1895,10 noiembrie, Alexandru Odobescu moare la București (n. 1834) după o supradoză de morfină luată cu două zile înainte. Mai încercase să se sinucidă tot cu morfină cîteva zile mai devreme dar ratase din cauza dozei insuficiente. Iată povestea.
Date biografice. Născut în 1834 la București ca fiu al colonelului, apoi general, Ioan Odobescu. Alexandru Odobescu a murit la 10 noiembrie 1895, sinucigîndu-se cu o supradoză de morfină pentru o femeie cu 30 de ani mai tînără, Hortensia Racoviță ( Keminger – ca fata, n. Brăila,1864 ). Acesta este pe scurt dosarul. Doamna nu era chiar o naivă. Avea 30 de ani și fusese deja măritată de două ori. Prima dată în 1885 cu Alexandru Davila, fiul doctorului Carol Davila, dar căsătoria se terminase cu un divorț în 1888. Apoi s-a căsătorit cu 
Dumitru Racoviță, secretarul personal al lui Titu Maiorescu, care o lăsase văduvă la numai doi ani după căsătorie. Hortensia Racoviță era profesoară de geografie, se pare capabilă, devreme ce scria, publicase și un manual. etc. Femeie frumoasă, cu mulți adbiserica Alba Postavarimiratori. Unul dintre ei a fost nefericitul Alexandru Odobescu.
Personajul lui Odobescu este f. interesant. Provenea din clasa boierească, cu moșii în Teleorman. A făcut studii la București și Paris. Era un estet, am spune, chiar un dandy sau un playboy, un om al voluptăților. Era un bărbat frumos, un afemeiat. Era un boem, dar nici ambițiile 
nu i-au lipsit. Datorită relațiilor de familie a încercat în politică să își facă o carieră, dar nu a fost suficient de tenace. A primit diverse sinecuri de la rude, guverne, etc. Uneori chiar posturi importante, cum a fost cel de la legația din Paris, de unde a fost demis de primul ministru Ion C. Brătianu (rudă indepărtată prin mama lui Obodescu, din familia Caracaș) pentru risipă. A fost mai harnic la scris. “Pseudokinegeticos” e o carte bună, dar nu o capodoperă cum s-a spus. A scris o monografie a tezarului de la Pietroasa. Avea cunoștinte vaste în domeniul arheologiei, și chiar s-a pasionat de săpături și cercetări diverse. A ținut și un curs la Universitate. A fost pentru un timp directorul Teatrului Național etc. S-a plimbat prin multe posturi, fără să prindă cheag undeva.
Azi dă impresia că nu își găsea locul. Aparținînd elitei prin naștere, avînd o bună educație și putea să facă orice fel de carieră. Nu s-a decis niciodată definiticasa oteteleseanu 4v pentru ceva anume – scris, arheologie, politică, diplomație. A fost un hedonist. I-a plăcut mult luxul, ceremoniile, decorațiile, uniformele, rangurile, să se frece de lumea bună. A fost nu doar un estet și un grandoman, dar și un închipuit. A fost ruinat întii de toate de luxul în care s-a complăcut. A trăit la un nivel pe care însă nu și l-a putut permite. Era foarte cheltuitor. G Călinescu observă bine că era un personaj 
balzacian, mereu îngropat în datorii. Creditorii il urmăreau peste tot ca să-și recupereze împrumuturile.
S-a căsătorit în 1858 , la 24 de ani, cu Alexandra ( Sașa ) Prejbeanu, o femeie frumoasă, cu nume și avere. Era fiica naturală a lui Pavel Kiseleff, general rus, fostul guvernator al Principatelor Unite. Era unul din cei șase copii făcuți cu Ruxandra Băleanu. Țarul nu le-a permis să se căsătorească chiar dacă cei doi au trait pînă la moarte impreuna în Rusia si la Paris, unde Kiseleff a fost ambasador. Asta a făcut ca progeniturilor să nu li se recunoască rangul princiar. Copiii au fost înfiați de familii din Țara Românească.
Cei doi Odobești, Sașa și Alexandru, au avut un singur copil, Ioana. Mariajul celor doi a funcționat bine trei decenii. Fidela și răbdătoarea Sașa Prejbeanu firește a închis ochii la aventurile amoroase ale soțului ei. A plătit mereu datoriile pe care soțul ei le făcea. Ca efect, a scăpătat, trebuind să își vînda casele, moșiile. Și Obobescu a sărăcit, a rămas în cîțiva ani fără avere. Toată viața nu a facut decit să fugă de creditori- bănci, rude, amici – care au făcut imprudența să îl împrumute…
O altă chestiune care a existat între cei doi era dependența lui de morfină. Cu timpul această dependență a crescut. Era o un viciu costisitor chiar și pentru el. Starea lui de sănătate s-a depreciat. Imbătrînea urît, solicitînd cunoștintelor posturi și sinecuri, împrumutindu-se diverse sume, curtînd femeile, injectindu-și morfină. Pe acest fond a intervenit pasiunea pe care a făcut-o pentru Hortensia Racoviță. Chiar el definit-o într-o scrisoare de adio, „adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar al vieţii mele”. Repede aventura devine cunosc
ută în București, orașul epocacel mai indiscret și bîrfitor din cîte există. Odobescu, prea bătrîn pentru o intrigă amoroasă cu o femeie tînără, dă naștere la discuții. Odobescu se pune intr-o postură ridicolă. Respectul pentru el, om batrin, intelectual cu merite, om cu suprafață în societatea romanească, se risipește rapede Lumea rîde de el. Odobescu s-a aflat într-o postură ridicolă. Sasa Prejbeanu crede intii că e vorba de o simplă aventura, mai trecuse prin episoade asemănătoare. De data asta insă e serios. Odobescu iși plasează nevasta și fiica la Curtea de Arges, departe de tribulațiile lui amoroase. Sașa Prejbeanu află chiar de la el că este iremediabil îndrăgostit de Hortensia Racoviță. Mai mult chiar, Odobescu o roagă să ivorțeze și să mijlocească pentru el o căsătorie cu amanta ingrată., “femeia pe care o dumnezeia”, cum a scris într-o scrisoare. Omul iși pierduse mințile probabil de la morfină, din pasiune, de la hăituitul continuu al creditorilor, de bătrînețe.
În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895, încearcă să se sinucidă. Nu reușește, doza fiind prea mică. Sau a fost o simulare ca s-o determine pe iubita care il respingea să se întoarca la el !? Nu știm, putem doar să facem presupuneri. Cert este Hortensia Racoviță nu se arată impresionată de suferințele adoratorului ei aflat la vîrsta a treia. Cîteva zile mai tîrziu, la 8 noiembrie, Alexandru Odobescu face o nouă tentativă de suicid în aceeași manieră, luînd morfină în casa unde locuia din strada Cuza Vodă nr 5 nr.
De data asta a reușit. A murit două zile mai tîrziu, la 10 noiembrie 1895.
Caragiale a scris un articol legat de această împrejurare tragică dar și stupidă, despre postura lui Odobescu„ “amant ridicul şi batjocorit”… Trist sfirșit pentru un om fălos, bărbat chipeș, educat, cu multe talente. A ratat prin dezlînare și ușurință. Poate pentru că era prea dotat, superdăruit de la natură. A putut face orice pină la un moment dat în lumea românească. A cedat la final, cum chiar el a scris în scrisoarea de adio, în fața „uşurinţei şi vulgarităţii simţurilor”. (fișă de roman – Partida de vinătoare )
STELIAN TĂNASE