza cu care a promovat „reforme” nu au fost acceptate de societate. Iar explicaţia la zi l-a împiedicat pe Traian Băsescu să-şi ducă gîndul pînă la capăt cu „fractura” care a început de la 13-15 iunie ’90.

Altă dată însă a putut folosi din plin marota cu Ion Iliescu care aduce minerii şi cu „sîngele vărsat” la Revoluţie. Bine sfătuit sau din instinct politic, Traian Băsescu a vrut mereu să se plaseze în istorie. El nu este un lider oarecare. El este liderul care a adus România în Europa, care o scapă de hoţi şi de comunişti, cel care învinge forţele răului, reprezentate în ultimii ani, e drept, mai puţin de cominternişti şi mai mult de „moguli”.

La alegerile locale din 2008, afişele şi benerele PDL, inclusiv cele care circulau pe internet, puneau semnul egal între candidatul la Bucureşti, Sorin Oprescu şi comunistul Ion Iliescu. „Votezi Oprescu, votezi Iliescu”, era mesajul. Într-un oraş încă traumatizat de amintirea mineriadelor şi de „mulţumirile” adresate hoardelor de bătăuşi şi securişti, partidul lui Traian Băsescu declara că un vot anti-PDL echivalează cu un vot pentru sălbăticie, pentru izolarea României, neo-comunism. Si acum Traian Băsescu încearcă să ne convingă că dacă votăm împotriva lui votăm împotriva drumului european al României, şi împotriva justiţiei independente.

De unde pînă unde? De cînd stă România într-un singur om?

Înaintea alegerilor din 2009, cînd a candidat pentru cel de-al doilea mandat de preşedinte, Traian Băsescu a folosit din nou, intens, frica de Iliescu şi ura faţă de comunism. Ba chiar a ţipat în vară la procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, că nu a reuşit să pedepseasă ucigaşii din decembrie 1989. A ţipat tare, la o oră de vîrf la televiziuni, dînd satisfacţie unui naiv revoluţionar care se afla de cîteva zeci de zile în greva foamei pentru dreptate. Cînd camerele tv s-au stins, doamnei procuror i s-a prelungit mandatul, semn că enervarea mediatizată nu avea legătură nici cu priorităţile Preşedinţiei, nici cu priorităţile Parchetului General. Dar mulţi cetăţeni au votat în decembrie cu gîndul la preşedintele care aleargă după dreptate.

Din păcate pentru el, astfel de paradigme nu înseamna nimic. Simple exerciţii de demagogie electorala. Azi nu prea mai au priză la public. În plus, în România s-a întîmplat ceva. Oamenii au mai ieşit pe-afară, au muncit, au studiat sau măcar au fost în vacanţă în ţări mai bine administrate. E foarte greu să îl învinuieşti pe Mahomed a II a de extinderea cu încetinitorul a reţelei de apă curentă la ţară sau pentru halul în care arată litoralul românesc. Nici nu mai merge să dai vina pe Iliescu&Văcăroiu pentru că Bruxelles-ul a oprit plăţi de 3 miliarde de euro pentru POSDRU. Parcă Şeitan/Lăzăroiu/Barbu, toţi miniştrii ai muncii în guvernul Băsescu/Boc sunt nume mai plauzibile în materie…

Istoria a demisionat. Economia e la ordinea zilei. Bun, nebunia asta se opreşte sau nu ?