Intr-o anexă a Palatului Mogoșoaia, între ani 50-90 ai secolului trecut erau găzduiți scriitori. Printre ei un locatar celebru. La etajul întîi, la nr. 6 trăia de puțin timp într-o mică încăpere, Marin Preda. Era cel mai cunoscut romancier român în viață. Romanul său ”Moromeții “ se studia în școli. Ultima sa carte “ Cel mai iubit dintre pămînteni “ se vînduse în peste 200.000 exemplare, cel mai mare tiraj pentru un roman românesc.
La 16 mai 1980, doi cunoscuți ai scriitorului urcă scara. În cîteva ore trebuie să fie împreună la Focșani la o intilnire cu cititorii. Deși era prînzului Preda nu coborîse la masă. E de presupus că scria. Dan Claudiu Tănăsescu, unul din cei doi, bate la uşă, nu aude nimic și atunci intră. În fața lui o priveliște neașteptată. Scriitorul era întins peste pat. Cum DCT era medic de profesie, a atins corpul și a constatat că e rigid. Marin Preda era mort. A coborît în curte, în mașină ținea o trusă medicală. S-a întors în camera cu nr. 6 însoțit de redactorul șef al editurii conduse de Preda, Cornel Popescu. Diagnosticul s-a confirmat.
Ultima zi din viaţa scriitorului nu anunţa nimic neobișnuit. La prînz a ajuns la editură. A lucrat 
cîteva ore. A primit vizite, a discutat cu redactorul șef. A scris, a dictat scrisori. În ultimele ceasuri, conform obiceiului său din ultimii ani, a băut singur în birou. Dar şi asta intra în ritualul unei zile obișnuite a scriitorului. La 10, 30 seara a chemat un taxi. Căsnicia sa nu mergea bine, așa că a cerut șoferului să nu il ducă acasă, pe str. Pictor Romano, ci la Mogoşoaia unde îl aştepta o cameră neprimitoare unde înnopta în ultima vreme. Băuse mult. Doi cunoscuţi l-au ajutat să iasă din taxi și să urce în camera lui de la etajul întîi. Preda a cerut de mîncare, îi era foame. Mai tîrziu cineva i-a dus o omletă în camera și l-a lăsat dormind.
Pe la două noaptea Marin Preda a coborît în sufrageria de la parter. Aici erau cîteva mese. La una dintre cîţiva priemazilescuteni. Preda s-a aşezat și el aici. A mai băut votcă. O oră mai tîrziu unul dintre meseni poetul Virgil Mazilescu împreună cu portarul l-au dus sus om camera lui. Cei doi au fost ultimii care l-au văzut în viață. A doua zi la prînz a fost descoperit mort. Autopsia spune” moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii externe (nas, gură)….în cadrul unei come etilice (alcolemie 3 o/oo).”
Vestea morții lui Marin Preda a provocat consternare. Omul era în putere. Scria mult, era activ. Succesul ultimului său roman îl plasase în centrul atenţiei.
Era popular, citit, iubit, în plină glorie. Toată lumea aștepta de la el o nouă carte. Autoritățile nu știau cum să reacționeze. “Cel mai iubit dintre paminteni “ cuprindea destule critici la adresa regimului. Asta și făcuse succesul romanului. Presa a dat un comunicat oficial al morții scriitorului, subliniind fidelitatea sa față de regim. Era o minciună propagandistică.
Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile. Corpul a fost depus la biserica Boteanu, apoi în holul Muzeului Literaturii române. Mii de oameni au venit să îi aducă ultimul omagiu. Erau oamenii veniți din proprie inițiativă, cititorii lui fideli. Era pentru prima dată după mulţi ani cînd atît de mulţi oameni se adunau spontan. Aici nu era vorba de unul dintre mitingurile organizate dmarin preda 7e PCR unde oamenii erau aduși din intreprinderi. Era o lume indurerată, venită să plîngă un scriitor iubit. Era o zi urîtă, ploioasă. Corpul lui Marin Preda a fost inmormîntat la cimitrul Bellu.
Mulţi nu au acceptat ideea morţii lui Preda. Zvonurile au împinzit orașul. Ultima sa carte îi crease o aură de opozant al regimului, de scriitor incomod. Regimul putea să nutrească resentimente împotriva lui. De ce nu i-ar fi închis gura? Marea spaimă a cenzurii, a Securităţii și a vîrfurilor PCR era că Preda va scrie o carte în secret pentru a o expedia în Occident. Din cauza asta era supravegheat prin intermediul mai multor informatori plasați în anturajul sau, prin microfoane instalate în biroul său de la editura Cartea românească. Nu e de mirare că la moartea lui unii au răsuflat ușuraţi. Nu știau la ce să se aștepte de la Marin Preda, om imprevizibil, imposibil de controlat. Dispariția lui înlătura un pericol. În Estul Europei, scriitorii făceau cele mai mari grmarin preda 3eutăți regimurilor comuniste. Publicau în samizdat, semnau proteste, trimiteau manuscrise în Occident. La București se întimplau asemenea situaţii se produceau mai puțin ca în alte tari, dar se putea intimpla. Preda era unul dintre candidații cei mai periculoși la deziceri de regim ca și la acte de protest. Regimul nu avea nevoie de un scandal politic.
A fost ucis Marin Preda de agenţi ai regimului ? este o întrebare care a rămas fără răspuns pînă azi. Unii spun că da, alţii că nu, că a fost un accident. Alţii au lansat ipoteza sinuciderii – totuşi prea puțin plauzibilă. Să fi fost dispariţia lui MP un asasinat la comandă, un asasinat politic? Şi azi enigma rămîne întreagă. Că omul era supravegheat nu încape îndoială. În documarin preda 6mentele oficiale ( medici, procuratură, declarații date de martori) sunt destule inadevertențe și contradiciții. Ele pot fi atribuite capcanelor memoriei, emoţiei momentului. Dar pot să facă parte şi dintr-un scenariu al ștergerii urmelor.
O altă enigmă este soarta manuscriselor sale. Nu apucase să se răcească corpul celui dispărut, cînd autoritațile fac o percheziție în biroul său, deschid sertarele și seiful. Același tratament în camera sa de la Mogoșoaia. Mîini străine au scotocit în căutarea de documente compromițătoare pentru regim – scrisori, jurnale, manuscrisul unui nou roman, carnete de însemmări. E posibil ca unele să fi fost distruse. Sigur altele se află prin arhivele fostei Securități sau ale fostului CC al PCR. Cînd le vom avea vom afla adevărul morții misterioase a lui Marin Preda.
STELIAN TĂNASE
CITIȚI ȘI ȘERUIȚI
FOTO www.mediafax.ro