*** 24 iunie 1857 a aparut la Paris, volumul de poezie „Florile raului” de Charles Baudelaire. Moara zece ani mai tirziu, in 1867.
„Cu Baudelaire m-am întilnit la orele de franceză ale profesorului Zahacinchi – un domn cu o siluetă de dansator, cu părul albit pieptănat pe spate ca în anii 40. Venea la clasă într-un costum de haine trois pieces. Căra o servietă cu carti de unde scotea la ore una pe care o privea cu încintare de comis voiajor care își laudă marfa. Prezenta cartea/autorul ca pe o mare raritate. Din cînd în cînd ne declama versuri. Fixa o pagină și la sfirșit, în linistea care se lăsa, ne privea intens…Il iubea pe Baudelaire, vorbea cu pasiune despre Fleurs du mal și Spleen. Dl. Zahacinschi era din alte vremuri. Sigur costumele (unul maron, cafe au lait, celălalt gri) le comandase la un croitor in interbelic. Miroseau a naftalină, a dulapuri cu haine vechi. Cînd il evoca insa pe Baudelaire nu mai aparținea însă niciunei epoci, niciunei lumi.
Am rămas dependent de Baudelaire. Mi-am zis că trebuie să fie extrem de important dacă stirnise pasiunea blîndului profesor de franceza. De la Biblioteca din Bariera Vergului unde ajungeam macar o data pe săptămina în perioada Liceului (1967/71) ca sa-mi umplu sacosa de carti, am împrumutat tot ce am găsit. Personajul Baudelaire mi s-a parut chiar mai interesant decit poetul. Facea tot felul de lucruri interzise. Era consumator de droguri, lua hașis și opiu. Bea mult. Contractase din tinerețe un sifilis. Era excentric, arogant si cinic. Poza în dandy într-un Paris al spleen-ului, al florilor răului, al miazmelor și al Satanei. Dl Zahacinschi nu ne vorbise insă despre această latură. A ținut-o secret. Totusi acesta era veritabilul Baudelaire. Am descoperit mai tîrziu de unul singur infernul care-l însotea pe poet. Mă intriga și povestea lui de amor&resentiment cu amanta lui mulatră.
Baudelaire e o aparitie fantomatica prin Parisul descris de Balzac si Eugen Sue. Parizian prin naștere (n 1821 rue de Hautefeuille, nr 17), a trăit la Paris, cu exceptia unor scurte episoade. A schimbat de-a lungul unei vieții nenumărate locuinte in căutarea locului perfect unde să scrie. Dar și unde ăa se alcoolizeze, să consume droguri, să facă dragoste. A fost izgonit de proprietarii care nu-si încasau chiria sau de prea mult zgomot. Obisnuia – cu partenera lui, Jeanne Duval, să faca scandaluri. De spus – Baudelaire era de familie foarte bună. Ar fi putut urma orice carieră burgheză. Lipsit de noroc, rămîne orfan. Își adora mama care îi acorda multa atentie și de care se simțea protejat. A doua drama sufletească atunci cind Caroline Baudelaire se recăsătorește – cu un militar de carierade succes, colonelul d’Aupick. Fiul suportă greu sa stie că mama adorată își imparte sentimentele cu altcineva. E gelos și posesiv. Peisaj emoțional freudian. Tensiunea aceasta 
nu se va relaxa vreodată. E sursa devieriilor comportamentale ale poetului, mai tîrziu. Baudelaire s-a poziționat constant în opozitie cu tatăl vitreg. Face lucrurile invers decit ar fi dorit acesta. Abandoneaza studiile, nu urmeaza cariera pe care ar fi dorit-o familia ( militară sau diplomație ) si se pierde cu voluptate în boema pariziana, detestata de tatăl vitreg. Afiseaza un teribilism autoimpus pentru a contraria și sfida burghezii din jur. Face mereu pe ultragiatul. Dar Baudelaire avea talent, ca să nu zic geniu. Despre talentul lui, dl Aupick, colonel, general și ambasador, era cît se poate de sceptic. Dacă tatăl lui vitreg era imaginea reușitei în viață, Baudelaire, din contra, era imaginea declasatului. Emotional Baudelaire s-a împărtit cit a trait între două femei 1/ mama sa Caroline d’Aupick – extrem de iubitoare fata de fiul rebel, si 2/ amanta acaparatoare, Jeanne Duval.
