3. YALTA SÎNT EU
La 23 August 1944 Constituția din 1923 reintră în vigoare. România ar fi trebuit să redevină o țară democratica. Dacă nu ar fi fost ocupată de Armata roșie. Regele Mihai va domni pînă la 30 decembrie 1947 cînd va fi silit să abdice. Au fost trei ani de mari încercări. A urmat o perioadă dramatică pentru România care se vede ruptă de occident și exploatată nemilos de ocupant. Populația este obligată sa suporte un regim politic străin, bolșevismul. Și apoi două dictaturi succesive, a lui Gheorghiu Dej și a lui Nicolae Ceaușescu. În total 45 de ani nefaști.
Cum vor sta lucrurile s-a văzut încă de la inceput, cînd o delegație română pleacă spre Moscova pe 29 august pentru a negocia armistițiul. Coloanele blindate ale Armatei roşii intrau în Bucureşti. La Moscova, pînă la 10 septembrie, sovieticii nu vor să stea de vorba cu românii. Stalin amînă discuțiile pînă cind Armata roşie ocupă o mare parte din România ca să poată impune condiţiile. Abia la 12 septembrie s-a semnat armistiţiul. Este de fapt un dictat. Partea română nu poate schimba nimic din condițiile sovietice. Delegaţia deşi condusă de un comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu, se supune. Sovieticii nu au recunoscut aportul României şi nici faptul că după 23 august nu mai e un duşman ci un aliat. Condiţiile de armistiţiu sunt extrem de grele.“Este o ocupaţie militară nu un armistițiu” a spus Iuliu Maniu la intoarcerea delegaţiei de la Moscova.
Regele Mihai a revenit la Bucureşti pe 7 septembrie. România e un teritoriu ocupat. În ţară este o atmosferă de confuzie, teamă şi haos. Mai multe guverne se formează succesiv, fără succes, sabotate de comunisti la ordinul Msocovei. PCR este interesat să creeze dezordini. Comisia Aliată de Control este dominată de sovietici. Americanii şi britanicii joacă un rol strict decorativ.
In octombrie, Wiston Churchill face o vizită la Moscova, preocupat de soarta imperiului britanic. În ce priveşte Europa de est şi Balcanii, Stalin şi Churchill convin asupra formulei : România 90% control sovietic, 10% Aliatii, Grecia 90% englezii, 10% sovieticii. Churchill era maxim interesat ca Armata rosie să nu ocupe Grecia, care le-ar fi dat rușilor controlul asupra estului Mediteranei,și ar amenințat astfel Canalul de Suez, Așa ca aprocedata la un schimb cu Stalin. Soarta Romaniei este pecetluită.
Comuniştii fac presiunii tot mai mari finanțați și susținuți de sovietici. Demonstraţiile de stradă practic nu se opresc. Nu e zi să nu se înregistreze incidente în intreprinderi. Situaţia economică se deteriorează în cîteva săptămîni. Rechiziţiile facute de armata roșie și comisari cu misiuni economice nu se opresc. Mai ales în transporturi şi utilaj industrial se produce un adevărat jaf la scară mare. Inflaţia este alimentată de devalizările de rezerve şi de leul rusesc care apare pe piaţă.
Kremlinul doreşte un alt guvern, unul procomunist. Ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vîşinki vine în noiembrie la Bucureşti pentru a-şi impune condiţiile. Reacţia regelui este de a numi la 5 decembrie un prim ministru cunoscut pentru opiniile sale anticomuniste, generalul Nicolae Rădescu. El nu întîrzie să ajungă în conflict cu comuniştii cînd ordona acţiuni de pacificare a situatiei. El intenţionează să dea legimitate guvernării organizînd alegeri libere. Lucru cu care regele şi partidele istorice sunt de acord. Dar comuniştii nu doresc alegeri. Ţara este alături de rege. Iar sovieticii socotesc că nu controlează destul situaţia pentru a risca alegeri. Războiul în Europa nu s-a terminat.
