1,
Odată la restaurantul Uniunii Scriitorilor, era prin anii 80, unul dintre comeseni, poet oniric, a strigat, să îl audă toată lumea “ Vreau să mor/ ca Felix Faure! “ Nu ştiam nimic despre moartea respectivului, dar ştiam că fusese preşedintele Franţei şi că s-a opus revizuirii procesului Dreyfuss. Şefii de state mor din tot felul de cauze, unele foarte nobile, pe cîmpul de bătălie apărîndu-şi patria, altii mai puţin. Felix Faure, cum îi spune şi numele, Felix, a avut moartea cea mai fericită, de invidiat chiar. Nu s-a chinuit bolnav prin spitale. Avea 58 de ani ( aviz amatorilor de plăceri ) cind murit de…inimă. A făcut un infarct în urma unei felaţii aplicată de înfocata sa amanta, ceva mai tînără ( 27 de ani), Marguerite Steinheil, la 16 februarie 1899. Bietul nu a apucat secolul al XX-lea. Fericita era soţia unui pictor, care a închis ochii la aventura nevestei sale. Nici nu era prima, aşa că oficialii de la Elisee, unde se petrecuse drama, au scos-o din palat, au sters urmele scenei de amor, şi gata. Mai tîrziu i-au oferit discret o suma modică pentru tăcere. Chestiunea dificilă a fost cum să prezinte publicului dispariţia neaşteptată a preşedintelui. Presa a publicat anunţul oficial cf. căruia preşedintele Felix Faure a murit cu o seară în urmă în biroul său… “epuizat, in vreme ce se ocupa de afaceri de stat.” Cert este că s-a aflat în clevetitorul Paris cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Cum parizienii sunt degustători de asemenea fineţuri, de zvonuri şi bîrfe, s-au distrat bine pe seama damei şi a defunctului preşedinte. Asta era explicaţia strigătului amicului meu scriitor.
2.
Evita Peron (Duarte) venise de zece ani la Buenos Aires, hotărită sa cucereasca orasul cind l-a cunoscut pe Juan Peron. Anii 40- Europa si Asia erau devastate de război, au fost pentru Argentina o perioadă de prosperitate, dar și de mari tensiuni politice. Oferea imaginea unei țări cuprinsă de pasiune, in pragul unei revoluții sau a unui război civil. Sindicatele, armata, partidele de dreapta și de stînga își disputau cu fervoare, cu sorți schimbători, suprematia.
Juan Peron era o figură în ascensiune cind a cunoscut-o pe Evita o starletă care frecventa mondenitățile căutîndu-și un soț care să o propulseze în elita societății argentiniene. Chimia dintre cei doi, amîndoi f. ambițioși, a funcționat perfect. Tandemul lor va trece repede de la condiția anonimatului, la vîrful puterii și a piramidei sociale. Juan Peron dă o lovitura de stat cu acoliții lui, sprijinit de Evita, și inaugurează un curent politic care va domina deceniile următoare. Chiar și cînd va pleca in exil, izgonit de adversarii săi peronismul a rămas la ordinea zilei în Argentina.
E greu de înțeles cum și-au împărțit cei doi rolurile lor. Evita era o apariție fragila, cei din jur simțeau nevoie să o protejeze. Realitatea este că era o femei puternică, manipulativă, capabilă să obțină ce dorea în toate împrejurările. Ahtiată după imagine, voia să fie iubită și să facă uitată condiția ei modestă, umilințele din tinerețe cînd își făcea loc în viața prin paturile bărbaților. Începuturile ei la Buenos Aires nu au fost prea glorioase. Pentru a supraviețui în societatea din Buenos Aires, nu avea alte atuuri decît pe ea insăsi. Aparenta ei de fragilitate a ajutat-to. Nimeni nu a ghicit adevărata ei natură,cu excepția lui Juan Peron, care și-a luat-o ca partener în aventura lui politică. A dovedit apoi în cercurile puterii o voință puternică și s-a impus.
In jurul Evitei Peron, ajunsă prima dnă a țării, s-a organizat repede un adevărat cult. E greu azi de stiut dacă era demagogie, propagandă pentru ea insasi și soțul ei. Sau era doar corupție și minciună. Nu a fost nevasta care stă în umbră a dictatorului. A jucat rolul important în Argentina. Și-a creat o Curte in care forfoteau oamenii cei mai bogați și influenți, militari și civili. Avea o f mare influență asupra lui Juan Peron, A inițiat spitale, școli, biserici, ajutoare pentru săraci. Vorbea la mitinguri cu zeci de mii de participanți, vorbea la radio, dădea des interviuri in presă. Era mereu prezentă. Făcea politică, l-a sprijinit pe Peron, a fost foarte amestecată în afacerile de stat argentiniene. S-a folosit de popularitatea ei pentru a susține puterea lui Juan Peron atunci cînd era contestat. Evita era adorată, tratată ca o zeitate. Falsă, confecționată de propagandă în era cinematografului si radioului, a presei de mare tiraj ? Sau una adevărată ? Controversele nu au încetat nici azi.
