Cum și de cine mai este sustinută azi democrația? Tocmai suntem cu toții în mijlocul unei confruntări pe viata și pe moarte între doua tipuri de regimuri politice. De o parte găsim tendintele autoritariste ale unei părti a societatii românești – formată din defavorizații tranziției, din lumea periferiilor, zonele rurale, populatia mai puțin educată, asistații social, cei fără meserii. O parte provin din administratie, alta din vechile structuri ante 89. Acestia impreuna sunt manevrati de o oligarhie politico-financiara care s-a imbogatit pe durata tranziției. De partea cealaltă găsim clasa mijlocie, cîtă e, lumea urbană, categoriile liberale mai ales, ,cei calificați, cu profesii, educați, deschiși spre Occident, prea putin dependenți de ajutoarele de stat.
Așadar se pune întrebarea care sunt granițele dintre cele doua lumi? Cum proliferează valorile celor doua tipuri de regim? Mă voi opri o clipa la cîteva date dintr-o cercetari recentă (facută la UBB Cluj) în legatura valorile profesorilor români, care a făcut vîlvă. Ce se transmite prin școala în legătura cu ce este și ce nu este democrația? Care sunt atașamentele profesorilor, limitele lor, etc. ?
Sunt incetățenite aici valorile democrației? Profilul profesorului român în anul 2018 e unul care oglindeste destul de exact contradictiile societatii. Anarhie, dictatura, anti-parlamentarismul fac casă comună într-un sistem complicat și prea rar asumat. Exemple – 87% doresc democrație pentru Romania, s-ar zice. Am putea să ne declaram satisfăcuți, dar puțini dintre ei definesc realmente ce este un regim democrat, ce înseamnă, de ce mecanisme are nevoie, cum se manifestă. Mai curînd profesorul român apreciază și întelege un regim autoritar. Asta vine printre altele de la modelul școlii, unde un profesor dictează unui număr de elevi. E un model autoritar, pe verticală. Si administrația școlilor, a inspectoratelor și a ministerului de resort induc același model piramidal. Natural, el extinde modelul practicat de la sala de clasă la întreaga societate.
Astfel se ajunge ușor la alta cifră- aproape jumate – 45% – sunt de părere ca România are nevoie de un lider autoritar, care să dea ordine, să asume răspunderi, să arate direcția și care sa nu ne mai implice. Asta în dauna Parlamentului, care este văzut ca un loc al haosului, al agitatorilor, aflat în sondaje la 10% credibilitate. Parlamentul este un loc al tergiversărilor, corupției, cauza ineficientei și a rămînerilor în urmă. Anti-parlamentarismul este linia directoare a acestei mentalități care exclude dialogul. Ce transmit în general profesorii elevilor este mai curînd obediența și disciplina unei cazărmi, a fostelor detașamente de pionieri. Formează mult mai puțin oameni liberi, cu propriile lor judecăti, pregătiți să trăiască într-o societate deschisă. Prefera ca instituții armata, biserica, jandarmii, politia – cele de forță. Prefera ordinea, nu dezbaterea, nu individualismul și nici spontaneitatea.
Europa nu se bucură în acest cadru de o mare apreciere. E ceva străin, chiar ostil, care nu se potrivește cu lumea românească. Avînd în vedere influența școlii, putem să ne gindim că aici se afla principalul incubator al euroscepticismului si mai nou a propunerii de Rom-exit-ului apărută în spatiul public. Pentru profesorul roman, Occidentul tulbură „valorile noastre specifice, originalitatea culturii si civilizației noastre”. Altfel spus, ne îndepărtează de liniștea și seninătatea mioritică a locului.
STELIAN TĂNASE
DESKREPORT
Asteptarile, sperantele legate de EU au fost exagerate.
Nici un guvern nu a performat onest.
Tineretul a avut ocazia sa studieze in Occident = brain drain.
Categoriile mentionate ca pro-autoritarism sunt cele care au fost umilite
one way or another, so they don’t care for any ideology what so ever.
Frumos concept democratia dar trebuie corelat cu piramida nevoilor a lui Maslow.
Insecuritatea poate produce tirani.
Democratia este buna in tarile in care populatia este suficient de bogata. Intr-o tara cu o majoritate formata din oameni saraci si foarte saraci, cazul tuturor „republicilor bananiere” si al Romaniei, unde un vot se poate cumpara cu o sticla de ulei si un kil de malai, democratia devine o FORMA FARA FOND. In astfel de tari a fost eficienta o „dictatura de dezvoltare” cum a fost cea a lui Ceausescu sau cea a ;ui Mao in China.
Romania este cea mai saraca tara europeana si cu toate acestea, pana acum cateva zile (vezi cei peste 600.000 manifestanti londonezi pro-UE), numai in Romania au iesit in strada sute de mii de oameni pentru a-si arata adeziunea la principiile democratice ale Uniunii Europene.
Daca socotim ca acum 30 de ani Romania iesea dintr-o crunta dictatura, putem spune ca s-a produs un miracol.
Ceeace inseamna ca nu mai suntem (ca popor) chiar atat de saraci.
Apropo: Ceausescu a dus Romania la faliment (si stiu ce vorbesc, caci am trait acei ani de „impliniri marete”), cu „dictatura lui de dezvoltare” cu tot, datele statistice si PIB-ul din acea perioada o spun foarte graitor: https://www.capital.ro/cum-a-evoluat-pib-ul-romaniei-fata-de-1989-147404.html
Si in Romania Mare erau multi oameni saraci, cu toate astea tara era anticomunista si avea doua – trei partide (PNT, PNL, mai inainte de razboi, Partidul Conservator) functionale, cu destule personalitati respectabile. Carol al II-lea si apoi anii razboiului au intrerupt viata democratica din Romania, dar in 1946 poporul roman, compus din foarte multi oameni saraci, a votat in proportie majoritara pentru partidele democratice si impotriva dictaturii comuniste. O tara saracita de razboi a dorit o democratie de tip european. Cei care afirma ca democratia e buna doar in tari bogate (ca America), iar dictatura comunista in tari sarace habar n-au ce spun. Democratia este buna de aplicat MAI ALES IN TARILE SARACE, pentru a le elibera de saracie. Daca sondajul la care se raporteaza acest articol ar fi fost facut in 1946, inainte de alegeri, s-ar fi vazut foarte clar refuzul Romaniei pentru calea comunismului totalitar. Romania anului 2018 este un amestec de baroni comunisti, care si-au trecut in proprietatea lor aproape totul, precum marii boieri fanarioti, si de categorii marginale ale societatii, care au fost invatate sa primeasca totul de la stat fara sa faca mai nimic. Scoala romaneasca este proasta, asa ca in loc sa schimbe in bine tara, produce o societate tot mai proasta. Cat despre „profesorii” care predica dictatura, ei sunt in cea mai mare parte nedemni de statutul social de care se bucura si doar impostura generalizata din tara i-a adus la catedra. Nici un profesor serios din Romania nu poate sustine dictatura sau totalitarismul, care au distrus o data aceasta tara.
Asa este: Democratia este vazuta ca iesirea din saracie de catre popoarele „lumii a treia”, vezi „Primavara Araba” intr-o zona a Globului unde lumea de pe la noi nu prea are habar, dar o da dupa ureche precum ca ar fi una exclusiva a extremismului religios is a subdezvoltarii fara limite.
In tarile „super-civilizate” si bogate in schimb, poporul a cam obosit, vezi Brexit, ascensiunea partidelor extremiste si iliberale, cat si glisarea partidelor traditionale spre extrema dreapta (vezi Partidul Conservator din Regatul Unit sau cel Republican din SUA) pentru a castiga un electorat tot mai radicalizat, altfel spus, renuntarea de facto la Democratie, pentru ca, nu-i asa?, nu prea mai aduce „avantaje”. Recomand cu caldura „Societatea Deschisa si Dusmanii Ei” a lui Karl Popper tuturor celor care cred ca democratia este apanajul celor bogati.
Nu voi inceta sa afirm ca aceasta perioda a ultimilor patru ani, de la alegerea presedintelui Iohannis pana astazi, este una dintre cele mai glorioase a poporului nostru, alaturi de Revolutia din Decembrie 1989, Marea si Mica Unire.