La sfîrşitul lui ianuarie 1945 regele Mihai trimite un memoriu preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt in care arată abuzurile sovieticilor. Cum ne găsim înainte de conferinţa de la Yalta, memoriul este extrem de oportun .”Eu va rog să ascultaţi vocea naţiunii române. Ea este vocea unei Naţiuni a carei istorie, suferinţe şi calităţi merită să fie luata in seamă…” se scrie aici. Memoriul este citit de preşedinte abia în martie.
Conferința patronată de cei trei lideri ai marilor puteri, Stalin, Churchill Roosevelt a avut loc la Yalta, în Crimeea între 4 și 11 februarie. După o săptămînă de discuții în care problema românească a fost doar amintită s-a creat un cadru pentru Europa postbelică în partea ei răsăriteană, deja ocupată de Armata rosie. Oricum, ştim azi că sovieticii nu şi-au respectat angajamentele semnate de Stalin cu Churchill şi Roosevelt.
Abia încheiate acordurile de la Yalta comuniștii dirijaţi de la Moscova, trec la asalt. Ei vor să preia puterea și organizează demonstraţii de stradă. Generalul Rădescu la sala Aro face o declaraţie fermă de stopare a agresiunii. Ca răspuns, comuniştii organizează la 24 februarie un mare miting in Piața palatului. Este de fapt o provocare, începutul campaniei de înlăturare a Guvernului condus de general. Au loc violențe, divia tudo Vladimirescu intervine. Se trage asupra clădirii ministerului de interne. Teohari Georgescu, secretar de stat, comunist, este demis. Sovieticii se opun şi generalul Nicolae Rădescu trebuie să demisioneze cînd sovieticii scot blindatele pe străzi.
Andrei Vişînski vine la Bucureşti trei zile mai tîrziu. Scopul vizitei sale inopinate este să impună un guvern prosovietic. Primit in audiență de rege, trinteşte uşa, strigînd “ Yalta sunt eu”cînd regele Mihai invocă spiritul acordurilor şi promisiunile sovietice și garantate de Aliați. După demisia generalului Rădescu, s-a încercat o formulă cu Barbu Știrbey ca primministru. Vîşinski avea mandat de la Kremlin să îl impună pe Petru Groza, un avocat din Ardeal, conectat cu comuniștii încă din anii 30, fost ministru. Nici un alt guvern, declară Visinski, nu va fi acceptat de Kremlin. Groza e singurul om politic în care Stalin are încredere, spune trimisul sovietic. De ce ce a cedat regele ? Întîi pentru că spera să obțină ameliorarea condițiilor impuse prin armistitiul semnat la Moscova. Un motiv mai serios era faptul ca sovieticii ţineau sub administraţia lor nordul Ardealului. Kremlinul susţinea că numai unui guvern Petru Groza il vor retroceda și nu va accepta cererile Budapestei. Șantajul a funcționat. Nici nu avea cum să nu prinda, devreme ce occidentalii nu au oferit nici un fel de sprijin.
Regele Mihai trebuie să îl numeasca la 6 martie 1945 pe Petru Groza prim ministru. Din acest moment, cu un Guvern prosovietic, datele situației se schimbă. Comunistii dețin puterea, chiar dacă aparent ei colaboreaza cu mici grupuri, cu politicieni burghezi, ca Petru Groza el însuși, Gh.Tătărescu, numit vicepremier, sau Mihail Ralea. În spatele lor însă Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu Dej, Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Bodnăraș, Teohari Georgescu controlează totul. Ei sunt niște marionete. În spatele lor se vede umbra lui Stalin, adevăratul stăpîn.
Administraţia română este restabilită în nordul Transilvaniei.Teritoriul răpit prin dictatul de la Viena în august 1940 aparține din nou României. Regele merge la Cluj pentru a participa la ceremoniile oficiale prilejuite de reintegrarea pămîntului instrăinat.
Pe teatrele de luptă în Europa se dau ultimele bătălii. Forţele aliate dinspre vest şi Armata roşie dinspre est au prins într-un cleşte forţele germane. Hitler se sinucide, Germania capitulează. România participă la această victorie cu un uriaş efort de război. Numeric forţele armate româneşti implicate pe front sînt pe locul patru după URSS, SUA şi Marea Britanie. Armata romînă înregistrează peste 180.000 morţi în perioada august/mai 1945. La acea vreme sovieticii au recunoscut aportul românesc. Un singur exemplu : La 19 iulie 1945 mareşalul Tolbuhin remite regelui Mihai din partea lui Stalin ordinul Victoria, cel mai important ordin sovietic. Puțini îl mai dețin, Stalin însuşi, Churchill, de Gaulle, Jukov, Eisenhower, Tito, Montgomery, etc.
