REPLICA LUI CRIN ANTONESCU DATĂ ASEARĂ LUI TRAIAN BĂSESCU

antonescu romania tvnet”Doamna Nuland a transmis un mesaj public în România, un mesaj corect, cât se poate de corect. Doamna Victoria Nuland s-a referit la preocuparea SUA pentru statul de drept, la caracterul democratic al regimului politic din România. Fără nici o îndoială, preşdintele ţării, oricare ar fi el, are dreptul de a face o pledoarie pentru apărarea statului de drept… Traian Basescu, in aceasta seara, a fost foarte flagrant, s-a erijat intr-un supraemisar al Guvernului SUA, spunand cu totul altceva decat ne-a spus foarte limpede dna Victoria Nuland. Dna Nuland si nici un alt reprezentant al Guvernului american nu au sugerat vreodata, oricat de abil, ca Romania este cu un picior in prapastie sau ca este pe marginea prapastiei. Niciodata vreunul din partenerii oficiali ai Romaniei nu au evocat starea de izolare a Romaniei sau iminenta unei asemenea posibilitati”… „Fara indoiala ca in mesajul sau dna Victoria Nuland s-a referit, explicit, la preocuparea SUA pentru institutiile statului de drept, pentru domnia legii, pentru caracterul democratic al regimului politic din Romania. Este o preocupare fireasca, este o preocupare prieteneasca si este o preocupare normala pentru toti cei care traim in democratii”… „Ce se intampla in Romania astazi de suntem pe marginea prapastiei? Nu avem legi democratice? Eu cred ca da. Nu avem stat de drept? Eu cred ca da. Da, am dat un vot gresit ( la codul penal, n.red), revenim asupra lui. Si mai avem acel proiect despre care s-a discutat, cel privind amnistierea si gratierea, care nu a fost votat si nu va fi votat. Care sunt amenintarile mele, ale lui Victor Ponta la statul de drept? Nu poti veni ca presedinte, si sa mai si ceri sa nu ti se interpreteze politic vorbele, si sa spui asemenea lucruri”,

„Nici un partener nu a spus, nu a sugerat că România e cu un picior în prăpastie, ca să citez din Traian Băsescu. Nici un partener nu a spus că România va fi izolată….” „E bine să ne gândim serios la proiectul de revizuire a Constituţiei. Unde scrie că primul partid clasat va da automat primul ministru şi va guverna aşa, de capul lui…Într-adevăr, se restrânge libertatea preşdintelui de a numi premierul. Mai exact, îl constrânge pe preşedinte să respecte votul popular şi să dea postul de premie. r primului partid care s-a clasat în alegeri….Evident că, dacă acest premier nu poate face Guvernul, mandatul se dă altcuiva. ”

„E iresponsabilă ieşirea unui preşedinte care spune că „noi prindem terorişti şi că prin aranjamente, i-am putea face scăpaţi”. Cum să-i albim? Cum poţi face asemenea afirmaţii iresponsabile? Măcar din acest punct de vedere, România e foarte bine văzută de partenerii europeni. „”Traian Băsescu a trecut pragul interpretării rău-voitoare, ci a dezinformat naţiunea”, vorbind despre o monitorizare a României pentru încălcarea criteriilor de la Copenhaga….România se află sub monitorizare – MCV, iar această iniţiativă susţinută de parlamentarii liberali români a fost introdusă tocmai pentru ca România să nu mai fie tratată cu o măsură diferită. Dacă este să verificăm împreună, este să verificăm în toată Europa. PPE a votat împotriva acestei rezoluţii, pentru că prima ţară asupra căreia ar putea funcţiona o astfel de monitorizare e Ungaria”, a afirmat Antonescu.

„Am gresit si eu in repetate randuri in materie de limbaj, in materie de atitudine in dialogul politic din Romania. Hai sa facem macar in acest 2014, care se anunta greu, incarcat, tensionat, sa facem un pact minimal, sa nu mai spuna nici presedintele si nici altii, dar nu-mi aduc aminte sa o fi facut nici eu nici primul ministru, sa nu mai spunem grozavii, minciuni si lucruri profund daunatoare in fata poporului roman si despre poporul roman si despre tara asta. Si doi, daca se poate, sa avem o atitudine cuviincioasa. Un minim respect si macar intelegerea de a nu ne mai defaima tara, de a nu mai veni presedintele sa spuna ce n-a spus emisarul american. (…) Cred ca nu ii cer mult sa se comporte, macar in aceasta ultima parte a mandatuluui sau, cu mai multa demnitate”,

Extrase din declaratiile făcute aseara la Realitatea TV de Crin Antonescu in emisiunea „Jocuri de putere”.

FOTO www.realitateanet.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!