SĂRACII ROMÂNI ! de LILIANA ANGHELUŢĂ

SCRISOAREa 118

Timpul şederii mele era însă limitat. Toţi mă asigurau că n-or să mă dea în stradă, că pot să mai rămân câteva zile chiar dacă vine românca cealaltă din ţară. Erau îngrijoraţi pentru mine, iar eu eram speriată că va trebui să mă adaptez din nou. Nu ştii niciodată peste ce fel de oameni poţi da. De-alde Concetta eram sătulă. Tocmai de asta, la un moment dat, nu-ţi mai permiţi să vii des în ţară, de teamă că ai putea pierde un loc bun de muncă. Sunt şi femei cărora nu le pasă, vin 3 luni, pleacă 2 luni, iar se întorc, iar pleacă. Într-un an schimbă 3 familii. Dar este greu, este neplăcut să o iei mereu de la zero…

SCRISOAREA 119

A fost Craciunul. Doamne, ce teamă mi-a fost din nou. De câteva luni mă tot gândesc. Este un şoc psihic de fiecare dată. În Ajun, pe 24 decembrie, dimineaţa, am trimis bani acasă. Pentru mâncare, pentru lemne…

– Sărut mâna, mamă! Ce ne făceam fără tine!

Da! Am plâns de mila copiilor din România şi am mulţumit lui Dumnezeu că muncesc aici.

Pachete trimisesem cu câteva zile mai devreme. Cozonaci, pulovere, pijamale, ciocolate, pampers pentru nepoţelul meu, jucării ( i-am trimis un trenuleţ electric), şampoane şi ciorapi. Mi s-a spus:

Mamă, orice ai trimite e bun, pentru că n-avem nimic. Toţi banii îi dăm pe mâncare!

I-am făcut şi mamei mele un pacheţel cu papuci pufoşi, dulciuri şi-un pulovăraş.

Am îmbrăţişat şoferul care a luat pachetele, m-am uitat în ochii lui de parc-aş fi văzut ţara mea şi i-am urat :< Drum bun!>

Doamne! Vino, Doamne!

Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

SCRISOAREA 120

Nu ţi-am spus că la Western Union era coadă. Toţi < stranierii> trimiteau bani acasă. Români, marochini, peruani, brazilieni, senegalezi, chinezi, toţi cu euro în mână. Apoi telefonau…În faţa biroului Western stăteau toţi, se opreau şi sunau la cei dragi. Urări de Crăciun în toate limbile pământului. Durerea despărţirii în toate inimile, bucuria că eşti de folos în ochii tuturor.

În toată perioada asta – o forfotă de nedescris. Indiferent cu cine vorbeam, grija principală era pachetele. Cu ce maşină să trimitem, câţi bani ia pe kg, de la ce magazin să luăm dulciuri în ofertă…

Între timp am aflat că există şi o biserică unde de două ori pe săptămână slujeşte un preot român. Rămâne s-o dibuiesc. Dacă voi putea să aprind o lumânare…

SCRISOAREA 121

Oare tu ştii ce înseamnă < luatul pe datorie> sau < luatul pe caiet>?

Situaţia ta economică e mai bună ( poate mă înşel) şi oamenii pe care i-ai frecventat sunt mai < răsăriţi> decât cei 80% dintre români.

Să-ţi explic. În ţară, salariul se termină în prima sau maxim a doua săptămână după ce l-ai luat. Îmi amintesc că ajungeam acasă cu un teanc de bani iar cea mică se bucura:

Mamă, ce bine! Ce bani mulţi ai luat!

Cea mare, cu care mă sfătuiam şi care mergea eventual să plătească facturile, răspundea:

Taci, stai să vezi când începe să-i pună pe categorii!

Şi începeam… Un tenculeţ pentru lumină, unul pentru întreţinere, un altul pentru butelie şi tot aşa. Mai rămânea unul micuţ pentru mâncare. Bineînţeles, după vreo două săptămâni începea < căutarea> banilor cu împrumut. La colegi ( care nu aveau), la neamuri ( care nu aveau nici ele). Câteodată găseai cât s-o mai lungeşti 2 zile. Ei bine, în astfel de situaţii, <prietenul cel mai bun este magazinul de peste drum>. Se stabileşte o relaţie de respect şi oarecare familiaritate cu vânzătoarea respectivă, faci cumpărăturile în mod frecvent din acel loc şi la un moment dat, la nevoie, îi spui:

Mă puteţi trece pe caiet?

Şi atunci, fără teamă, în drum spre casă, te opreşti şi iei telemea şi pâine, zahăr şi ce-ţi mai trebuie. La salariu achiţi. După un timp o iei de la capăt. Magazinele mici trăiesc astfel, datorită oamenilor < mici>. Unde să găsească sprijin, iar magazinele cum să vândă altfel? Pe de altă parte, datoriile se achită întotdeauna, pentru că toţi mai au nevoie şi nu vor să-şi strice relaţia salvatoare.

De sărbătorile astea am intrat în magazinul românesc de care-ţi povesteam odată. Am cumpărat pastă de mici, parizer şi o ciocolată Poiana. În timp ce mă minunam şi iar mă bucuram la vederea unei bucăţi de telemea ca şi cum ar fi fost o prietenă, au intrat câţiva tineri; păreau zidari.

Trece-mă pe caiet!a zis unul dintre ei

Săracii români, unde-ar merge, povestea caietului îi urmăreşte.