Coincidență sau nu, este si ziua cînd se deschide Conferinţa de la Postdam. Două săptămîni delegatiile sovietică, americană, britanica discuta soarta Europei postbelice. Roosevelt fusese înlocuit de Harry Truman. Nimic bun pentru România. Jocurile erau deja făcute. Singurul fapt nou este explozia nucleară americană care schimbă raporturile de forţe între supraputeri şi anunţă declanşarea războiului rece. Abia se incheie conferinta și Harry Truman la 9 august declară că ţările din estul Europei “ Nu vor ajunge în zona de influenţă a nici unei puteri.“ Se înşela. Sau înşela el aceste popoare care urmau să fie înghiţite de Stalin ? E o intrebare.
Încurajat de declarațiile americane, în vara 1945, la 20 august, Mihai cere demisia Guvernului. Statele Unite și Marea Britanie nu recunoscuseră Guvernul, considerindu-l nereprezentativ. Regele Mihai dorește să formeze un alt Guvern care să aiba și recunoaștere occidentală. Somat să se retragă, dr. Petru Groza a refuzăat. Constituria îl obliga să demisioneze dacă Suveranul i-o cerea. Regele începînd cu 21 august refuză să mai semneze actele guvernului sau să primească în audienţă ministrii. Este ceea ce s-a numit “greva regală”. La 23 august 1945, ceremoniile împlinirii unui an de la căderea lui Antonescu, au loc fără regele Mihai, retras la Sinaia. Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu susţin atitudinea Suveranului. Populaţia excedată de abuzurile sovieticilor, este de partea sa.
Occidentalii susţin această atitudine. La 8 noiembrie 1945, ziua de sfint a regelui Mihai, bucureștenii organizează o mare manifestaţie de solidaritate. Mii de persoane în piața Palatului își manifestă simpatia pentru rege scandînd “Regele și patria.” Partidul comunist reacţionează trimiţînd cîteva mii de bătăuşi înarmaţi să atace mulţimea. Bilanțul : opt morţi, 44 de răniţi, sute de arestări. Criza e la apogeu. Opozitia anticomunistă se grupase în spatele regelui, văzut ca un simbol al independenței țării. Populația detesta ocupantul sovietic, pentru că se dedase la mari jafuri și violente și adusese sărăcie. În plus ameninta să impună un regim comunist. Agentii lui Stalin sub ocrotirea Armatei roții se pregăteau să lichideze fizic și politic, adversarii, partidele istorice.
În decembrie 1945 la Moscova Conferinţa miniştrilor de externe ai marilor puteri discută criza. Occidentalii cedează în faţa sovieticilor. Singurul lucru obţinut este numirea în guvern a doi miniştri fără portofoliu din partea partidelor istorice. Guvernul trebuia să organizeze alegeri. O delegație compusă din miniștrii de externe, american, britanic și sovietic vine la Bucuresti în ultima zi a anului pentru a impune solutia adoptată. În aceste condiţii, la 7 ianuarie 1946 regele Mihai încetează greva. Americanii și britanicii recunosc guvernul dr. Petru Groza. Era de fapt eșecul încercării făcute de regele Mihai de a nu lăsa țara pe mîinile sovieticilor. Occidentalii, înțeleși cu Moscova asupra sferelor de influență, aveau alte interese și nu l-au sustinut pe rege. Era o problema de timp ca regimul democratic, monarhia constituțională, să se prabuseasca sub loviturile lui Stalin. România este sacrificată.
Occidentalii, in retragere, in fata pretentiilor si actiunilor Moscovei, evalueaza situația corect. La 5 martie 1946, la Fulton, Mississippi, USA, W.Churchill spune că “o cortina de fier a căzut peste întregul continent.“ Este începutul războiului rece. Se recunoaşte astfel că lumea se împărţise între sfere de influenţă şi că România se află în zona sovietică. La 20 martie regele Mihai primeşte din partea SUA “Legiunea de merit”, cea mai înaltă distincţie americană. Era un gest de tristă și slabă consolare pentru lipsa de sprijin a Casei Albe în lupta pe care Mihai o dădea împotriva comunismului. Dar era și o recunoaștere a atitudinii curajoase a regelui.
