ODĂ TRASEIȘTILOR de TOMA ROMAN Jr.

By 12 septembrie 2012Zona Libera

Cum deja au început să se agite apele de partid pentru ocuparea, la iarnă, a unor colegii cât mai bune, la o primă vedere cei mai avantajați par deputații și senatorii titirez, care s-au tot plimbat din loc în loc.

După cum am aflat ”pe surse”, la USL, santajiștii și trișorii înregimentați în banda numită UNPR își vor conserva colegiile în care au fost aleși legislatura trecută. Probabil, s-a ajuns la soluția asta surprinzătoare după ce Gabi Oprea și compania au condiționat sprijinirea guvernului Ponta în parlament de primirea locurilor dorite. În felul ăsta, se va demonstra că nu contează prea tare pe câte trotuare politice te-ai prostituat că tot cazi pe un fotoliu capitonat, dacă știi să faci presiuni când trebuie.

La PNL, e simptomatic cazul junelui Prigoană. După o încercare eșuată de a intra în parlament drept candidat al partidului tăticului, domnul Honorel a făcut un calcul simplu. Cum oamenii lui Băsescu, oricum s-ar numi ei acum, au suferit o cădere liberă, era dificil pentru el să prindă un colegiu bun, în dauna unor baroni, ochelariști cu pretenții de guru sau dame blonde, așa că s-a lipit la liberali. Habar n-am exact cât și ce a promis micro-Prigoană peneliștilor, dar știu că emite pretenții pentru un colegiu în Sectorul 2 (cel ocupat în prezent de Toader Paleologu) sau pentru unul sigur, într-o zonă dominată de USL prin țară. În prima variantă, am urmări o foarte interesantă luptă, ca într-un roman de secolul XIX, între un aristocrat și un parvenit. Călin Popescu-Tăriceanu a spus, printr-o glumă amară, că mai lipsește Bahmuțeanca în PNL. Eu cred că doamna Adriana (exact așa, ca la OTV) ar trebui să se bage să candideze la PPDD. Așa s-ar reuni toată familia, din trei direcții diferite, la Casa Poporului și al nu știu câtelea divorț între Prigoană-tatăl și mama lui Maximus ar avea happy-end.

Cum, la noi, s-a ajuns la performanța ca unii din barca puterii, izolați în propriile partide, dar în pericol să nu mai prindă ”coledzi” să meargă sărind de la socialism la liberalism, la opoziție, e interesant de văzut ce vor face bazacii, bâzdâcii și oamenii cu nume de vodcă proastă aterizați în gulașul lui Ungureanu. Probabil, importatorul de Ferrari și fostul discipol al lui Ion Iliescu vor prinde parlament, că doar nu au devenit degeaba apostoli ai fostului premier.

Una peste alta, dacă te uiți la tot spectrul politic, poți să tragi concluzia că e bine să te tot deghizezi de la caz la caz, în funcție de interesul personal și că trăim într-o țară unde curvăsăria e ridicată la rang de politică subtilă.

 

 

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

Spune-ți opinia, fă-te auzit!