Argetoianu a scris în memoriile sale că Boyle a fost marea pasiune a reginei Maria şi nu Barbu Ştirbei. Iarna 1918 a fost foarte grea – meteorologic, a fost foarte frig. A fost grea militar şi politic de asemenea. Ruşii negociază cu germanii. Armata rusă părăseşte frontul. Puterile Centrale se impun şi cer ieşirea noastră din război. Ultima susţinătoare energică a refuzului de a negocia cu nemţii este regina Maria care vrea război pînă la capăt. Ceilalţi, nu vor să rişte dispariţia României de pe hartă. Nemţii ameninţă cu invazia.
Colonelul Joe Boyle soseşte la Iaşi şi la 3 martie 1918 face cunoştinţă cu regina Maria, cum ea însăşi notează în jurnal. Cine este Joe Whiteside Boyle ? Un aventurier, fiul unui crescător de cai, pe jumătate irlandez. La 17 ani pleacă pe mare, la 30 de ani este superbogat. Are 7 copii. A încercat mai multe meserii. Face avere ca un norocos căutător de aur la Klondike, Dawson şi ţinutul Yukon, în vestul Canadei. Este modelul unui personaj al lui Jack London, pe care de altfel l-a cunoscut. De la Iasi Boyle pleacă la Odessa cu un avion pus la dispoziţie de generalul Berthelot. Misiunea lui este să salveze 60 de prizonieri români. Aici negociază cu Cristian Rakovski, socialist român, devenit bol;evic, apropiat de 
Lenin și Troţki, un schimb de prizonieri. Rusii îi duc în port pe un vapor, Boyle fură vasul de sub nasul soldaţilor roşii. După o odisee, la 1 aprilie 1918 vasul ajunge la Sulina cu prizonierii romani la bord. Aventura stîrneşte senzaţie, Boyle este privit ca un erou la Curtea regală.
Regina s-a retras la Coţofeneşti. Iată cum notează regina Maria apariţia lui Boyle la Coţofeneşti, în refugiul izolat de lîngă Bicaz, aproape de munţii Carpati : “Eram pe punctul de a mă aşeza la masă, cînd auzii un uruit de maşină, o voce gravă, bărbătească acompaniată de o călcătură apăsată pe scările de lemn. Era Boyle! Ce bucurie ! Am sperat in secret că el va veni, dar nu convenisem nimic.
Boyle a fost ultimul membru al misiunii militare a Antantei, cînd s-a retras la cererea Puterilor Centrale după pacea de la Bucuresti. A rămas pe peronul de la Iaşi s-o protejeze pe regina Maria.
La 18 iunie Boyle se întoarce cu avionul la Chişinău. Aici face un puternic atac de cord chiar ziua sosirii pe aeroport. Regina îi trimite medicul ei personal. Boyle nu îşi va reveni niciodată deplin. Va avea un tremur al mîinii drepte şi dificultăţi de scriere tot restul vieţii. Dacă ar fi avut o constituţie mai puţin robustă, ar fi murit. În jurnal Maria notează ” Oare m-a părăsit Dumnezeu ? De ce el ? Oare nu-mi mai rămîne nimeni drag, totul se prăbuşeşte în jurul meu, nu mai am nici un sprijin, nici o salvare, nici o speranţă ? De ce ? De ce ? “(18 iunie 1918) “ Sînt rîndurile unei femei îndrăgostite.
După şase săptămîni, cînd starea sanătăţii lui Boyle e ceva mai bună, regina îl aduce la Bicaz şi îl îngrijeşte cu devotament. Sunt zilele cele mai bune zile ale iubirii lor. Vizitează împreună satele, văile, pădurile. Amîndoi sînt mari iubitori de cai. Boyle treptat redevine la ocupaţiile lui, face planuri e prezent la Curte. Se amestecă în zilele reunificării cu Basarabia şi Bucovina. Este un antibolşevic convins, vrea să plece voluntar în Crimeea să lupte alături de generalul alb Wranghel.