Între 6-17 mai 1946 are loc la Bucuresti procesul mareșalului Antonescu. Lotul este adus de la Moscova în aprilie. Ion Antonescu şi trei colaboratori sînt condamnaţi la moarte. Sentinţa se executa la 1 iunie, la închisoarea Jilava. S-a vorbit mult despre refuzul regelui Mihai de a-i graţia pe condamnaţi. Ce spune regele Mihai în 1991? ”Dacă îi graţiam, Moscova şi comuniştii din Romania, susţinuţi de armata sovietică m-ar fi acuzat de nazism ; dacă nu l-aş fi graţiat, ar fi impus opinia că nu sînt patriot. Oricum ai fi procedat…ar fi fost dezavantajos ”. În vară a început la Paris lucrările Conferintei de pace care trebuie să stabileasca soarta Romaniei postbelice. Conferinţa s-a încheiat la 7 februarie 1947. România este silită la plata unei mari datorii de război şi nu i se recunoaşte statutul de cobeligerantă în ciuda contribuției și sacrificiilor făcute. S-a opus Moscova, dar și Londra și Wanshington.
După o campanie plină de violențe întreținute de ocupant și agenții lor locali, alegerile se desfasoară la 19 noiembrie 1946. Comuniştii, sub protecţia sovieticilor, inversează rezultatele conform dictonului lui Stalin: “Nu contează cine votează, contează cine numără voturile !”Blocul Partidelor Democrate controlat de PCR a fost declarat învingător cu 79,86%, desi pierduse. Forțele politice democratice, conduse de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu au cîștigat la urne, de fapt. Regele Mihai este într-o situație limită- să valideze sau nu alegerile. Dacă le valida,legitima un grav fals. Regimul monarahic constituțional avea de suferit. Dacă nu le valida refuza expunea țara la represalii.Occidentul era departe și nu se mai interesa de ce se întîmpla in spatele cortinei de fier. La 1 decembrie regele Mihai călcîndu-și pe inima, deschide noul Parlament citind mesajul tronului. Nimic nu mai putea fi salvat.
4. ABDICAREA
Cercul se strînge tot mai mult. Presiunile pentru lichidarea instituțiilor democratice cresc. Kremlinul vrea să instaleze urgent un regim de tip sovietic. La 30 iulie 1947 Monitorul Oficial publică decretul dizolvării PNȚ. PNL printr-o circulară semnată de Dinu Brătianu îşi autodizolvă organizaţiile. Procesul Maniu, după înscenarea de la Tămădau, este un alt pas spre distrugerea României democratice. După acest moment, comuniștii se află în faţa ultimei redute a României democratice. Această redută o constituie regele Mihai. Este o chestiune de timp ca ea să se prăbuşească sub loviturile Kremlinului. Stalin hotărăște că e vremea să instaleze la est de Cortina de fier, regimuri așazis de dictatura proletariatului. Teroarea roșie, lagărele de concentrare şi cenzura. În România în calea unui asemenea regim, exista un obstacol: monarhia.
La sfîrșitul lunii octombrie 1947, regele Mihai este invitat să participe la căsătoria fiicei regelui George al Vl-lea, Elisabeta. Primul ministru Petru Groza este acord ca suveranul să meargă la Londra. Şefii comunişti sperau că regele Mihai nu se va mai întoarce în ţară. Astfel chestiunea monarhiei ar fi rezolvată. Mihai era singurul rege ramas în blocul sovietic. În Bulgaria și Iugoslavia monarhia fusese abolită. Spre mirarea regelui, Petru Groza îi spune : “Trebuie să vă duceţi, altfel se va pretinde că sunteţi ţinut prizonier.” De fapt Moscova făcea presiuni pentru lichidarea monarhiei, iar instrumentele lor de la Bucuresti se pregăteau să execute ordinul.
