Rodolfo Alfonso Raffaelo Filibert Gugliermi di Valentina d’Antonguela. Nomme de guerre – Rudolf Valentino. Pentru doamne, firește. A debarcat la NY in insula Ellis la 23 decembrie 1913. Are 18 ani. La incepur debaraseaza mese prin restaurante si cafenele. Face si pe gradinarul. A venit din sudul Italiei, de la Castelanetta. Mama fruntuzaica, tatal italian -veterinar. Cînd Rudof are 9 ani moare de malarie, copilul ramine orfan… Rudof Valentino provine din clasa de mijloc. Nu e un sărăntoc, gonit peste Oceana de sărăcie. Mai curind spiritul de aventura il goneste de acasă. I-a spus fratelui lui la plecare – „Italia e prea mică pentru mine!” Ajuns la NY – – banii de acasa s-au teminat repede. Face munci umile ca să supravietuiasca. Marele destin să mai aștepte!
In august 1926, cînd moare – la numai 31 de ani intr-un spital din NY – 100,000 de oameni, majoritatea femei – au venit să-l însoțească pe ultimul drum pe idolul lor. Cert este ca 100 de politiști călare si pedestri sunt mobilizați sa păstreze calmul. A parut cu totul neverosimil să moara tocmai el, zeul marelui ecran. Nu era junele prim absolut? The latin lover? Nu era nemuritor? Disperate, cîteva au sărit pe fereastre de la etaj, cautind moartea. Alte admiratoare înfocate s-au aruncat inaintea convoiului funerar ca să nu-l lase să treacă. S-au scris/ expediat milioane de scrisori de amor, de adio, toate plînse. Ziarele sunt pline, dar poți să crezi ce publică ziarele? Isi tripleaza cu povești sîngeroase tirajele, scot ediții speciale, fac avere exact cind tragedia e prezentă mai mult ca oricînd. Asta vreas să spună că filmul e o aparență, realitatea din ziare e o aparenta, viața noastră, și ea, e o aparență.
Cum se explica „fenomenul Rudolf Valentino”? Intîi de toate la mijloc este factorul feminin. Femeile se lăsa induse de sentimente puternice, se devoteaza ușor. Aparițiile cinematografice ale lui Rudolf Valentino le smulg suspine, aplauze, strigate, le obligă să scoată batista și sa lăcrimeze…E un fenomen de masa, nu unul ocazional, aparut intr-o nisa de piață. Lumea invață să se acomodeze cu cinematograful și magia lui. Confundă, în anii filmului mut, basmele din intunericul sălii de cinema cu realitatea. E o distractie nouă, de înțeles. Puterea care emană din ecran exercitată asupra spectatorilor este uriașă. În acea lume de amăgiri și umbre, Rudolf Valentino e ca un zeu. I-au trebuit doar citeva filme ca să străluceasca si sa convingă că are puteri supranaturale. „Cei 4 cavaleri ai Apocalipusuui” e filmul care il lanseaza. 
Primul care a depasit la box-office un milion de dolari incas[ri. Apoi a facut „Seicul”, „Camille””Fiul Seicului””Singe si nisip””Vulturul”..Etc.
De unde apare devotiunea spectatorilor? In toate filmele sale Rudolf Valentino isi privește languros partenera. O smulge din plictiseală, o danseaza, îi sugereaza sentimente devastatoare și îi aprinde pasiunea. Acest stil „smuls” era cu totul nou. Unde au dispărut politețea, manierele, protocolul din familiile conventionale americane? Valentino aducea cu el pe ecran ceva sălbatec. Pudibonderia din primele filme mute s-a dus dracului. Valentino „bagă„ sentiment, emotie – absente pina la el. Cu baga mecanicul carbuni in cazanul locomotivei cu aburi. Așa s-a nascut mitul. L-a insotit pină în ultima zi. Nu despre el era vorba (un bărbat cu infătișare banală, un dansator de tango) ci despre mitul lui. Miturile au acest dat, de a suci mintile și de a stoarcc inimile…
La funeraliile din august 1926 s-a distins o actriță – Pola Negri, care a pretins că Rudolf al ei i-a promis să se căsătorească cu ea, (tocmai divortase de a doua lui sotie, Natasa Rambova). S-a considerat logodnica „marelui dispărut” în fața tuturor. A fost de fapt un perfect prilej de a-și face reclamă. Mai ales că avea probleme in carieră. Studiourile nu prea o mai invitau să îi ofere roluri. Cum trenul mortuar a trecut prin toate garile, de la NY la Los Angeles, traversind America, fiecare oprire a folosit-o pentru imaginea ei. A coborit pe peron, s-a lăsat acoperita de flori, a primit mii de condoleante…A jucat perfect rolul iubitei îndurerate. Era totusi un spectacol, nu!? Cu toate ingredientele…Popularitatea i-a crescut simțitor. Așa a reusit sa-si faca din nou apariția pe marile ecrane în diverse roluri – grație interesului publicului pentru ea. Pola Negri s-a hranit din mitul lui toată viata (1897-1987) – interviuri, cărți de amintiri, programe teve etc. Mereu s-a prezentat ca ultima lui iubită, logodnică, viitoarea lui soție. Numai teribilul accident care l-a ucis a impiedicat-o să devina doamna 
Valentino, zicea. A cautat compatimirea, a gasit-o. Dar si invidia femeilor pentru ca fusese atit de aproape de idolul lor. Bărbatii nu l-au agreat. Normal. Era rivalul lor. Furase sufletul amantelor, logodnicelor, nevestelor. Asta nu se iartă!
