Nu ştiu de cînd nu am mai citit un roman de Hemingway. În adolescenţă i-am citit mai multe cărti. Apoi interesul meu pentru literatura lui a scăzut. Am trecut dintre americani la Dos Passos pe la 20 de ani şi la Faulkner în studenţie. Dar la Hemingway nu m-am mai întors, deşi obişnuiesc de la o vreme să mă întorc la scriitorii citiţi în tinereţe. Hemingway e genul 
de scriitor a cărui biografie plină de evenimente, prea mediatizată, îi depăşeşte opera. După dispariţia sa statura de mare scriitor, laureat Nobel, etc s-a micşorat dramatic. A avut o existenţă aventuroasă, dar opera sa nu mai este azi atît de influentă ca în anii 30-50. Au 
rămas mitul, legenda, personajul, anecdotele puse pe seama lui. La Hemingway mai interesantă pare să fie biografia decît romanele, opera.
Hemingway a participat la primul război mondial, a trăit apoi la Paris, cu aşa numita” generaţie pierdută” . A fost pasionat de femei, vînătoare, corrida, box. A fost un jurnalist dedicat. A fost în Spania in timpul războiului civil şi apoi în al doilea război mondial – tot ca jurnalist. După anii 40 puterea lui creatoare scade, proza lui nu mai are aşa mare succes ca în interbelic. Chiar dacă primeşte premiul Nobel, gloria lui nu mai este aceeaşi. Şi-a incheiat viaţa spectaculos printr-o sinucidere în 1961, (ca şi tatăl său) cînd – aşa cum a remarcat o dată – nu mai putea să facă sex, să bea, să vîneze, să pescuiască şi nici să scrie. Viaţa nemaiavînd nici un sens pentru el, s-a împuşcat – bărbăteşte cum trăise.
A avut multe tribulaţii sentimentale, căsătorii, amoruri. Martha Gellhorn l-a însoţit în perioada lui de maximă creativitate şi glorie – anii 30-40. Ea era cînd s-au întilnit o jurnalistă celebră. S-au cunoscut în 1936 în SUA, s-au reîntîlnit in Spania în 1938. Aveau aceleaşi simpatii politice antifranchiste. Gellhorn este o femeie independentă, chiar spune undeva că : ” nu are de gînd să fie o notă de subsol in viața nimănui”. Cînd în 1939 războiul civil spaniol se încheie – februarie – el se retrage în Cuba, Martha îl urmează. Închiriază o fermă în apropierea Havanei. Gellhorn l-a incurajat să scrie romanul său cel mai cunoscut, “Pentru cine bat clopotele”. Inceput în martie 1939 îl termină după un an, iulie 1940. A fost publicat şase luni mai tirziu. Cartea a fost un bestseller, vîndut intr-un an în peste un milion de exemplare.
Cum Hemingway era însurat a trebuit să aştepte pronunţarea divorţului de Pauline, a doua sa soție, pentru a se căsători cu Martha Ellis Gellhorn, în noiembrie 1940. În 1941 merg amindoi în China să scrie despre războiul contra Japoniei. Întors în Cuba, în același an, cu vasul său Pilar, in 42-3 patrulează în largul coastelor în căutarea de submarine germane. Revine in Europa odată cu debarcarea din Normania din vara 1944 la care şi participă. Va rămîne aici insoţind trupele Aliate pînă în 1945, cînd relația Hemingway-Gellhorn se și încheie. De remarcat aici episodul amoros cu Marlene Dietrich. Depărtarea, lunga absenţa de acasă au un efect direct asupra mariajului lui cu Martha Gellhorn. Hemingway începe o poveste cu o jurnalistă Mary Welsh de la Time. Martha Gellhern, venind în 
Europa, află despre noua situaţie şi îi spune lui Hemingway într-un spital din Londra că relaţia lor s-a incheiat definitiv.
Hemingway îşi continuă cariera de scriitor, dar cu un succes diminuat. Continuă să bea, să vîneze in expediţii safari în Africa. Să pescuiască, să participe la corrida, etc. Sănătatea sa fizică şi mentală se deteriorează treptat odată cu sfirşitul anilor 50. S-a sinucis ca şi tatăl, fratele şi sora lui, cu arma de vînătoare.
Martha Gellhorn i-a supravieţuit 28 de ani. S-a sinucis la Londra luînd o supradoză de somnifere pentru a pune capăt unei lungi suferinţe (cancer). Era aproape oarbă, avea 89 de ani. E considerată în SUA una dintre cele mai mari jurnaliste. Un premiu Pulitzer îi poartă numele. ( Fişă de roman- Partida de vinătoare)
STELIAN TANASE
ILUSTRATIA www.murphyplace.juku.com