repertoarul amoruluiVASILE NANEA

..Ajung la pagina 30 a volumului intitulat „Repertoarul amorului” (69 de povești de dragoste din istoria lumii) semnat de Stelian Tănase, din care citez:
„Prințul Carol, moștenitorul tronului, a părăsit în sepembrie 1918 unitatea militară pe care o comanda, la Târgu Neamț, și a dezertat. A plecat la Odesa cu Zizi Lambrino, iubita sa, cu care s-a căsătorit la biserică, așa cum prevedea legea rusă. Pare un gest romantic, erau îndrăgostiți până peste cap. Dar Odesa se găsea pe teritoriul inamic, ocupată de armata germană. Pe scurt, prințul Carol se făcea vinovat de trădare. Asta era una. A doua – căsătoria încheiată la Odesa încălca statutul Casei Regale și Constituția. Cerința era ca o asemeea căsătorie să se încheie numai cu o persoană din altă Casă Regală. Și oricum, nu cu o româncă. Mai exista o cerință: avea nevoie de aprobarea șefului Casei Regale, Regele Ferdinand. Ea nu exista. Ferdinand nu știa nimic, nu îi ceruse nimeni aprobarea. Nici nu ar fi primit-o, evident”.
Până aici, deocamdată, am ajuns cu cititul.
20190601_191039Am procurat greu această carte, după ce am căutat-o pe la „Cărturești”, unde mi s-a spus: „O avem, dar nu v-o putem da. Toate exemplarele au fost rezervate dinainte”.
M-am cam enervat, am ținut un mic discurs în fața unui interlocutor timid și imberb, apoi am plecat la „Humanitas”, pe Bld. Magheru. „Trebuie să ne vină azi, sau cel târziu mâine. Ca să fiți sigur că o mai găsiți, dați-ne numele și un număr de telefon”. În drum spre casă, am intrat la Librăria din fața Liceului Caragiale. „Ați căutat cartea lui Stelian Tănase zilele trecute, iat-o!”
Cartea se vinde ca pâinea caldă. Mulți o caută din cauza titlului incitant „Repertoarul amorului”, alții pentru că Stelian Tănase e un scriitor tot mai gustat și apreciat de mult timp. Ne vom întâlni cu o carte serioasă, în care predomină informația culturală și istorică. Cei care au lipsit de la lecțiile de istorie, sau au luat BAC-ul la 50 de ani, apoi au mai obținut o diplomă la seral, nu vor înțelege de aici mare lucru.
Pentru toți ceilalți, cartea va fi o plăcere, o adevărată desfătare intelectuală, mai ales că Stelian Tănase ne plimbă cu aceste povești pe diferite meridiane.
Nu ezitați să citiți „Repertoarul amorului”!

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!