Lumea românească – umilită, exasperată de alergătura infernală după cumpărături pentru revelion – se așeza în fine în jurul mesei, în micile apartamente de bloc. Se spuneau bancuri cu Nea Nicu, se comentau ultimele zvonuri. Că vine o scumpire, că s-a dărimat o biserică și -firește- iar sunt rușii la graniță, că ungurii cer Transilvania, că Ceaușescu e grav bolnav – baliverne. Se schimbau noutăți din familie. Cine se măritase, cine are nepoți/copii, cine a avansat la serviciu, cine și-a luat Dacia, cine a cerut pașaport să emigreze. Anul nou era aproape. Începea devastarea proviziilor strinse cu atîte
a peripetii și eforturi. Afumături, vin, țuică, mizilicuri, așa de foame. Ospățul cu friptane se derula după miezul nopții. Programul tv era în centrul atenției, cu Toma Caragiu, Dem Rădulescu, cu cîntăreții cunoscuți. Lumea încerca să se relaxeze.
Personajul principal al conversației era tot Ceaușescu. Cel temut, înjurat, persiflat. El ne ocupa gîndurile. Ajunsese o obsesie națională pentru că de mulți ani totul depindea el. Dacă am fi scăpat de el, credeau mulți, am duce-o mult mai bine. El era cauza tuturor relelelor. Acumulase prea multă putere, era obiectul unui cult al personalității care depășea orice imaginație. Exista El și apoi ceilalți, restul. Și cînd lumea începea să se simtă bine din 
cauza bancurilor și a momentului festiv, programul distractiv al TVR se oprea. Lumea se strîngea să vadă/asculte ” mesajul de Anul nou rostit de tovarășul Nicolae Ceuaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste Romania! „după cum zicea solemn crainicul Tudor Popescu.
Părea că timpul stătea deodată în loc și vocea oracolului rostea sentințele. Lumea părea că înțepenea, asculta tăcută fiecare cuvînt. Nimeni nu avea curaj să facă vreo remarcă pentru că peste tot foiau delatorii, nu știai cine te toarnă. Ceaușescu nu era în direct. Se uita și el la TVR dintr-o vila din bd Primăverii, Snagov sau Predeal. Discursul era înregistrat intr-un studio din clădirea CC al PCR. Apărea țeapăn, pozînd în părintele patriei. Părea împăiat, era un robot. Avea gulerul cămășii strîns, nasturii încheiați pînă sub mărul lui Adam, nodul cravatei impecabil. Privea fix camera și citea destul de greu, uneori silabisea, textul de pe prompter. Se lăuda cu realizările regimului, cu nivelul nostru de trai care neapărat crescuse in ultimul an. D
ădea niște cifre de bilanț pe care nu le credea nimeni. Vorbea despre marile lui succese de politica externă.
Aflam astfel cît suntem de fericiți și ce bine o ducem ! Zicea că o s-o ducem tot așa, nu se va schimba nimic. Adică eram condamnați să îl suportăm, să trăim sub regimul comunist încă 100 de ani. Nimeni nu își imagina că va sfirși sub gloanțele unei revoluții. Era o schizofrenie generală. Era detestat, toți ne plîngeam/rîdeam de el, dar nu scăpa nimeni discursul. Pe tvr, iată, vorbea însuși Big Brother, stăpînul nostru. Avea 22 de milioane de oameni în puterea lui. De ce era urmărit cu atîta atenție și încordare? Azi am spune că facea cel mai mare rating. Răspuns. 1. Din cauza că eram dependenți de el. Și 2/ voiam să aflăm un minut mai devreme veștile proaste ale anului care abia începea. Ne întrebam ce ne mai rezervă viitorul într-o vreme cînd era din ce în ce mai rău cu fiecare zi. Unde se va opri acest tăvălug, frig, boli, foame, demolări, propagandă, Securitate, control. Ne întrebam ce nebunie ii va mai trece prin cap. Ce ordine va mai da !? Eram prinși intr-o capcană istorică și priveam hipnotizați la el cum își rostea discursul lui din vorbe goale.
Termina de vorbit, dispărea. Pe ecran apărea mira și apoi ceasul care măsura ultimele secunde ale anului. Ne trezeam ca dintr-o halucinație, ne aminteam unde suntem, umpleam paharele cu șampania aia ieftină și proastă. Ne uram la mulți ani, ne îmbrățișam. Cam asta era! Cam fiecare spera că la anul va recita altcineva mesajul de Anul Nou. Dar nu ne puneam mari nădejdi, Ceaușescu și regimul lui păreau să dureze măcar încă o generație. Brusc începea canonada tiribombelor in fața blocului. Lumea ieșea pe stradă și detona bombe artizanale ca să anunțe sosirea noului an.
Fragment din volumul „Sunt un copil al razboiului rece” in curs de aparitie, 2020.
STELIAN TANASE
DESKREPORT
La Timisoara „prindeam” vreo 3-4 posturi sarbesti (jugoslave) si 2 maghiare, la care ne uitam alternativ, incluzand si TVR, in functie de ce „se dadea” la momentul respectiv. Dar este foarte adevarat ca inaimngte de miezul noptii „puneam” invariabil „pe romani” sa il vedem pe Ceausescu. Asa a fost, asta e adevarul.