Atmosfera din Londra şi de la palatul Saint James contrastau puternic cu realitatea tensionată şi mohorîtă de acasă. Mihai are ocazia să îşi revadă multe rude, venite la Londra tot pentru ceremonia căsătoriei Elisabetei. Acum o cunoaşte pe Anne de Parma- Bourbon. “ Întîlnirea noastră fost cu adevărat o dragoste fulgerătoare…” îşi aminteşte azi regele Mihai. Nu a ezitat să o ceară în căsătorie. Logodna a avut loc după plecarea din Londra, în Elveția, la Laussane, într-o ceremonie privată.
Regele anunţă Guvernul intenţia sa de a se căsători prin mareșalul palatului Dimitrie Negel, trimis de la Laussane la Bucureşti. Petru Groza, Gheorghiu Dej, Ana Pauker se aşteptau să nu îl mai vadă pe rege la București. Căsătoria ar fi însemnat o sporire a popularităţii regelui. Certifica în acelasi timp hotărirea sa de a nu renunța, de a rămîne pe tron. Moscova hotărîse că monarhia trebuie inlăturat în scurt timp. Guvernul a răspuns
Lui Nagel că nu este de acord, în speranța că acest refuz îl va determina pe rege să nu se întoarcă la București. Totuși regele se întoarce, cu toate că mulți la Londra l-au sfătuit să rămînă în occident. Argumentele lor subliniau că era primejdios să se întoarcă în Romania, că-și risca viaţa, etc. Războiul rece se declanşase, cortina de fier căzuse peste Europa.
Regele Mihai își amintește ” Groza spera să nu ma mai întorc în ţară. I-ar fi fost mai simplu să spună că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.”
Regele este primit rece de membrii guvernului în gara Mogoşoaia, în contrast cu veselia de la plecarea spre Londra. În lipsa regelui, pregătirile pentru înlăturarea sa s-a încheiat. Pentru asta, Tito, care nu se certase cu Stalin, a venit în România unde este primit triumfal. Tito sfătuieşte comuniştii români şi îi asigură de sprijinul lui. Tito proclamase deja republica la el acasă și se instalase el însuşi dictator. Emisarii Moscovei supraveghează intreagă operație de înlăturare a regelui.
Odata ajuns acasa, regele Mihai însoțit de regina mamă, Elena, se retrag la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă. Crăciunul îl fac în doi, mamă şi fiu. Atmosfera este încordată, cei doi au semnale că se pregăteşte ceva. Dar nu ştiu ce. Semne ameninţătoare însă sînt pretutindeni. Nu îşi imaginau că este ultimul lor Crăciun în România.
Luni, 29 decembrie, seara, mareşalul palatului, Dimitrie Negel, dă telefon la Sinaia, la Foişor unde se afla regele. Îl anunţă că este invitat să vină urgent la Bucureşti pentru “ discuta cu primul ministru o problemă de familie.” Mihai bănuieşte că este ceva în legătura cu anunţata sa căsătorie.
Intîlnirea – a doua zi dimineata, marţi, în palatul Elisabeta. Ceea ce nu ştie regele, este că batalionul de garda a fost înlăturat, iar împrejurul palatului se află trupe devotate Kremlinului şi PCR, unităţi ale Ministerului afacerilor interne şi ale diviziei “Tudor Vladimirescu“ formată în URSS. Legăturile telefonice au fost tăiate. Regele e prizonier şi nu ştie că i se va cere abdicarea. Comuniştii pregătiseră minuţios lovitura de stat. Nu schimbau forma de guvernămînt prin referendum, cum cerea Constituţia din 1923, ci prin forţă, prin lovitură de stat. Ei acționeaza ca agenți ai Kremlinului ignorînd total voinţa și sentimentele poporului român. Dar ordinele Moscovei sint precise : pînă la 1 ianuarie 1948 regele trebuie alungat. Măsuri militare sunt luate în toată ţara de noul ministrul al apărării numit la 23 decembrie, Emil Bodnaraş.
