1.
Pe la sfirșitul anilor 60/începutul anilor 70 mă duceam destul de des la Cinema Melodia la Lizeanu. Aici am văzut prin 1971/2 Love Story un film după o carte care a rupt librăriile peste tot in lume, un romănaș de 150 de pagini. scris (prost) de un prof de latină, Erich Segal. Nu-mi plac melodramele și nu am vrut să mă duc în ciuda succesului.Toata lumea in oraș vorbea numai de acest film cu Ali MacGraw și Ryan O’Neill, care jucau rolurile principale.
Dacă te întîlneai cu cineva – in loc de salut te întreba dacă ai văzut nu daca ai citit ultima cuvintare a lui Ceaușescu, (România traversa revoluția culturală de inspirație maoistă). Te întreba dacă ai văzut Love Story și ce părere ai. Dacă îl văzusei mai aveai o șansă la stima respectivului, dacă nu, eh, mai aveai de tras. Sub o așa presiune, rugat și de prietena mea de atunci, m-am dus să-l văd, cum am zis, la cinema Melodia. Nu eram într-o stare prea optimista, căzusem admiterea la facultate și șomam, îmi faceam gînduri ce să fac mai departe. Pe atunci acest examen era extrem de restritiv, dădusem cu vreo 20 pe loc. Multe depindeau in viata de asta.
La film firește lumea s-a călcat in picioare. Sala arhiplină. Mulți în picioare, pe scări, rezemați de pereți. In jurul caselor de bilete afară roiau bișnițarii care vindeau la suprapreț. Cumpărau teancuri în ințelegere cu tipii de la cinema care le furnizau, ca întotdeauna cind rula un film cu cerere mare. Milițianul era și el parte, cu procent în afacere și privea impasibil ce se întîmplă. Știind figura (eram un obișnuit al acestui cinema) am ajuns la vreme, mi-am luat bilete de la casă. Am zăbovit într-o cofetarie alăturata (plăcere azi interzisă din cauza unui diabet) cu savarine, pepsi, baclavale sau ce o fi fost. Cind s-a apripait ora inceperii m-am inghesuit in hol sa intru la filmul minune
Primisem niște locuri proaste dar nu am făcut nazuri, trebuia să văd filmul în toată acea isterie. Am stat in primul rind. Filmul era pe cinemascop. Mi-am plimbat 90 de minute privirea de la un colț la altul al ecranului pînă mi-a ințepenit gîtul. Am privit figurile supradimensionate ale actorilor. etc. O vizionare cum să zic, vai de mama ei. Scenariul avea o intrigă subțire. Doi studenți care se amorezează dar în final fata face cancer și moare. Melo absolut. Asta pe fundalul că ei veneau din straturi sociale f. diferite. Părinții 
lui din establishment, bogați, familie bună, nu au dorit-o. Eroul fuge de acasă, se căsătoreaște cu fata iubită, săracă, frumoasa, deșteaptă, plină de farmec. Fiul este renegat de tatăl autoritar etc.
Love story a fost un film care a făcut mare succes pentru că a evitat să redea cadrul social și politic al acelor ani. Nicio vorbă despre ce se intimpla de fapt. Despre criza majoră a societății americane. America era devastată de războiul din Vietnam, de mișcarea impotriva războiului, de marșurile pentru drepturile civile, de mari violențe. De droguri, de mișcarea hippy, flower power, de proteste, de Woodstock, de revoluția sexuală adusă de pilulă. În plus de asasinate – cei doi Kennedy, Martin Luther King etc. America se găsea înaintea megascandalui Watergate. Așa că filmul era un basm. Intrai în sală ca să uiți de ex că s-ar putea să te trezesti in cutia poștala cu ordinul de incorporare pentru Vietnam, sau să fii instiințat că fratele tău a murit acolo de glonț luptind contra comuniștilor Vietcong (eventual fabricat in Romania). Rețeta a fost asigurată. Era o poveste anistorică. Se înțelegea la fel la București, la Buenos Aires, la Berlin, la NY. Ajungea să vezi la finalul filmului. Cind se aprindeau luminile și toată lumea plingea, unii în hohote.(VA URMA)
Copyright www.stelian-tanase.ro
„Love Means Never Having to Say You’re Sorry” – era citatul cel mai în vogă în clasa noastră de a XII-a. Romanul îl citisem în engleză, la sugestia unui tânăr profesor care ni-l şi împrumutase. Peste un an, o colega din anul Ide facultate era promovată la examenul de analiză matematică pentru că îi spusese sincer profesorului – un academician sensibil si cu simtul umorului – că nu putuse învăţa pentru că văzuse filmul şi plânsese zile întregi!