Cine era Jeanne Duval? Venea din insulele Caraibe. S-a născut in 1820 la Santo Domingo. Venise la Paris in adolescență. Aici începuse ca prostituată pe străzi, apoi in așa zisele maison closes – bordeluri. A jucat mici roluri prin teatre de mîna a doua. Așa – intr-o trupa de teatru – o intilneste Baudelaire in 1842. Ea are 22 de ani, e în floarea unei frumuseți ațîțătoare. El are 21, si obsinuiește sa creeze mari probleme familiei Aupick. Cauza – traiul boem si refuzul de a-si termina studiile. Îmi imaginez că relatia intima cu Jeanna Duval a debutat (dincolo de atracția fizică) si din dorinta de a-și contraria parintii. O quasi-prostitutată, negresă, cu reputatțe sulfuroasă. Era exact opusul a ce-si doreau cei doi pentru fiul lor. Jeanne Duval avea diferite ocupatii obscure din care se intreținea. Nu i se cunoaște numele real, purta mai multe. Ca apariție – era inaltă, voluntară, dominatoare, gata mereu de ceartă. Avea un mers de felină, carnația de matase, un ten întunecat, buze senzuale, părul lung si negru ca abanosul. Era o intreținuta, a avut numerosi amanți pină să-l intilneasca pe Baudelaire. Era rivnită, o prada prețioasa pentru bărbații protipendadei. Să te afisezi cu ea iți crestea prestigiul de mascul cu pretentii in jungla pariziană mondenă. Unul dintre amanti a fost și Felix Nadal inventatorul fotografiei, amic cu Baudelaire.
Ma intreb ce aveau in comun aceste două personaje foarte speciale? 1/ Atracția contrariilor, una sexuală întii, firește. Baudelaire devine repede dependent de ea. 2/ Poetul dorea să întărească imaginea de excentric, de dandy. Nu se putea afișa cu o amanta banală, ușor de confundat, oricit de frumoasa ar fi fost. Pielea ei neagra o distingea în forfota cafenelelor, redactiilor si teatrelor. Il făcea să se simta deosebit. Erau apoi 3/ scandalurile pe care le incingeau. Desparțirile și împăcările lor erau zgomotoase. Baudelaire își dorea o amanta despre care să se vorbeasca, una cu o reputatie cit mai proasta dacă se poate, ca sa epateze burghezul, le goujat.Si mai intii de toate, propria familie. Era fericit să stie cit o contraria. A fost gata să plăteasca prețul. S-o suporti pe Jeanne Duval era ceva 
foarte special. Era extrem de dificilă, puțini îndrăzneau să-ți imparta banii, mesele și patul cu ea. Poetul incerca să faca față furiilor ei generate de alcool si droguri. Era si extrem de pretențioasa, costa multe parale și cerea favoruri tot timpul. Cel putin în anii ei de glorie, cind era foarte tinără și rîvnită. 4/ Jeanne Duval il inspira pe Baudelaire. I-a dedicat mai multe poeme, il inspira. În prezența ei avea viziuni poetice, reușea să scrie. Să o spunem – poezia lui geniala, poemele în proză au inceput cu ea. Les Fleurs de Mal ii datoreaza mult. Intre două partide de sex nebun, intre certuri homerice urmate de impăcări siropoase, intre doua beții sau ședințe de hasis, Baudelaire se intimpla să astearnă poemele cu care a schimbat fața literaturii franceze.
As s-a scurs viata celor doi prin in lumea Parisului. Cafenele redacții, apartamente cu chirie, beții, etc. Impreuna aveau o aparitie insolita – ceea ce Baudelaire chiar iși dorea. Nu îi plăcea sa treacă neobservat. Dar anii au trecut, farmecul iubitei s-a diminuat. S-a îngrașat, pielea ei și-a stralucirea…Caracterul ei a devenit tot mai greu de suportat. Scenele erau tot mai frecvente. Nefericirile l-au adus pe Baudelaire in pragul sinuciderii, dar tentativa sa e eșuat. La zece ani de cind au facut cunostinta, poetul iși anunta mama într-o scrisoare că isi părăsește amanta. Motive? Pentru ca nu o mai suporta, pentru că șarmul ei s-a sters, pentru că îl insela cu cine se nimerea… Iși face o problema pentru viitorul ei și se gindeste să îi lase o suma de bani să aibă din ce trăi. Firește ii cere mamei, care îi satisfacea de obicei asemenea cereri. Viata lor ceror doi iubiți ia întorsatură neasteptata cind Jeanna Duval cade bolnava…Este pe jumatate paralizată, Baudalaire – deși erau despartiti – trimite o suma de bani să ii acopere costurile internarii in spital. Nu era simplu, era hăituit de creditori, avea datorii pretutindeni, nu stia de la cine să se mai imprumute. În plus incerca de ceva vreme să gaseasca o inlocuitoare turbulentei lui amante pe care ajunsese sa o deteste… Sufletește, era cît se poate de încurcat.