Petru Groza vine la întîlnire însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, şeful PCR, care nu fusese anunţat. Regele e însoţit de mama sa, Elena. Petru Groza are un pistol la el. Se teme să nu fie arestat, ca şi Ion Antonescu. Știe ca regele e curajos. Conversatia are loc în salonul apartamentului ocupat de rege. Groza începe debitînd obişnuitele lui glume vulgare. Apoi intră în subiect: “Am venit să vorbim despre o problemă de familie. Am dori deci să discutăm despre un divorţ prin înţelegere. Regele Mihai replică : ”Despre ce fel de divorţ e vorba ?“ Petru Groza spune că ţara a hotărît să îşi schimbe politica, şi monarhia este un obstacol în calea progresului ţării. Cînd termină de vorbit, scoate o hîrtie din buzunar pe care e scrisă declaraţia de abdicare pregătită dinainte. Regele Mihai o citeşte şi spune că numai o consultare a poporului poate să schimbe forma de guvernămînt. Petru Groza spune : “ Nu este timp pentru a organiza un referendum.“ El ştie perfect că un referendum ar da o majoritate covîrşitoare în favoarea monarhiei. Regina Elena intervine pentru a spune că datoria regelui Mihai este de a sta în mijlocul poporului său. Replică lui Petru Groza : “ Datoria este să plecaţi.” Si spune în continuare ” Ţara a fost învăţată să vă iubească. De acum o s-o învăţăm să ne iubească pe noi.”
Regele Mihai se retrage într-o încăpere alăturată pentru a citi mai atent documentul. Retras aici, Mihai vorbeşte cu mareşalul palatului Negel şi secretarul lui particular Mircea Ioaniţiu. Află că firele telefonice au fost tăiate, că palatul este înconjurat de trupe fidele comuniştilor și garda palatului a fost înlăturată. În apropiere coloane de blindate sunt gata să intervină. Regele Mihai revine în salon pentru a cere explicații în legătura cu aceste pregătiri militare. Petru Groza răspunde că e mai bine să semneze abdicarea, altfel 1000 de studenţi arestaţi vor fi executați. În faţa acestei ameninţări, regele semnează.”Viaţa lor fusese pusă în mîinile mele, nu puteam să-mi iau o asemenea răspundere faţă de ţară…Ştiam că pentru a se menţine la putere, atît el cît şi ceilalţi colaboratori ai Moscovei nu se vor da înapoi de la nimic, nici chiar de la omorîrea acelor tineri, vinovaţi de-a fi înţeles că susţinerea Coroanei este singura cale de evitare a pericolului roşu. Nu era ieşire. Am uitat pînă şi de faptul că sînt înconjurat.” Toată audienţa a durat cam 100 de minute. Regele a semnat actul de abdicare.
“ Prin Graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională
Rege al României
La toti de faţă şi viitori sănătate ! “
In viata statului roman s-au produs în ultimii ani adînci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat.
Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de pactul fundamental- Constitutia ţării – ele cerînd o grabnică şi fundamentală schimbare.
In faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient
de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor
condiţiuni ale vieţii ale vieţii noastre de stat, ea repreyentînd o piedică serioasă în calea dezvoltării Romaniei.
In consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român
ABDIC
Pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţînd pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al Romaniei.
Las poporului roman libertatea de a-şi alege libertatea de a-şi alege noua formă de stat.
Mihai R.
Dat la Bucuresti
Astazi 30 decembrie 1947”
Drama s-a jucat. Petru Groza îl întreabă pe Mihai dacă rămîne în ţară sau pleacă. E o ipocrizie, o amabilitate protocolară ? Nu se ştie. Cert este că dacă ar rămîne, mai devreme sau mai tîrziu, ar deveni victima represiunii. Sau ar deveni o marionetă a Kremlinului. Un prizonier, un om de paie. “După ce au ieşit din odaie, mama s-a uitat la mine şi am văzut că-i dau lacrimile. În faţa străinilor ştia atît de bine să-si ascundă sentimentele. “ îşi aminteşte Mihai. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej participă la prînz la o şedinţă de Guvern unde anunţă ştirea. Se citeşte actul de abdicare, se formulează declaraţia guvernului. Se creează Prezidiul Republicii Populare Române, noul nume al statului. Se convoacă Parlamentul.