Funeraliile au avut si momente extrem de delicate, dar pe alt plan. De pildă cind Pola Negri a fost chestionată de presa dacă logodna lor s-a consumat? Nu era prima dată cind sexualitatea lui Valentino era pusă sub semnul intrebarii. Era impotent? Era gay? Era bisexual? Filmul dedicat lui de regizorul Ken Russel ( cu marele balerin rus Rudolf Nureev il rolul lui Valentino, foarte potrivit în rol) cercetează minutios acest aspect. Da, susține Russel, eroul lui a avut o problema cu sexul. Bănuiala că a fost impotent apare destul de clar. Ce mărturii a folosit regizorul nu stiu. Cert este că nici pina azi controversele nu au încetat. Să vorbesti despre sex & Rudolf Valentino înseamna să nu a ajungi nicăieri. Doar întrebări fără răspuns. Nimeni nu a adus probe irefutabile pentru una sau alta dintre versiuni.
Iata o istorioară care a atirnat greu in presupunerile care circula. În anul 1922 Valentino se căsătoreste, cam brusc, cu o anume Jean Acker, actriță cunoscută, cu doi ani in virsta decit el. Nici vorba, dacă ne luam după alte surse, in tinerea lui cind facea pe dansatorul in localuri dubioase la NY sau LA, clientela lui era formata mai ales din femei trecute de prima tinerete, firește bogate, ca sa aiba cu ce plăti. Cistiga bani foarte frumosi ca gigolo, peste 200 dolari/pe săptămînă – era foarte mult in acel timp. Un lucrător obișnuit cistiga banii ăștia intr-o luna. Concluzia – serviciile lui de dansator erau prețuite. Dar mai presta și alte servicii ? Oricum după atitea experiente, nu mai conta virsta soșiei. Ei bine, chiar in noaptea nuntii Rudolf – idolul femeilor dintre Atlantic si Pacific – este dat afara. Mireasa ii pune bagajele la ușă. Episodul a provocat mult haz la Hollywod. Cui nu ii place sa se distreze pe seama altora! S-a scris în presa de scandal că Valentino era impotent. Iata in sfirsit dovada! Adevărul era altul. Jean Acker era o lesbiana foarte devotată. Detesta barbatii. Chiar si pe 
Rudolf Valentino, adoratul doamnelor și în plus proaspătul ei soț. Zvonul ca nu mai era stare sa facă fericită o femeie a facut o lungă cariera – în ciuda tuturor dezmințirilor.
Anii lui intunecati, de emigrant fără trecut, nu au fost simpli. Ocupatia (dansator) i-a creat multe necazuri. Un soț gelos, desi divorțase de doamna cu care Valentino avea o aventura, l-a reclamat pentru imoralitate și adulter. A facut pentru asta pușcărie cîteva zile. A platit si o amenda serioasă, că tot nu avea bani. Este unul din episoadele aventuroase ale vietii lui în zig-zag, mereu în căutare de surse de existenta dar și de glorie. Era obsedat să ajungă cineva. Acest episod este dintre cele cunoscute, dar cite altele or fi fost? Niciodata nu știa unde doarme in noaptea care vine, cu cine împarte patul și cina. In urma acestui incident neplăcut se angajeaza intr-o trupa de opereta. Trebuia sa execute cîteva numere de dans. Turneul trupei il ducea la LA si San Francisco – departe de NY, ceea ce era cel mai important. Incepuse să aiba reputatia unui „ trouble maker” si nu prea mai găsea angajamente. La îndemnul unui prieten din San Francisco,actor,in 1917 se apropie de lumea studiourilor de film. Capără citeva figuratii, mici roluri – de gangster, etc. Pină la zile mai bune danseaza pe unde poate si dă lectii de dans… Apar oportunități, iși face relatii… Doi ani mai tîrziu apare in „Cei patru cavaleri ai Apocalispsului”. Este lansat. Urmeaza ”Șeicul”… Etc.
Nimeni nu si-a imaginat ce va ieși de aici. Nici isteria pe care o va genera… Era primul fenonem de idolatrie din secolul XX. Instrumentul lui – extrem de eficace – a fost aceasta nouă si fascinantă jucărie – cinematograful. Numarul sălilor de cinema se inmulțea precum ciupercile după ploaie. Lumea devenea sclava proiecțiilor de film. Cine genera acest drog, conducea lumea prin intermediul zeilor lui. Rudolf Valentino a fost unul dintre ei. Pentru o perioadă, cel mai tare din parcare.
*** Fragment din „Repertoarul amorului” volumul doi, in pregatire la editura Hyperliteratura, toamna 2020.
DESKREPORT