A murit foarte tinără, răpusă de un cancer, la numai 33 de ani. Agonia si moartea ei au fost ultimul spectacol, intens mediatizat, dat in sprijinul lui Juan Peron, aflat în campanie electorală.
FOTO bizgovsoc2.Worldpress.com
3.
Marylin Monroe a murit la 4 august 1962, in apartamentul ei din New York. Cauza morţii – o supradoză de barbiturice. Nu toată lumea a crezut povestea. De 50 de ani se c[uta un asasin, o mînă criminală care i-a dat pastilele. Au circulat versiuni după care FBI şi puternicul Edgar Hoover ar fi fost amestecat. Alţii că Robert Kennedy ar fi fost în spatele acestei morţi premature. El s-ar fi temut că după ce John F Kennedy a părăsit-o, ea era dispusă să iasă în presă să vorbească depre relaţia ei intimă cu John F, preşedintele SUA. Cum JFK dorea să candideze din nou pentru Casa Albă, Marilyn Monroe devenise un mare pericol şi trebuia să dispară. Mai multe rapoarte FBI care o supraveghea indică faptul că Robert Kennedy si Marilyn s-au intilnit de mai multe ori în acea vară. Unii spun pentru că deveniseră amanţi. Dacă John o părăsise, s-a multumit cu fratele…
Alţii au scris că RK avea o misiune clară încredinţată de John F. – să o convingă să îşi ţină gura. Cum nu a reuşit acest lucru, a decis că e mai bine să dispară. Este moartea actriţei o afacere politică ? Un asasinat înfăptuit de serviciile secrete, la ordinul preşedintelui american ? Unii spun că medicul ei personal, Greenson, ar fi fost mîna destinului…Alţii că mafia – cu care clanul Kennedy avea legături, ar fi executat contractul…
Relaţia dintre cei doi a început pe vremea cînd John F. era tînăr senator, în California. S-au întîlni la petrecerile date de cumnatul lui John, Peter Lawford, la care mai participau Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis jr. John Kennedy, mare devorator de femei, frecventa aceste party-uri unde putea să agaţe actriţe drăguţe de la Hollywood. Relaţia a continuat şi după ce John F. a ajuns preşedinte. Marilyn făcuse li ea o carieră spectaculoasă, ajunsese dupa cîteva filme de succes cel mai bine plătit star hollywoodian. A facut senzaţie apariţia ei la Madison Square Garden la aniversare zilei lui de naştere cînd i-a urat la mulţi ani într-o rochie decoltată, cît se poate de mulată, fără să poarte pe dedesupt lenjerie intimă. Au fost prezente toate televiziunile, transmiţînd în direct. Episodul a lăsat puţine îndoieli cu privire la natura relaţiilor dintre ei. Pina la sinuciderea ei nu au trecut nici o sută de zile.( fişă de roman, Partida de vînătoare)
4,
Berlusconi şi Moise Katzav, premieri implicaţi în ultima vreme în scandaluri de sex. Nici trecutul nu e sărac în exemple cu politicieni implicaţi in sexgates. Două exemple americane arhicunoscute. JF Kennedy (cu Marylin Monroe etc.), Bill Clinton (cu Monica Lewinsky), Cartea “Sextus Politicus” se ocupa aventurile erotice ale lui Mitterand, Chirac, Giscard, Sarkozy şi a altora, mai mici, miniştri, şefi de partid, parlamentari. Printre ei se află şi clientul nostru din aceste zile, DSK.
Plăcerile pot avea un preţ extrem de piperat. O amantă este şi un pericol enorm dacă e indiscretă, sau, dacă pur şi simplu vrea să se razbune pentru că e părăsită. Multe cariere au fost ruinate astfel. Mai există şi pericolul ca presa să afle. Fie că un paparazzi face o fotografie la ieşirea dintr-un restaurant. Sau că un amic binevoitor lasă să se scurga informaţii spre presă…Un caz e amantlîcul clasic – să ai o legătură extraconjugală pe termen lung, mai ales dacă eşti însurat. Mitterand a avut un copil ţinut secret dintr-o asemenea relaţie. Schwarzenegger, guvernator al statului California, a ajuns la divorţ cînd nevasta (din familia Kennedy) a aflat că are un copil cu menajera. Alt capitol îl constitutie aventurile pasagere prin hoteluri, stafuri de campanie etc. Sau cînd diverşi politicieni recurg la serviciile unor companii specializate, ca guvernatorul statului New York Eliot Spitzer, silit să demisioneze în 2008 dupa ce Poliţia a descoperit o reţea de prostituate de lux care îl avea client asiduu. Un scandal mai vechi a fost “Madame Claude”, matroana unei asemenea reţele de “callgirls. În agenda ei s-au găsit nume de ministri, staruri tv, şeici, bankeri, parlamentari…
Puterea este un afrodisiac. Un şef de stat este irezistibil nu pentru că ar fi avea neapărat sex appeal, ci pentru că e şef de stat, adică are putere politică. Dacă tot e să se culce cu cineva, îmi spunea cineva recent, de ce ar face-o cu un nimeni?( fişe de roman. Partida de vînătoarea)