Ce spune Ferdinand de aceasta poveste? Nimic deosebit. El a privit mereu amorurile nevestei reginei cu toleranţă. Mai curînd Barbu Știrbey, cel trădat, iubitul reginei încă din 1909, este frustrat. Cum priveşte Maria relaţia dintre sotul ei, regele Ferdinand şi colonelul Boyle? ” Sînt îngrijorată cînd îi las singuri. Boyle este atit de sigur pe el în tot e intreprinde. Cînd crede că are dreptate în ceea ce face e gata să se bată pentru ideile sale zece ore în şir, pînă are cîştig de cauză. Aceasta insistenţă îl scoate din sărite pe Nando. Nu poate să suporte să fie constrîns către o decizie chiar dacă ea ar coincide cu ce a decis înainte. Are oroare să acţioneze şi îi respinge pe care care îl obligă să-şi facă datoria. Boyle pe de altă parte nu suportă convenţiile sociale…Confruntările lui cu Nando mă îngrozesc şi mă amuză în acelaşi timp şi mă tem să nu ajungă să se bată într-o bună zi, ceea ce ar fi foarte regretabil…Avem nevoie de un om ca Boyle, dar cred că se înşală în 
privinţa lui Nando…” noteaza in Jurnal, 23 octombrie 1918. Disputele de care vorbeşte Maria, sunt în legătura cu aventura prinţului moştenitor, care cu o luna înainte, în septembrie 1918, a dezertat şi a fugit la Odessa cu Zizi Lambrino.
La 11 noiembrie 1918 kaiserul Wilhelm al doilea, Germania capitulează. Întreaga situaţie a României se schimbă. Curtea regală se întoarce la Bucureşti şi se instalează în vechiul Palat regal şi la Cotroceni. Regele este primit triumfal de bucureșteni. Ferdinand este mai popular ca oricînd. Maria este din nou regină la ea acasă într-o țară care a ieșit victorioasă din război, dar cu răni greu de vindecat. Abnegaţia reginei prin spitalele cu răniţi, curajul arătat pe front, o fac să se bucure de simpatii. Poporul o iubeşte. Ea a fost o aprigă susţinătoare a intrării în război de partea Antantei. La Iaşi s-a opus păcii separate cu Puterile Centrale.
În martie 1919, regina Maria face o vizită la Paris, unde conferinţa de pace se blocase. Cererile românilor nu sunt acceptate decît în parte. Regina vine sperînd să îmbunătățească poziţia Bucureştiului la negocieri. Cei doi, Boyle şi regina Maria, se cunoscuseră cu un an înainte. Boyle se află la Paris, marginalizat. Stilul său impetuos, direct, îi creează destule animozităţi. Totuşi el face cîteva servicii României, cum ar fi obţinerea unui împrumut din partea Canadei, bani de care era nevoie pentru refacerea ţării. Borden, primul ministru al Canadei îl numeşte însărcinat cu afaceri la Bucureşti. El trebuia să supravegheze felul cum se distribuiau ajutoarele către 
România și să promoveze comerţul între cele două ţări.
Regina soseşte la Paris, gara Lyon, la 5 martie 1919 şi e cazată la hotel Ritz, în piaţa Vendome. Preşedintele vine s-o viziteze la hotel. Presa scrie mult despre vizită. Regina e frumoasă, e aliata Franţei; în vremuri grele se ţinuse bine. Il intîlneşte și pe fostul președinte Aristide Briand. El era preşedinte în 1916 cînd România a semnat intrarea în război alături de Antanta. La 6 martie se vede cu primul-ministru, George Clemenceau. Două zile mai tîrziu merge la Elisee pentru a-l vizita pe preşedintele Poincare, care îi înmînează Legiunea de onoare. Pleacă la Londra pentru a-l intîlni pe vărul ei George al V-lea. Regele şi regina vin s-o întîmpine la Gara Victoria. Aici îl reîntîlneste pe colonelul Boyle. Revine apoi la Paris pentru a se întîlni cu 
președintele american Woodrow Wilson, care nu susţine cererile României la Conferința de pace.
Revederea cu Joe Boyle schimbă ceva din ce era povestea lor de la Coţofeneşti și Iasi. Diferenţele sociale dintre ei acum se văd. Ea este regina unei țări europene. El rămîne un om cu statut echivoc. Izolarea, disperarea reginei, care îi apropiase, cînd ea avea nevoie de sprijin, dispăruseră. Succesul ei la Paris și Londra pare să sublinieze distanţa dintre ei. Sunt apoi anturajele care nu privesc cu ochi buni relația celor doi. Protocoalele, aparențele trebuie păstrate. Într-un sat din Moldova, departe de ochii lumii, nu prea au avut de ce să se teamă. La Paris, la Londra, chiar la Bucureşti, aceste aparenţe erau imposibil de păstrat. Totuşi povestea de dragoste continuă.
