PENTRU UN PUMN DE DOLARI

…l-am văzut la cinema Gloria in anii 60. Un film avea căutare cînd se făcea speculă cu bilete la intrare. La caserie nu se mai gaseau, dar la citiva pași interlopi înfipti pe la usi îți ofereau cite vrei la suprapreț. Plăteai o dată pînă la de trei ori biletul. Degeaba se învîrtea milițianul prin zonă, era de kiki, era înțeles cu speculantii. Avea și el partea lui din comerțul clandestin. Se vindeau in fata cinematografului – niciodata inauntru – bomboane agricole, (semințe de floare soarelui si dovleac ), corn flakes, susan, acadele, giugiuc. Gumă de mestecat de contrabanda strigata asa de vinzator – Ia Ciunga! Care vrei ciunga!!! O dau ieftin! Negustorii ambulantii aveau instinct cinefil si un mare simt al afacerii. Apareau roi numai cind se aducea un filme tare, cu „bătăi”- care umplea sala pină la refuz. Un block buster zicem azi.

Mai ales la spectacolele de seara era omor, lumea se călca in picioare, de ex. cind rula „Spartacus”, ” Cleopatra” ,”Angelica marchiza ingerilor”sau „Clanul sicilienilor”…Nu stiu cit frecventa această lume aparuta după razboi din strafundurile societatii romanesti, din periferii. Insuficient educata, proletarizata, cenusie, indobitocita de propaganda de tip sovietic. Dar la film mergea in masă. Era o distractie populara, ieftina – pe buzunarul si intelegerea „omului nou”. Avea ce vedea – un scenariu palpitant, vedete cu ghiotura, filme de mare montare, colorit. Si totul pentru numai 4 lei. La teatru costa de 5 ori mai mult si era un spectacol care cerea o anume educatie. Era dificil de inteles, pretentios. Dupa 8 ore de munca grea nu prea iti ardea. Voiai doar sa te descarci nervos, sa te amuzi. La teatru nu avea momente de suspens, nu se aplauda aiurea-n tramvai, nu se tropaia, nu se vorbea tare, nu puteai sa-ti saruti gagica. Intunericul salii de cinema fiind un ascunzis perfect pentru mici tentative erotice. In plus, sălile de teatru din Bucuresti se gaseau toate in centru. Departe de Cinema Gloria – aflat cam la mama dracu. Mincai o piine pina-n bd. Magheru.

Am aflat despre „Pentru un pumn de dolari’ si ca joaca la Gloria, aproape. Gloria era un cinematograf nou, pe strada Baba Novac, peste drum de lacul IOR (ex-Flax). Era modern – prezentat ca” o mare biruință a regimului socialist din tara noastra” care se ingrijea sa ofere cultuta&distractie populatiei. Imaginea noii sali de cinema apărea uneori pe prima pagina a Scînteii – la 23 august si 1 mai. Imi amintesc si o imagine pe coperta color a revistei Flacăra – cu oameni tineri, frumoși, îmbracati la ultima moda, ca niste manechine, care se pregăteau fericiti să intre la film. Se farda gros realitatea. Propaganda nu se oprea nicio secundă, ca în bancul iubit de Stalin -despre „dușmanul care nu doarme niciodată”.

Gloria fusese ridicat în cel mai mare cartier Balta Albva – mai mare chiar decit un oras mare cum erau Cluj sau Timisoara. Se oferea oferea circ locuitorilor. Pîine oferea industria din jur – fabricile IOR, Titan, 23 August, IMUAB, Republica, etc. care țineau ocupată forta de muncă. In aceiasi ani -60 – nu s-a ridicat nicio biserica sau spital in tot cartierul. Pe Baba Novas, axa cartierului, Ceausescu avea sa-l plimbe pe Nixon citiva ani mai tirziu, într-o decapotabilă. M-am grăbit să ies să îl vad și eu pe președintele american. Lumea aplauda și scanda fără să fie imboldită de tovarașii de la propagandă cu megafoane cu aplauze si scandări înregistrate si date prin difuzoare. Asa ceva nu se mai văzuse de la vizita lui De Gaulle la care am fost scosi cu tot liceul pe Kiseleff în mai 68. Cert, populația Bucureștiului era pro-americana, pro-occidentală. Ii detesta pe ruși și îi era frica de ei. Toți știam (chiar și copiii) că situația României – de țară prizonieră în lagărul socialist – se datora Kremlinului. Fără acest factor, am fi fost un popor liber. Nimănui nu îi plăcea comunismul, chiar dacă destui se mutaseră în blocurile curățele de pe malul lacului IOR, cu apă curentă, balcoane, lumină electrică, și-și cumpăraseră în rate televizoare, aragaze, frigidere. Unii chiar și „mașină mică” – un Fiat 600 sau 850, un Renault Gordini sau o Skoda.

Cinema Gloria s-a deschis cu un film cu comuniști „Duminică la ora șase” făcut de Lucian Pintilie. Era o avanpremieră cu sala plină dcu elevi adusi de la scolile din jur. Cum am scris, propaganda funcționa fără răgaz. Cinema Gloria era plasat într-un complex comercial nou-nouț, cu cîteva magazine, un restaurant, cofetarie, coafor/frizerie, farmacie. Dar elementul central era sala de cinema. Rulau filme începind cu ora 9,30 pină aproape de miezul noptii. Avea holuri mari, o sală modernă, în pantă, cu vreo 800 de locuri pe scaune confortabile. Avea aparate de proiecție silențioase și ecran caleidoscop. Se vedeau filme tehnicolor. Proletariatul din zonă avea de ce să fie mulțumit. Părea a fi tratat cu respect si că avea beneficii din partea conducatorilor iubiți. România trecea în anii 60 printr-o perioadă de asa-zisă liberalizare. Se aduceau filme occidentale. De producții Mosfilm, Defa Berlin sau Barandov/Praga – nici vorbă.

Nu putea să-mi scape „Pentru un pumn de dolari”. Gașca de la colțul străzii din care făceam și eu parte vorbea despre film și despre un pistolar jucat de un actor american necunoscut – Clint Eastwood. Era senzatia acelui an, toți am devenit peste noapte fanii lui. Încercam să mergem ca el, să vorbim ca el, să privim ca el. Imi plăceau western-urile, văzusem deja citeva la cinema Aurora (ex-23 august, ex- Florida). „Ultimul tren din Gun Hill” ( cu Kirk Douglas si Anthony Quinn, ) și Cei sapte magnifici (Yull Bryner, Steve Mc Quinn ) – erau preferatele mele.

Regia o semna italianul Sergio Leone, (în anii 80, am văzut pe video „Once upon a time in America” – tot de Sergio Leone, care mi-a plăcut mult). „Pentru un pumn de dolari” era film de acțiune, un western ( western spaghetti facut de italienila Cinecitta), dar era mai ales un film de atmosferă. Multe tăceri, tensiune maximă de la prima secvență, peisaje deșertice, suspans și iar suspans. De neuitat chipul tăbăcit de arșiță, enigmatic, al lui Clint Eastwood. Imi plăcea că vorbea printre dinți, avea sictir. Privea cu ochii mijiți prin fumul țigării. Am văzut „Pentru un pumn de dolari ( și celelalte două serii, firește) de mai multe ori. Obiceiul mi-a rămas. Filmele care-mi plac le văd de mai multe ori. Azi cind scriu această evocare obiceiul imi prinde bine pentru că îmi amintesc mai exact filmele vazute in acei ani.

Fragment din volumul de amintiri si evocari „Sunt un copil al războiului rece”, in curs de redactare.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT