In numărul de miercuri, 11 decembrie 2019 revista săptămînală „Observator cultural „publică sub semnatura cronicarului revistei Cristina Manole un articol elogios dedicat romanului ” Marele incendiator. Cronica unui fapt divers” apărut in aceasta toamnă la editura Corint. Iată textul –
„Sînt scriitori pe care marele public îi știe din citite. Alții sînt cunoscuți pentru că apar la televizor foarte des. Sînt și cazuri cînd cele două categorii se conjugă. Stelian Tănase face parte dintre aceștia. Născut în 1952, debutat înainte de 1989 cu romanul Luxul Melancoliei (1982) – dar și cu alte două cărți respinse de cenzura regimului comunist, absolventul de filozofie nu este asimilat de grupul optzeciștilor validați in corpore de critica de întîmpinare a epocii. Nu știm de ce, dar știm că singurul criteriu care funcționează în România e lipsa de criterii. Va face carieră literară de unul singur, alergînd pe un culoar unde după 1989 se înmulțesc competitorii. Publică literatură și nonficțiune autohtonă, face traduceri cu duiumul. Stelian Tănase a reușit să iasă mereu în față, fără să fie susținut de vreo grupare influentă din establishmentul nostru cultural-literar. În 30 de ani de postcomunism s‑au adunat volumele în dreptul numelui lui. Ultima apariție, lansată la Gaudeamus, este romanul Marele incendiator. Cronica unui fapt divers (Editura Corint Books, 2019). O carte foarte tare, cool, ce mai, în care exersarea diverselor registre stilistice se combină abil cu (re)prezentarea și analiza severă a societății românești. Un roman tensionat cap-coadă, cu suspans, ritm și rimă, fraze scurte, sacadate și cu nerv, unde faptul divers de la care se pleacă – incendierea unor mașini de lux – este abil încadrat în uriașa magmă a vieții sociopolitice. Un București de coșmar, incendiat, la propriu și la figurat. „Cronicarul înregistrează tot“, ni se spune la pagina 125 și ni se oferă și explicațiile de rigoare ce stau ca un incipit, dincolo de moartea unui cățel, la faptele consumate. „Tinerii de azi se înhăitează doar ca să facă rău“, corect, făptașii nu sînt de la periferie, ci „copii de bani gata, se distrează“, e posibil, de ce nu, naratorul știe ce știe – și noi la fel, și mai aflăm ceva, nu lipsit de temei, „periferia Bucureștiului este o bombă socială cu ceas“, wow, e tare ce scrie la gazeta Aurora, din care citează vocea auctorială omniscientă și omnipotentă, „mahalalele au idolii lor, tinerii s-au radicalizat și se organizează“, vedem și noi fel de fel de pățanii teribile la televizor, furturi cu violență, tîlhării, violuri, consum de droguri, abandon școlar, șomaj, violența face ravagii în toate formele, „revolta unei generații mocnește, lumea va ieși 
în stradă“. Un sever avertisment, dincolo de povestea în sine și de materialul epic, variat și imens, vastă panoramă a tuturor deșertăciunilor, aglutinat cu multe ingrediente ale jurnalismului de fapt divers, prelucrate abil de un analist politic și transformate în epos de un ingenios povestitor. Stelian Tănase reușește un roman mare, sub toate aspectele, care poate satisface pretențiile unor cititori dornici de senzații tari: totul e urît în preajmă (politicieni și polițiști corupți, hoți și prostituate la tot pasul, mizerie și lux deopotrivă, Pantazi și Pena Corcodușa aduși la zi etc. Limbajul frust și argoul sînt utilizate abil, dau culoare și pastă epică unor plutoane întregi de personaje pitorești din toate straturile sociale. Un București incendiat literar de un scriitor pus pe fapte mari, care și-a găsit tema și mijloacele specifice s-o fructifice. „Generația mea cuprinde doi prozatori excepționali, Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu, și un singur romancier în adevăratul sens al cuvîntului, Stelian Tănase“, ne spune sec, de pe coperta IV-a, un prozator care știe ce spune și scrie: Gheorghe Crăciun. Credem însă că după ultimele sale trei-patru volume publicate, Stelian Tănase ar putea fi alăturat, fără mari opinteli, celor doi prozatori excepționali amintiți de Gheorghe Crăciun.”
CRISTINA MANOLE
https://www.