Mihai şi Elena pleacă spre Sinaia. Elena nu va mai vedea palatul, Elisabeta oraşul. Se va stinge in 1982, la Florenţa, fără să revină în ţară vreodată. Mihai va reveni tîrziu în 1992, cînd va fi primit triumfal de bucureşteni. Regele este izolat, păzit sa nu ia legătura cu nimeni. Abdicarea era cel mai bine păzit secret al României. Ajung la Sinaia cînd se întunecă.
Seara se întruneşte, convocată de urgenţă, Marea Adunare Naţională sub preşedintia lui Mihail Sadoveanu. În unanimitate, 295 voturi, este proclamată republica. Este ales prezidiul aşa-zisei Republici Populare Române. Preşedinte este ales C.I.Parhon. Radioul, presa scrisă, redau evenimentul ca pe o mare sărbătoare, o eliberare. În fapt, ce urma era cea mai neagra perioadă din istoria României. O dictatură care va înregistra sute de mii de încarceraţi şi morţi. Coşmarul va dura pina in 1989, 42 de ani.
La Sinaia deja erau instalaţi oamenii regimului. Scotoceau peste tot, puneau sigilii la uşi, blocau intrări, făceau inventare. Regele şi mama lui îşi fac bagajele in castelul Foişor. La plecare celor doi şi micului grup care îi va însoţi nu li s-a permis să ia nici un obiect, cu excepţia lucrurilor de folosinţă personală. Înainte de a pleca, bagajele au fost scotocite. La plecare regele nu are voie să vadă pe nimeni şi să nici să discute cu cineva. Mulţi vor să îşi ia adio de la el. Toţi sunt fost îndepărtaţi din zona castelului Peleş. Drumul pînă la gară este pazit, lumea a fost înlăturată de pe străzi. Regele este flancat de trei maşini ale serviciului de Siguranţă. E seară, 3 ianurie 1948. Gara e păzită de armată, peronul e gol. Două şiruri de ofiţeri păzesc micul convoi regal. Ciudat, ei stau toţi cu spatele, aliniaţi pe două rînduri. Nu au voie să se întoarcă pentru a-l privi pe rege.”Totuşi în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de cîteva secunde. Plîngea ca un copil…Uşile s-au închis, trenul s-a pus in mişcare, iar Sinaia a rămas în urma noastră.” îşi aminteşte regele Mihai după aproape cincizeci de ani. Pe drum regele Mihai gîndeşte că poate trenul va fi îndreptat spre Siberia sau va fi atacat. Călătoria pe teritoriul Romaniei are loc noaptea. Trenul nu a oprit în nici o staţie. A traversat Ungaria şi Austria prin zona sovietică. A ajuns în zona americană în Austria de vest. De aici în Elveţia. Staţia terminus a tristei călătorii – Lausanne. Regele şi mama sa sunt aşteptaţi de un mic grup de prieteni şi rude.
O pagină din istoria României era intoarsă “ Am fost întrebat de multe ori care au fost sentimentul meu la plecarea din România. N-am găsit un alt fel de a spune adevărul despre starea mea de atunci decît că am plecat cu moartea în suflet.”
4. UN EXIL FARA SPERANTA
Primele zile ale exilului sunt si cele mai amare. Mihai constata ca nici un Guvern nu doreste sa ia contact cu el. Nimeni nu se grăbeşte să afle ce se intimplă în Romania. Romania facea parte din zona de influenta sovietica, si nimeni nu era dispus să irite Kremlinul.
1948. Regele Mihai se căsătoreste cu Anne de Bourbon Parma. Căsătoria are loc la Atena la invitaţia regelui Paul al Greciei, cu care regele Mihai se înrudea prin mama lui. Şi căsătoria lui Carol al ll-lea cu Elena avusese loc tot aici. Mihai este primit cu onoruri de sef de stat, i se ofera găzduire în palatul regal Tatoi, din Atena. Este tratat cu respect. Casatoria se desfasoara cu fast. Luna de miere, cei doi o fac in Grecia. Margareta, se naste în 1949, la Laussane. Este primul copil din cei cinci ale cuplului regal, toate fete. Irina, Maria, Sofia, Elena.