Desparțirea lor durează 2 ani. La finele acestui interval cei doi locuiesc iar impreuna. Pina cînd el fuge de acasa, nemaiputînd suporta prezența zilnică în apartament a unui pretins frate, mulatru ca și ea, care se instalase la ei. A descoperit că nu ii era frate, ci amant. Lucrurile degenerează. De aici incolo traiesc mai mult separat. Apar totusi perioade cind sunt iar impreună, spre exasperarea mamei sale – devenita d-na ministru plenipotentiar ( ambasador) la Constantinopole si Madrid. Cert, nu pot trăi unul fără celalalt in ciuda a tot ce se petrece urit între ei. Baudelaire nu mai poate suporta viața pariziană unde nu iși gasise recunoasterea decit ca traducator al lui Edgar Allan Poe si unde a fost silit sa-se retragă din cursa pentru un fotoliu în Academie. A contat și amintirea procesului scandalos in care a fost condamnat la plata unei amenzi pentru volumuli iconoclast „Fleurs de mal”(1857). In acelasi an generalul Aupick moare și este înmormintat în cimitirul Montparnasse, unde – zece ani mai tirziu- își va gasi și el loc de odihna veșinică. Se părea că legaturile cu mama -odată rivalul mort- se vor intari. Dar lucrurile nu merg exact asa. Ea părăsește Parisul si se instaleaza la Honfleur in Normandia unde are casa pe malul mării. Aici va poposi și el uneori. Preferă să se refugieze la Bruxelles. Avea de gind să facă ce nu i-a reusit la Paris. Vrea să se bucure de glorie, să fie recunoscut, să ciștige bani cu care sa-si plătească datoriile. Parisul este o etapa incheiata. Aici suferise toate deziluziile, amărciunil, eseecurile și deznădejdile.
La Bruxelles il ajunge sifilisul dobindit in tinerete ajuns in faza finală. E tot mai confuz, ia pastile pe baza de opium, are nevralgii și vomita… Suferă mai multe atacuri. Starea sănătații lui se înrăutățeste vizibil. Medicii sunt sceptici privind vindecarea lui. Constată paralizia (sindrom tipic la sifilisul terțiar). Baudelaire nu mai reacționeaza la stimuli, creierul nu mai functioneaza. Nu recunoaste pesoanele din jur. Este mutat de la hotel la un spital. Doamna Aupick este anunțata la Honfleur si vine la Bruxelles. În spital descoperă ca fiul ei devenise un cadavru viu cu ochi fixi. Nu se poate mișca, a înțepenit și nu poate rosti două vorbe cu sens. Răspunde cu NU la orice este intrebat. Asta amintește vag că fusese un rebel. Doamna Aupick hotărăște sa-și duca fiul la Paris, unde il poate ingriji mai bine. La Paris, camera de spital devine repede loc de pelerinaj. Este vizitat de multe celebritati – scriitori, artisti plastici, critici literari, gazetari, editori. Dar poetul este total absent și nu mai părăsește camera… La 31 august 1867, ora 11 dimineata, (are doar 47 de ani) agonia lui se sfirseste. Este înmormintat la cimitirul Montparrnase la 2 septembrie, încojurat de ultimii fideli.
Mama sa Caroline d’Aupick – atit de iubita de el- se stinge neconsolata 4 ani mai tirziu, 1871 la Honfleur. Nu se cunosc împrejurarile si data mortii amantei de o viata – Jeanne Duval. O mărturie a lui Felix Nadal spune că ar fi zărit-o citav anui mai tirziu de la moartea poetului pe un bulevard, mergind în cîrje, pe jumătate oarbă…E tot ce se știe despre sfirșitul ei.
Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul doi, in pregătire la editura Hyperliteratura.
DESKREPORT