Armata română – în timp ce Conferinţa de pace se ţinea la Paris, iar regina se întorcea în țară – ocupă Budapesta. Scopul era de a înăbuşi revoluţia bolşevică. Prinţul moştenitor Carol, participa la expediţie, ţinut departe de Zizi Lambrino, morgantica lui soție. Boyle revine la Bucureşti, de data asta ca diplomat canadian. Datorită relațiilor lui la Curte, devine un personaj influent. Face plimbari călare cu regina, se văd la Cotroceni. Refacerea României solicită multe fonduri, investiţii străine, dar perspectivele ţării sunt foarte mari. Speranţele după Unire la fel. Trecerea pe care o are Boyle îi deschide multe uşi. Regina este prinsă în tot felul de acţiuni, este preocupată de căsătoriile celor trei fiice ale ei. Carol, a fost trimis să facă înconjurul lumii. Situaţia este însă încurcată pentru că Zizi 
Lambrino a născut un copil iar Carol l-a recunoscut, fapt care va naşte numeroase procese mai tîrziu. La Bucureşti, Joe Boyle apare mereu în anturajul reginei.
Joe Boyle se implică în afaceri ca reprezentant al firmei Royal Dutch Shell în România. Continuă să poarte uniforma de colonel onorific, deşi Guvernul canadian i-a interzis. Treptat între el şi regină se instalează o distanță. În august 1919 Boyle a primit ordin de la Ottawa să închidă misiunea şi să se întoarcă acasă. El refuză, deşi stipendiile îi sunt tăiate. Unii au văzut aici faptul ca nu se poate despărţi de regină. Alţii, că afacerile lui începeau să devină importante. Cum în Canada era ruinat, nu îi rămînea decît să reuşească la București. Presa românească nu îl priveşte cu simpatie. Apar articole critice. Influenţa lui a stîrnit destule gelozii. Zvonurile circulă insistent. Sunt şi multe rivalităţi. Concurenții pe piaţa de petrol din România, mare producator în acel timp, doresc eliminarea acestui rival influent. Este acuzat că serveşte interesul lui privat și nu misiunea dimplomatică, sau că slujeşte mai mult patronii din industria petrolului, ale Shell-ului şi Aale ngliei, şi mai puţin România. O altă chestiune este dacă a fost agent britanic de informaţii. Contra Rusiei bolşevice se pare că jucase acest rol în 1917-19. Dar în România? Dacă ne raportăm la dificultăţile sale cu propriul lui Guvern se pare că răspunsul este nu.
La Bucureşti, cercurile de afaceri românesti şi străine il marginalizează. Cu sănătatea stă din ce în ce mai prost. În iunie 1920, reginaMaria îi spune că ar fi bine să plece din ţară. Şi nu este singura. Presa, politicieni importanți, personaje din anturajul Curţii ii cer același lucru. La 20 octombrie 1920 pleacă în Crimeea să îi combată pe bolșevici. De aici îi trimite o scrisoare reginei ” Doresc să fii fericiră. Este tot ce pot să îţi spun.” În Crimeea haos şi război civil. Generalul Wranghel a fost înfrînt. Boyle ajunge la Odessa în plină retragere a Armatei albe, ultima care mai rezistă bolşevicilor. Se retrage la Constantinopole.
În decembrie revine la Bucureşti, unde regina îl primește. De Crăciun pleacă la Paris pentru afaceri cu petrol. În aprilie 1921 Boyle este angajat de Royal Dutch Shell să reprezinte compania în Caucaz. Trece prin Bucureşti în drum spre Constantinopole. Regina Maria îl 
invită la castelul Bran. La începutul lui iulie 1921 Boyle se desparte de regină. N-o va mai revedea niciodată. La 21 octombrie Boyle îi scrie: “”Ţi-a fost imposibil să păstrezi lîngă tine vechiul prieten. Am plecat. Nu mă lăsa să devin o fantomă în viaţa ta. Nu-mi datorezi nimic. Ai fost generoasă şi îţi sunt recunoscător. Te iubesc. Gîndeşte-te la asta.” Dar relaţia lor este terminată.
În 1922, Boyle ca reprezentant Shell, se află în Caucaz. Bolnav, trebuie să fie transportat la Constantinopole. În drum spre la Londra, unde va fi internat intr-o casă de odihnă a vizitat-o pe Elisabeta, regina Greciei, fiica reginei Maria. Nici afacerile nu îi merg bine. Shell il concediază.
Moare la 13 aprilie 1922. Regina Maria nu l-a uitat. Lespedea romanească de la cimitirul Hampton Hill a fost executată la cererea ei. A fost marea ei iubire.
STELIAN TĂNASE