Dupa citeva saptamini de stat in Elvetia, în care Mihai se abtine sa faca declaratii politice, se indreapta spre Londra, unde avea rude si era binecunoscut. Aici face declaraţii despre conditiile în care a fost silit să abdice, şi considere abdicarea nulă din pentru că a fost obţinută prin forta si nu prin învoire. Arată în ce situaţie se află Romania, şi cere ajutorul occidentului. Riposta autorităţilor de la Bucureti este să îi retragă cetăţenia romana atit lui cît şi tuturor membrilor familiei regale, în mai 1948.
Regele nu inceteaza sa arate adevărul despre ţara sa. La New York, la Washington, intors scurtă convorbire cu Harry Truman. La Paris…Din pacate Occidentul rămîne indiferent la mesajele regelui Mihai. Occidentul nu era inca pregatit să înfrunte Kremlinul. Se pregatea pentru un război de poziţii, care va dura decenii, pîna cind Europa de dincolo de cortina de fier se ve elibera.
La 22 1948 Consiliul de Ministri decide cu formula bizara “ retragerea nationalitatii romane (în loc de cetăţenie) următoarelor persoane
Mihai de Hohenzollern fost rege al Romanei
Elena, mama fostului rege ale Romaniei
Elisabeta de Hohezollern
Ileana de Habsburg si
Nicolae de Hohenzollern “
Mihai, spre deosebire de Carol al doilea, tatăl său, în 1940 a plecat în exil fără averi. Sumele de care dispunea era foarte mici pentru condiţia de monarh al României. El nu poate întreţine o curte, aşa cum făcea Carol pentru ca nu avea resurse. Rînd pe rînd cei care îl însoţeau îşi găsesc alte surse de existenţă.”În fond, noi trebuia să păstrăm un minimum de aparenţe cînd, de fapt, nu mai aveam mijloace de a o face. Fără bani, puteam cu greu întreţine o întreagă casă militară. A trebuit să mă despart de colaboratorii mei.” îşi aminteşte regele Mihai.
Relaţiile cu tatăl său rămîn reci. Cei doi nu s-au revăzut nici după ce Mihai a ajuns în occident. “Nici măcar nu am căutat să îl revăd. El continua să îşi împartă cu Magda Lupescu viaţa în Portugalia şi numai gîndul de a o întîlni din nou mă indispunea. “ Ca întotdeauna legătura lui Carol cu această femeie despărţea membrii familiei regale. O vreme Carol mai dădea telefon să discute cu fiul său. Dar răceala acestuia nu l-a încurajat prea mult. Mihai a refuzat orice invitaţie de a-l întîlni. Acelaşi răspuns şi scrisorilor pe care le primeşte de la tatăl său.” Imi era foarte greu să răspund acestor invitaţii întrucit românii nu ar fi acceptat ca eu să mă duc să îl îmbrăţisez pe cel pe care ei îl considerau responsabil, în parte, de nenorocirile lor. “
Cum resursele financiare se epuizează. Mihai se mută împreună cu soţia sa într-un sat de lîngă Londra. Aici la o mică fermă, creşte flori şi legume, apoi găini pentru ouă. În 1954 se mută în Elveţia unde lucrează pentru o mică firmă care repară avioane particulare. Treaba regelui Mihai era să le facă probe după ce au fost reparate. În 1957 firma are dificultăţi şi este nevoit să plece. Împreună cu doi prieteni un an mai tîrziu, în 1958, înfiinţează, o companie de electronice. În 1966 compania dă faliment. Pentru a-şi cîştiga existenţa, regele Mihai 
îşi schimbă iar “meseria”. Devine agent de bursă. Activitatate cu care nu se acomodează deloc. Existenţa în exil s-a petrecut în aceste munci pe care cineva de extracţie regală ar putea să le considere umile. Modestia, scepticismul lui, experienţa sa amară de viaţă, l-au ajutat să treacă peste toate.
Viaţa sa petrecece departe de mondenităţi, de marile serbări mediatice. “Am refuzat întotdeauna să profit de atracţia pe care o exercita condiţia mea regală. Consideram că nu aveam dreptul să duc o viaţă mondenă, să particip la marile baluri sau la dineuri de gală, în timp ce poporul meu era în pragul agoniei. Era o chestiune de decenţă. Consideram că familia mea trebuia, într-un fel să poarte doliu după Romania.”
SFIRSIT
STELIAN TĂNASE